Dans une lettre à sa tante, Élisabeth-Charlotte de Bavière, surnommée « La Palatine », se plaint des conditions sanitaires des palais français (link).
"Vous êtes bien heureuse d’aller chier quand vous voulez ; chiez donc tout votre chien de soûl. Nous n’en sommes pas de même ici, où je suis obligée de garder mon étron pour le soir ; il n’y a point de frottoir aux maisons du côté de la forêt. J’ai le malheur d’en habiter une, et par conséquent le chagrin d’aller chier dehors, ce qui me fâche, parce que j’aime chier à mon aise, et je ne chie pas à mon aise quand mon cul ne porte sur rien. Item, tout le monde nous voit chier ; il y passe des hommes, des femmes, des filles, des garçons, des abbés et des Suisses. Vous voyez par là que nul plaisir sans peine, et que, si on ne chiait point, je serais à Fontainebleau comme le poisson dans l’eau.
Il est très chagrinant que mes plaisirs soient traversés par des étrons. Je voudrais que celui qui a le premier inventé de chier ne pût chier, lui et toute sa race, qu’à coups de bâton! Comment, mordi ! qu’il faille qu’on ne puisse vivre sans chier ? Soyez à table avec la meilleure compagnie du monde ; qu’il vous prenne envie de chier, il faut aller chier. Soyez avec une jolie fille ou femme qui vous plaise ; qu’il vous prenne envie de chier, il faut aller chier ou crever. Ah ! maudit chier ! Je ne sache point de plus vilaine chose que de chier. Voyez passer une jolie personne, bien mignonne, bien propre ; vous vous récriez : « Ah ! que cela serait joli si cela ne chiait pas ! »
Je le pardonne à des crocheteurs, à des soldats aux gardes, à des porteurs de chaise et à des gens de ce calibre-là. Mais les empereurs chient, les impératrices chient, les rois chient, les reines chient, le pape chie, les cardinaux chient, les princes chient, les archevêques et les évêques chient, les généraux d’ordre chient, les curés et les vicaires chient. Avouez donc que le monde est rempli de vilaines gens ! Car enfin, on chie en l’air, on chie sur la terre, on chie dans la mer. Tout l’univers est rempli de chieurs, et les rues de Fontainebleau de merde, principalement de la merde de Suisse, car ils font des étrons gros comme vous, Madame." (deslettres.fr)
„Ca și cum natura adevărată a dragostei era să pătrunzi în celălalt și să-l umpli.”
„Fiecare gând la păcat era pătrunzător, ca încrustat cu un cui, că păcatul lor avea s-o arunce în focul veșnic sau s-o frigă în ulei încins - simțise asta în multe feluri, dar tot timpul tulburător și nedureros și o făcea să se simtă vie.”
„Asta era cel mai ciudat. Era ca și cum păcatul cel mare o făcea să simtă că trăiește.”(Trad. Daniela Ionescu)
„Sînt oameni ca tine şi ca mine. Oameni obişnuiţi. Nimic spectaculos. Asta, pînă deschid gura. Imaginaţi-vă un distins dirijor care, între partea a treia şi a patra a unei simfonii, cînd lumea din sală a uitat să se foiască şi să tuşească, trage un pîrţ. Sau imaginaţi-vă o cucoană bine, toată-n Chanel, care începe să rîdă – şi are toţi dinţii-mbrăcaţi în viplă. Asta, pentru impresia artistică.
Tehnic, este un mister. Logic, este un nonsens. Genealogic, se pierde în negura ultimilor ani ai tranziţiei. Geografic, se pare că vine din Ardeal – dar este o simplă presupunere (grevată de rasism). Cert – şi empiric – este doar că cei care uzează & abuzează de „ca şi“ în loc de „ca“ există, sînt printre noi, oameni ca (şi?) oricare, n-au nimic deosebit. Alibiul lor este că cacofoniile există şi ele, şi sînt ceva nasol. Ei bine, uite o veste naşpa pentru ei: cacofoniile pot fi nasoale, dar şi mai nasoale sînt încercările de-a le evita atunci cînd ele nu sînt!
Ca să spui „ca şi om“, trebuie să ai o părere într-adevăr foarte proastă despre omenire, în general şi omul care eşti, în particular – sau să-l/să-i confunzi cu ceea ce, în jargonul internetic, urmează inevitabil după yahoo., hotmail., pcnet., fx. etc.
