duminică, 22 februarie 2015

Alb ca neaua

Mărturisesc că a te trezi singur în puterea dimineții de duminică dintr-un vis în care albisem subit, iar vopseaua de păr refuza să mi se mai fixeze pentru a masca implacabila realitate nu se numără printre cele mai plăcute evenimente senzoriale ale unei săptămâni. 

Nurofenul, cafeaua la litru și smsurile în serie trimise unui prieten incert. Cântecul precoce al unei mierle răzbate dintr-un dincolo mângâietor, dar inaccesibil. Frigul cuibărit în pliurile tălpilor chircite și o revistă deschisă, fără rost, la pagina de politică externă.

joi, 19 februarie 2015

War on terror

A numi generic, cu excesivă fereală față de susceptibilitățile nuștiucui, war on terror - războiul pe care l-ai declarat și pe care îl porți deschis contra autointitulatului Stat Islamic e ca și cînd ai pretinde că lupți contra prostiei (vast program!), dar că, totodată, n-ai nimic cu proștii. Îi respecți. Sau, dacă vreți, este ca și cînd ai susține că intenționezi să stîrpești corupția, dar nu și pe indivizii care i-au căzut victime! Senatus bestia, senatores boni viri.*

Izbînda în acest război, purtat (la nivel diplomatic) cu ipocrite mănuși corecte politic, e, cum s-o spun eu mai precis, „mai mult ca sigură” dacă tu refuzi să-ți denumești mai întîi Dușmanul. Și eu care credeam că totul începe fix cu asta. Teroarea și terorismul (lipsite de adjective lămuritoare) sunt niște termeni foarte vagi. 

Terorist este și funcționarul coproratist nemulțumit, care decide într-o zi călduroasă de vară să-și ia soarta în mâini și colegii - ostatici, amenințîndu-i cu butelia. Teroriști sunt și elevii care se duc la școală cu arme de asalt și împușcă acolo tot ce le iese în cale viu, uman, biped. 

Nu ai cum să prevezi, darmite să combați așa ceva! Una sunt cazurile psihotice izolate, iscate de sensibilități meteo, de oligofrenie sau de droguri, alta sunt cazurile psihotice motivate (coordonate, canalizate) ideologic sau religios.

Radicalismul nu are - cum afirmă public, în mod ipocrit, dl Obama - doar rădăcini economico-politice (și, ar zice stînga, coloniale), ci și cauze profund culturale. Ciocnirea civilizațiilor e un fapt cît se poate de real. Dar asta nu ne este permis s-o spunem deschis! Ieșind sîmbăta în oraș, la club, danezii (de exemplu) au început să-și încuie bicicletele abia în momentul în care imigrația a devenit un fenomen de masă și în țara lor...
__________________
*Senatul e fiara, senatorii sunt bărbați buni.

duminică, 15 februarie 2015

32 august

A fost odată o zi de treizeci și doi ale lui august. Ziua când ácele ceasurilor din casele noastre, ale fiecăruia dintre noi, au stat, oprindu-se din rotirea bezmetică. Ridurile caligrafiau graffiti-ul tinerețe pe chipurile mature, de treizeci plus. Pentru un timp, scurt timp, ridurile au stat și ele, așa cum le-a surprins treizeci și doi ale lui august, suspendate, oprindu-se odată cu ceasurile.

Human Stain*

"Părul ei era o jerbă labirintică, revărsată de spirale și cârlionți, încâlcită ca o iederă și destul de mare pentru un ornament de Crăciun. Toată agitația copilăriei părea să se fi insinuat în convoluțiile desișului aceluia întortocheat de păr. Părul ei ireversibil. Puteai să lustruiești ceaune cu el, fără să-i tulburi forma mai mult decât dacă l-ai fi cules din adâncul de cerneală al mării, un organism care ridică recife sârmoase, hibridul viu și dens dintre coral și o tufă de scaieți, poate cu ceva proprietăți curative."
_______________
*Philip Roth - Pata umană, trad. Cornelia Bucur, Polirom

vineri, 13 februarie 2015

Verneinung

Presimțirile & zilele rele îmi sunt adesea însoțite (precedate) de o neliniște energetică, plină de-un exces de speranță, conținând în ea, ai zice, antidotul pentru grozăviile ce urmează să se întâmple. Doar că, atunci când se întâmplă, nimic din simțirea aceea prevestitoare, aparent marcată de fatalism și de-o calmantă indolență, nu mă mai ajută ori învață cum să țin piept răului.

