miercuri, 31 august 2016

Sindromul post-defecare

Am o nedumerire: unele WC-uri, mai ales de prin instituții, corporații, restaurante (așadar, categoria publice) au opțiunea de a fi "trasă" mai multă sau mai puțină apă după ce le întrebuințezi. Carevasăzică, sunt dotate cu două clapete diferite (ca mărime) pe care le poți apăsa.

Care le-o fi rostul? Să fi presupus proprietarii că, după căcare, oamenii simt irepresibila nevoie de a privi o dată, înainte să plece, în vasul de toaletă, ca să-și evalueze (admire?) producția și, în funcție de ce (și, mai ales, cât) văd ei acolo, decid să apese clapeta mare sau pe cea mică?

Sau or fi gândit că unii "utilizatori" ar putea opta să tragă mai puțină apă, cu riscul de a nu curăța totul, că nu se știe: poate le "vine" din nou, în scurt timp?

Nu rar am întâlnit toalete în care debitul este înadins reglat pe minimum, pasămite să se facă economie (în contul igienei)! Porunca șefimii = cost-cutting (ce faci când ești în pană de idei despre modul cum se conduce o firmă? tai costuri!). Butonul își revine rapid, apa se oprește. "Pata de cafea e încă acolo!"

Mărturisesc cu satisfacție că, în aceste din urmă bude de chitroși, apăs clapeta aia în neștire, până mă asigur că n-a mai rămas nici un strop de apă în rezervorul din perete! Secretul e să-l ții apăsat până la ultima bolborosire!

Apoi, substanțele active, atent selectate, din apă își fac singure treaba, pătrunzând în profunzimea texturii - pentru o budă mai albă, mai proaspătă.

sâmbătă, 20 august 2016

Tortura libertății

"Majoritatea indivizilor nu înţeleg ce înseamnă libertatea şi sunt dezorientaţi de existenţa ei. Pentru că libertatea este indisolubil legată de responsabilitate, iar la acest capitol am fost întotdeauna corijenţi. Avem nevoie să ni se spună ce trebuie să facem pentru că altfel, multitudinea opţiunilor este paralizantă."
http://republica.ro/apostolii-cenzurii-anunta-un-nou-ev-mediu-in-europa

sâmbătă, 6 august 2016

Scormonire fericire

"A.C.-S.: Dacă iubim viața numai în anumite condiții, numai atunci când este fericită, înseamnă că nu iubim viața, ci fericirea. Or ceea ce trăim, bun sau rău, e viața noastră: iată că însăși dorința de a atinge fericirea devine un obstacol.(...) 
Adevărul secret al fericirii este că nu o putem atinge decât renunțând să o căutăm - nu pentru că am fi găsit-o, ci pentru că am înțeles că importantă nu e, în fond, doar o idee, un ideal, ci viața reală, așa cum este ea, fericită sau nefericită." 
(André Comte-Sponville, Jean Delumeau, Arlette Farge, Cea mai frumoasă istorie a fericirii, Editura ART, 2008, trad. Marina Mureșan Ionescu)