Ca „şi“ spaţiu, Internetul suportă multe – dovadă şi transformarea lui „ca“ în „k“. Ca „şi“ obiect, şi computerul suportă orice – nu degeaba scriu acum ceea ce scriu. Dar ca şi omul (sau Omul) să suporte ceea ce pare să fi devenit noul tic lexical („deci“ e deja fumat…) al românului recent, este totuşi prea mult. Nu de alta, dar mîine-poimîine s-ar putea să ne trezim cu „biserica şi catolică“, „Ion Luca şi Caragiale“ ş.a.m.d.
Ce se ascunde – căci nimic nu este întîmplător în limbaj – în spatele acestei „caşialmale“? La un nivel de suprafaţă, acelaşi impuls care-i face pe unii să ţină mîna căuş peste gură atunci cînd se scobesc între dinţi şi pe unele să spună „plovăr“ în loc de „pulover“: o căutare (acolo unde nu e) a „eleganţei“. La un nivel mai profund – probabil –, un prost raport cu fecalitatea: o „miroşi“ peste tot şi, terifiat de gîndul că aceasta ar putea deborda de oriunde, încerci s-o conţii...
„Ca şi“-ul este totalitarismul autoamăgitor de extracţie freudiană. Este semnul revelator al unei refulări exprimate prin viol lexical. Este cenzura care te dă de gol: vorbeşti „cu perdea“, numai că perdeaua este transparentă. Nu văd decît o soluţie: repetarea, pînă la saţietate, a propoziţiei „caca is cool“. Iar cînd nu va mai fi cool, va rămîne ce-a fost, şi chiar mai mult decît atît – profund necesară.”
(Ca și - text de Alex. Leo Șerban, apărut în Dilema veche, nr. 1, 16 ianuarie 2004)
„Pentru el, a fost cotlonul cel mai adăpostit din golful bătrâneții. După atâția ani de amoruri calculate, gustul searbăd al inocenței avea farmecul unei perversiuni regeneratoare.”
„Îi plăcea așa cum era și a început s-o iubească pentru că era așa cum era, cu febrilitatea voluptății crepusculare.” (Dragostea în vremea holerei, RAO, trad. Sarmiza Leahu)
Am șters-o de la lucru cu gândul că vin acasă și ascult la volum maxim mixul acela ce mi-a rănit de dragoste poftele și mi-a alungat aseară somnul. Complet treaz, pe lumină, muzica n-a mai sunat la fel! Iar prin oraș, mergând pe jos, am trecut aproape în fugă, de frica oamenilor, a întâlnirilor nedorite, a închipuitelor invitații la o bere. Fetele de liceu aveau fețe lichide și părul uns. Emanau sex prostesc, de ciute, de capre imprudente.„Atunci, asta ce e? Nu e carte. E calomnie, defăimare, ponegrire. Nu e carte în sensul obișnuit al cuvântului. Nu. E o insultă prelungită, un scuipat în obrazul artei, un șut în fundul lui Dumnezeu, al omului, al destinului, al timpului, al iubirii, al frumuseții...”
„Totul poate fi îndurat - dizgrația, umilința, sărăcia, războiul, crima, l’ennui - în speranța că ceva se va întâmpla peste noapte, un miracol, care va face viața suportabilă.”
“Nimic din ce mi s-a întâmplat nu a putut să mă distrugă, nimic nu s-a distrus, în afara iluziilor mele.”
*Henry Miller - Tropicul Cancerului, trad. Antoaneta Ralian
O să-nceapă ploile, după cum s-a anunțat la radio, și-am să le întâmpin cu bucurie. Îmi place să plouă, e vară, ne udăm, ne răcorim, ne gândim la noi înșine, fiecare la el, toți la ceilalți, fără orgoliu, e greu să fii orgolios stând închis între patru sau mai mulți pereți.„Să pui o întrebare filosofică exact în momentul în care e nevoie de ACȚIUNE este un truc al complexului matern.”
„Totul trebuie mai întâi gândit bine. Acesta este trucul favorit al animusului mamei.”(Marie-Louise von Franz - Problema Puer aeternus)