Cele mai recente presimțiri - pe care mi-e și greu să le numesc rele, tocmai din cauza cortegiului euforic ce le pervertește negreșit - au durat preț de un weekend. După o lungă perioadă obositoare, saturată de termene limită, se anunțase o zi de luni de la care nu așteptam nimic înspăimântător.

Și pentru că nimic de natură a mă neliniști (și, deci, a mă teleghida către tabieturile mele narcotizante: lectură, somn, muzică până la asurzire etc) nu fusese așteptat în lunea respectivă, Răul s-a strecurat nestingherit, instalându-se. Precedat, ca de obicei, de vestitorii săi: măscăricii siniștri.

miercuri, 11 februarie 2015

2 întrebări de azi

A. De ce vorbește în neștire încătușata Elena Udrea despre ea însăși la persoana a treia? Niscai sânge regal prin venele-i de Pleșcoi! Mira-m-aș. Atunci? O dedublare? Un mic simptom de prostie fudulă?

B. Ce o fi de găsit în mentalul colectiv al popoarelor unor țări ca Bulgaria, Ungaria, Serbia, Grecia de le determină să accepte cu obediență bovină orientarea pro-rusă a conducătorilor lor vremelnici? Bine, slavii ca slavii, dar (și) ungurii (dintotdeauna, cei mai europeni dintre asiatici)?!

marți, 10 februarie 2015

Convulsii

Dimineață. Afară ne-așteaptă spuma epileptică a unei noi ninsori. Și obișnuitul vânt tăios al acestor zile. Oameni fără gât, încotoșmănați, diformi sub multele haine. Spectacolul unei scurte maronii ce se oprește brusc deasupra taliei aproape că egalează exhibiționismul.

duminică, 8 februarie 2015

În așteptarea Valentinului

Un domn gastroenterolog român, intervievat de Adevărul, e convins că o floră intestinală bine întreținută îmbunătățește semnificativ viața afectivă. Prevăd, de aceea, că Iubito, primește în dar acest buchet de floră intestinală va avea un succes nebun cu ocazia apropiatului Valentine's Day

Iar în anumite „cercuri”, mai dezinvolte, mai din topor, ce-și fac veacul prin cluburile glam-electro ale patriei, celebra formulă masculină de agățat: Te-ai căcat, frumoaso? te va conduce direct înspre lumina nudă a sufletului unor fete tot una și una.

Experiența medicală i-a mai arătat distinsului gastroenterolog, printre altele, că balonarea poate fi și rodul unor emoții puternice. Ca atare, deîndată ce observați - în timpul unei plimbări ori la o prăjitură - că prietena(ul) dvs se rotunjește subit, imediat deasupra brâului, veți ști că e timpul să vă repeziți să-i dați o sărutare. Dragostea e (mai) aproape (ca niciodată).

joi, 5 februarie 2015

Socialismul caviar

Sunt date următoarele elemente biografice:

En 1968, Michel Vinaver a 41 ans et est PDG de Gillette France. Vingt ans plus tôt, il a publié son premier roman chez Gallimard. Il a bifurqué vers l’industrie dans les années 50, pour des motifs alimentaires. Et trouvé du travail en passant une petite annonce dans le Figaro: «Jeune licencié en lettres présentant bien cherche emploi.»

Le-aţi citit cu atenție (sau, după caz, cu Google Translate)? Bine. Căci se vor dovedi, în cele ce urmează, de o importanţă crucială! 

Asemeni oricărui PDG francez care se respectă - încasând la Gillette un venit salarial de cine ştie câte sute de mii de euro anual - domnul Vinaver manifestă simpatii socialiste. Aţi dedus, desigur, cu inteligenţa ascuţită ce vă caracterizează, dumnealui funcționează ca PDG doar aşa, de formă. În realitate, servind sub acoperire cauza celor mulţi... Dar ce zic eu aici: de fapt, Vinaver e un infiltrat în patul duşmanului imperialist american, care - o ştim, e dovedit - suge sângele boborului, situându-se la mii de ani lumină departe de generozitatea şi umanismul specifice prietenului sovietic.

