duminică, 31 iulie 2016

Somnul național

Cu sobor de preoți, chemați să țină o slujbă de binecuvântare a poporului român, cu deja previzibilii militari, îmbrăcați de paradă, cu oficiali locali care și-au apăsat în neștire palma dreaptă sub țâța stângă (semn că îi doare la inimă când aud fanfara) a fost sărbătorită vineri ziua imnului național! Cu Majusculă.

Ritualuri laice, adorate de politicienii, care cu ocazia asta arborează afectate chipuri de îngropăciune, babe care se piaptănă într-o lume ce arde, totul doar pentru a fi sărbătorit un text pus pe o melodie!

miercuri, 20 iulie 2016

Cărți grozave, în vara asta!

Am citit cu nemărturisibile delicii, în aproximativ o lună, câteva cărți pe care le-aș recomanda și dușmanilor. Acestea sunt: David Vann - Legenda unei sinucideri (nuvele, proză scurtă - dar solidă! o voce de-o sălbăticie aparte), Alessandro Baricco - Mireasa tânără (roman pe alocuri márquezian, pe alte locuri llosian, de-o împovărătoare senzualitate, cu atelierul scrisului & ars poetica la vederea cititorului, dar perfect integrate în flux), Billy Bathgate de E.L. Doctorow - o poveste vâltorească, o bulboană a scrisului american (portretul lui Doctorow atârnă pe același hol cu ale lui H. Miller, Updike, P. Roth, Auster etc).

luni, 18 iulie 2016

Alt caz de puer aeternus

„Este, poate, o ultimă încercare a bărbaților de a-și salva masculinitatea. Asta înseamnă, pur și simplu, că anumiți tineri dominați de mamele lor își caută scăparea în lumea intelectului, fiindcă acolo mama, mai ales dacă este o femeie de tip pământ, cu un animus stupid, nu poate ajunge. 
Se strecoară de sub fustele ei în lumea intelectului, unde ea nu-l poate urma. Pentru că, inițial, este o încercare de a scăpa de puterea mamei și de presiunea animusului, prin intrarea în lumea cărților și a discuțiilor filosofice, pe care ei cred că mama nu le înțelege, manevra nu este total distructivă. 
Ei își creează astfel o mică lume proprie, discută cu alții și au satisfacția că fac ceva ce femeile nu înțeleg. În acest fel, ei se îndepărtează de feminin, dar își pierd masculinitatea pământească, ce rămâne în gheara mamei.”
Și aș putea continua să citez întregul volum: Marie-Louise von Franz - Problema Puer Aeternus, Nemira, 2016, trad. Anca Bodogae.

vineri, 15 iulie 2016

Răul banal

Trăim "în direct" banalizarea răului, așa cum a definit-o Hannah Arendt. Suntem condiționați să integrăm mai ușor anumite evenimente cu un caracter violent, cât timp acestea sunt mânate de o ideologie, de un scop oficial, de o Cauză ce-i împinge în "luptă" pe semenii (?) noștri dezaxați.

Suntem mai puțin dispuși să acceptăm Răul atunci când manifestările acestuia nu par să aibă un motiv de circulație "oficială" (dintre cele cu care suntem bombardați mediatic: foamete, șomaj, persecuții religioase, ultra-liberalism, criza economică etc).

În elanul conformist (și rău intenționat) de a identifica mereu mobíle sociale (comunitare) înapoia unor acte așa-zis teroriste, de ucidere în masă, am uitat de mobílele individuale, psiho-clinice! Convingerea mea este tot mai aprigă că, neîndoielnic, există un terorism organizat (ideologic), dar și, colateral, o contagiune masificată ce "activează" (trezește) tot soiul de psihopați anonimi în căutarea unei glorii postume.

Într-un fel pervers, dar greu de evitat, tocmai faptul că acești neica-nimeni de cartier sunt căutați cu servicii secrete, cu câini și cu armate de mascați le dă lor apă la moară! Mobilizarea asta ulterioară de forțe (& de mass-media!), pe care ei știu că o pot declanșa, cu un efort minim, încununarea unei vieți până atunci fără istoric, îi excită demențial și le dă un sens morții.

miercuri, 6 iulie 2016

Populism

Treaba cu populismul nu e că acesta naște "monștri" ca Trump, ci taman invers: că unii, elite carismatice dezaxate (ca Trump), nasc (resuscitează) populismul! Populismul somnolează, permanent, gata oricând să fie activat, undeva în bulbul rahidian al masselor. 

 E ca și-n cazul evreilor. Antisemitismul "naște" evreii și nu viceversa.