marți, 22 august 2017

Auf der Heide blüht ein kleines Blümelein und das heißt: Erika

Erika, fata mamei, dedicată întru totul mamei sale și activității sterile de profesoară de pian. Erika își franjurează pizda cu lama de ras, opera ei de artă, multiplicând prin secționare numărul natural al labiilor - de la patru, la nenumărate; trandafirul uscat al pizdei culturale a Erikăi. Erika K.

Fetița oprită prematur din creștere, mânată și mâncată de curiozități sexuale, vrea să afle ce se petrece mai exact în timpul actului, dar nu practicându-l, ci privind: de aproape, disecându-se clinic cu lama furată de la tatăl cel internat la ospiciu. Tatăl - nebunul închis, nebunul dinăuntru. Mama & fiica - nebunele din afară.

Închisoarea lor - căminul lor încremenit, infect, garderoba nouă, nepurtată, a fetei bătrâne, mirosul mămos de mâncare de care mama se folosește ca s-o ademenească pe trecuta profesoară de pian, iar și rar, înspre casă. Casa lor. Viața lor împreună. Doar ele două, televizorul, mobila, hainele învechite prin nepurtare.

Și pizda franjurată cultural a Pianistei, tăieturile mereu reîmprospătate - singurul act de trăire autentică. Nu o doare, nu simte că-și face rău, în modul ăsta vede ce-i pe dinăuntrul ei. Sângele ce îi amintește că nu e moartă decât sufletește.
„Ea știe că îmbrățișarea mamei o va devora și digera până la ultima bucățică și totuși este atrasă de ea în chip magic.” (Elfriede Jelinek)

vineri, 18 august 2017

Neputința și cedarea

"When anything can become a weapon, that chips away at the hope that terrorist attacks are somehow predictable or controllable. It does not take any special skills or resources to obtain a van and drive it into a crowd of innocent people. All it takes is motivation." 
"Years of research has found that fear can eventually divide and poison societies, hardening people against perceived outsiders, even causing them to abandon key values. This kind of attack, using one of the most ordinary objects of daily life, could heighten that effect. 
The political scientists Marc Hetherington and Elizabeth Suhay, for instance, have found that when people who are usually open and trusting toward outsiders feel they are at risk of a terrorist attack, they become more likely to support harsh, authoritarian policies and more willing to sacrifice civil liberties in exchange for perceived safety." 
 N.Y. TIMES

marți, 1 august 2017

Chopin

Muzica lui Chopin mă învață să regret. Îmi educă regretul pentru un timp pe care nu l-am trăit, nu l-am cunoscut și la care, în mod conștient, nu aș vrea să mă „întorc”, găsind mai multe argumente raționale contra decât pro chestiunii întoarcerii. Nostalgia picurată de Chopin - senzație de antemporalitate, o insulă desțelenită de timp încremenit mișcându-se haotic prin secolul al XIX-lea, o placentă nepopulată, umflată ca un balon, placenta fără făt în ea, dar depozitând multe dintre angoasele Omului ce tocmai prinsese a se contura ca individ. O devenire de lungă durată, cu multe regresii și rătăciri, ce nu s-a încheiat nici astăzi.

duminică, 30 iulie 2017

O carte minunată*

Despre relația dintre greșeală și mântuire. Despre imposibilitatea de a fenta viața fără a fi deconspirat, preferând în locul aerobic-ului neostenit al sufletului o superficială conduită ireproșabilă, ce nu te expune încercărilor vieții, ispitei, greșelii = învățării, devenirii.

Citim printre rânduri că nepătații, cei nesupuși greșelii, negreșind - e cu neputință să fie mântuiți.

Alături de iubire și iertare, înțeleg că greșeala e un fel de necesitate, cel puțin - o etapă, pentru o reală convertire. Nu văd cum ar fi cu putință să ne convertim în profunzime de pe poziții neutre, călduțe, perfect „pamperizați”, aseptizați în raport cu lumea. Greșeala cristalizează iubirea și este un ideal antrenament pentru a privi în sine și a te pregăti pentru a fi iertat.
"Privind adânc în mine însumi și apoi în jur la viața altora, mă întreb ce e mai dăunător: destrăbălarea sau resentimentul? E atâta resentiment printre cei 'corecți' și 'drepți'. E atâta judecată, condamnare, împietrită prejudecată printre cei 'sfinți'. E atâta furie înghețată printre cei preocupați doar de evitarea 'păcatului'."
*Henri J. M. Nouwen - Întoarcerea fiului risipitor, Humanitas, 2017, trad. Monica Broșteanu

joi, 27 iulie 2017

vineri, 30 iunie 2017

manifestarea brută a Autorității

Votanții PSD asistă paralizați la toate mofturile manifeste și mașinațiunile șefuților PSD. Nici o reacție critică, ce să mai pomenim de-o respingere fermă!

Dar, nu demult, așa erau și alegătorii PD-L. Nu-i scoteai dintr-ale lor, din adorația lor pentru Băsescu, nici să le tragi cu tunul în timpane.

Acesta-i, în realitate, publicul fascinat de manifestarea brută a Autorității. Indiferent despre ce partid vorbim, în astfel de formațiuni politice își regăsesc menirea & visurile indivizii simpli fără individualitate, supuși și obedienți până la autodizolvare!

duminică, 25 iunie 2017

Proustii

« Je ne puis comprendre qu'un monsieur puisse employer trente pages à décrire comment il se retourne dans son lit avant de trouver le sommeil. » (Lettre de refus du directeur littéraire des éditions Ollendorff à Proust, 1912).

(Publié le 25/06/17 Source lepoint.fr)

sâmbătă, 24 iunie 2017

Autoritarism și libertate

"Fuga în simbioză poate alina suferința pentru o perioadă, dar nu o elimină. Istoria omenirii este istoria creșterii individuației, dar este și istoria creșterii libertății. Aspirația către libertate nu este o forță metafizică și nu poate fi explicată prin legile naturii; este rezultatul necesar al procesului de individuație și de creștere a culturii. Sistemele autoritariste nu pot desființa condițiile de bază care înlesnesc aspirația spre libertate; nici nu pot reduce la tăcere aspirația spre libertate care izvorăște din aceste condiții." 
Erich Fromm - Fuga de libertate, TREI, 2016, trad. Cristina Jinga

vineri, 16 iunie 2017

Faire un rêve

Am făcut un vis aseară. Eram noi doi. Tu și el. Eu sunt el pentru tine, când mă povestești altora.

vineri, 9 iunie 2017

Oamenii se mai și schimbă...

Cine n-are teniși să-și cumpere! 

Persoanele care nu poartă teniși (măcar din când în când) nu-mi inspiră încredere. Mulți consideră (greșit) că personalitatea li se fortifică printr-un flux ce urcă din pantofii lor țepeni & eleganți înspre cap... 

Arătați că sunteți mai puțin speriați de ceea ce gândește antena satelor despre voi, cum?, purtând mai des teniși! Nu există o vârstă clar delimitată pentru aceștia. 

N-am încredere în cei ce refuză să poarte teniși, cum n-am încredere în (și chiar mă sperie) cei care pot trăi senini fără muzică. Admir oamenii al căror farmec răzbate dincolo de preocuparea pentru felul cum arată. Iar tenișii sunt simbolul unei nepăsări sexy.