Ca un debușeu pentru greaua povară pe care este constrâns să o poarte zi de zi în corporaţia americană, ilegalistul nostru literat scrie. E dramaturg. Piesele i-au fost jucate la TNP (Teatrul Naţional Popular). După cum notează (fireşte: laudativ, elogios) Libération, ediţia matinală din 28/03/2008, autorul-manager scrie tematic, militantist, dinamitard. Adică, probabil, cam așa cum scriau un Paul Everac, un Mihai Beniuc sau un Titus Popovici la noi. Sau cum picta S. Bălaşa. L’entreprise comme palais de la tragédie contemporaine.

Contribuţia sa "inovatoare" la dezvoltarea dramaturgiei universale este, cică, dată de lipsa punctuaţiei în frază, de numărul actorilor implicaţi (peste 30); textul - liber, la îndemâna rostirii, abordării, inventivităţii actorilor şi întinderea piesei pe parcursul a 7 ore! Cotidianul de stânga citat se trezeşte în plin delir ideologic, vorbind despre Par-dessus bord (titlul piesei) ca despre o operă majoră. "Războiul dintre vechi şi nou." "Critică a capitalismului". "Viaţa cotidiană a întreprinderii". "Personaje revelatoare ale antisemitismului într-o Franţă prosperă şi amnezică". Adică, tot tacâmul dogmatic. Sunt toate expresii care în Libé ţin loc de judecăţi de valoare, de critică, de spirit critic în general. Dacă opera militează bine, nu mai importă calitatea ei strict literară, nu?

Şi eu, care tocmai ce învăţasem să-i simpatizez şi mai mult pe bolşevicii francezi de cafenea, citind cu nesaţ despre acţiunile lor de sabotaj îndreptate împotriva propriilor fabrici, a propriei armate (şi aşa, schiloadă), înainte de intrarea în al doilea război mondial (care pentru Franţa a durat circa două săptămâni). Ţin minte cum se întrebau ei indignaţi, în acea vreme, "solidari" cu fraţii lor din Polonia, proaspăt dispărută ca stat sub împărțeala nazisto-sovietică: Pourquoi mourir pour la Pologne? Şi manifestările lor publice pentru non-beligeranţă. Nu uităm: erau internaţionalişti, erau pacifişti dispuși să plătească preţul laşităţii. 

Ca să nu mai menţionez colaboraţionismul generalizat, livrarea promptă, conștiincioasă, a evreilor către cuptoarele germane, în timpul dulcei şi de griji feritei ocupaţii naziste. Unde erau socialiştii atunci? Nu, nu ei formau grosul Rezistenţei. Erau aciuaţi prin cluburi, frecventau saloane de târfe ideologice, finanţate de URSS: dezbăteau, dom'le. Au devenit vocali şi isterici abia prin 1945, post coitum, când direcția evenimentelor era deja limpede. Atunci, abia, s-a deșteptat antifascismul cel brav în ei, instigând, după modelul terorii iacobine, la linşarea, la executarea fără proces a colaboraţioniştilor.

Foarte războinici aceşti marxişti de felul lor. Numai că nu se arată întotdeauna. Stau în adormire. Şi îşi ascut încruntaţi. neabătuți, creioanele.

duminică, 1 februarie 2015

Despre iarnă - Michel Tournier*

„De fapt, urăsc iarna, pentru că iarna urăște carnea. Oriunde o găsește dezgolită o pedepsește, o biciuiește, ca un predicator puritan. Frigul este o lecție de morală, de inspirația jansenită cea mai plină de ură. Și, în mod logic, pentru că semnele au nevoie de carne ca să se manifeste, iarna impune tăcerea vocilor și stinge focurile care mărginesc de obicei drumul meu. Și atunci, o trag și eu pe dreapta. Hibernez, cu fața la perete și cu palmele peste urechi.”
____________
*Regele Arinilor, RAO, traducere de Bogdana Savu Neuville