miercuri, 7 decembrie 2016

Fericirea de a fi in prezent

„Putem fi deci fericiți, având ceea ce dorim, cu condiția să trăim în prezent. Cu toate acestea, Pascal spune că nu putem niciodată trăi fericirea în prezent și că ne petrecem viața așteptând-o sau temându-ne că ea nu va dura; de aceea, finalmente, nu suntem niciodată fericiți: "Astfel, nu trăim niciodată cu adevărat, ci doar sperăm că trăim, și, pregătindu-ne mereu să fim fericiți, e inevitabil să nu fim niciodată." 
André Comte-Sponville, Jean Delumeau, Arlette Farge - Cea mai frumoasă istorie a fericirii, ART, 2008

vineri, 2 decembrie 2016

Bunăstare în avans

Pe Facebook, toți suntem înstăriți, sănătoși și fericiți. E ca într-un spital de nebuni online. Plin cu inși care delirează despre cât de bine o duc (cei mai mulți o duc bine doar în imaginație)!

Copiii lor n-au muci ori febră, despre nopțile nedormite nu se pomenește, nici despre gândurile criminale sau suicidale. Copiilor le sunt făcute, în avans, mai multe fotografii de rezervă, atunci când sunt perfect sănătoși, ca să fie postate pe Facebook în zilele lor de boală și, astfel, APARENȚA vieții de invidiat, fără umbre, bună de arătat altora, să fie păstrată orice ar fi...

joi, 1 decembrie 2016

1 Decembrie în Ungaria

Sper că v-ați montat in corpore tricolorul de rigoare pe frontispiciul paginii de Facebook și apoi, cu cățel și cu purcel, ați purces către Ungaria, ca tot românul ce dorește să petreacă în chip elegant și bine servit o vacanță prilejuită de Ziua Națională.

Pentru naționaliștii orbeți, sper că a fost o lovitură cumplită să vadă (audă, citească) la știri despre cozile formate la vămile din vestul țării, unde "românii patrioți", îndrăciți iubitori de țară, se buluceau să intre în Ungaria!

Nu ca să o atace, cum și-ar dori naționaliștii orbeți, ci ca să caute un loc decent de distracție. Un loc pe care, pentru aceiași bani, nu îl găsesc în România.

Cam asta fac românii de Ziua Națională: se înghesuie să profite de 48 de ore departe de munca tâmpită. Și bine fac! Așa se comportă oamenii normali, imuni la mitologia națională.

Nu declară o iubire ipocrită, de Facebook, țării, nu cântă cântece patriotice. Vor să danseze, să mănânce, să bea, să doarmă. Pentru că au primit concediu!

Dacă vedeți pe alții procedând ca-n spectacolele omagiale organizate pentru Ceaușescu, nu trebuie să-i imitați. Aceia, pur și simplu, n-au cu ce să-și umple timpul și spațiile goale din creierul munților.

Se duc în centru, ca să se pișe emoțional pe ei înșiși la trecerea unei parade militare cu șase avioane F16 second hand.

luni, 28 noiembrie 2016

Depresia de tramvai

Obsesia majorității femeilor, odată suite în tramvai - să nu stea în picioare, să ochească și să se așeze pe cel mai apropiat scaun liber. Dar nu e obligatoriu ca locul să fie în vecinătate.

La nevoie, o femeie poate să străbată tramvaiul cât e de lung (și înghesuit) în căutarea unui loc liber. Calcă totul în picioare în calea ei. Merge până-n fund la taxatoare și apoi, dacă nu găsește, revine - gâfâind și izbind trupuri fără a-și cere scuze - exact de unde a plecat.

Ca și când n-ar fi putut rămâne înțelenită acolo unde a lovit-o dezamăgirea.

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Castor

A făcut bine de-a murit F. Castro, el libertador, El Jefe Máximo - tiranul "iconic", marele dușman al libertății pe care tot el o proclama, în discursuri interminabile, anturat de fumul sănătos al havanei; antiimperialistul de căcat, amicul mândrei suveranități rupte-n cur și moartă de foame.

Prietenul și câinele Fidel al tractoriștilor sovietici sfertodocți: Hrusciov & Brejnev. Mesia antiamerican, așteptat cam multișor de intelectualii francezi să se pogoare pe pământ. Când, într-un final, a venit, l-au recunoscut imediat - după haine. Și i-au iertat toate crimele.

În presa zisă "progresistă" (The Guardian), articolele indecent de "omagiale" - la dispariția lui Castro - se întrec în a scotoci după eufemisme: i.e. "controversatul" lider și alte asemenea. A spune despre un Castro că era o figură "controversată" este ca și cum ai sugera oportunitatea unei dezbateri "obiective", care să analizeze minuțios dacă El Lider a fost sau nu dictatorul care a ținut o țară sub teroare timp de aproape șase decenii (57 de ani, socotindu-i și pe cei de după "retragere", și 9 președinți americani)! Ca și când ar fi nevoie de mai multe probe, pe lângă cele deja notorii, pentru a certifica regimul lui opresiv. De parcă tirania castristă ar sta încă sub spectrul îndoielii, discutabilă fiind, și ar trebui aduși specialiști academici pentru verdictul final ori "să fie lăsată istoria" să judece acest lucru...

Peste alți 50 de ani, se poate spera că o să piară și Владимир Путин, și Jiao Ring a Ding Dong, și Kim Kim. Scăpăm de ei, pe rând. Într-o sută de ani de acum încolo, toți vor fi oale și ulcele.

Pe urmă, vor apărea alții.

raising a child is 1% happiness and 99% worry

"We live in an child-obsessed society. The child is considered a guarantee of happiness, of personal development, and even of social status.

Those who are child-free (there's no equivalent term in French) are described as selfish and suspected of being bad citizens. Many of them feel pressure to justify themselves: "I can't have any, but I love children." To which I hasten to reply, just to spice up the conversation: "I have some, but have reasons to hate children."

Not that I'm in a position to argue for a declining birth rate. Having two children, I cannot tell others: "Don't do as I did." Yet I also find it hypocritical to hide behind the smokescreen of idealism ("There's nothing more beautiful than a child's smile") to justify my questionable life choices. I am a fierce opponent of brainwashing and of pathos. It's time to stop marketing the babies-spell-happiness idea. Enough of this big "baby-illusion"!

Taking pleasure in parenthood is compulsory. In my experience, the reality is very different: raising a child is 1% happiness and 99% worry.

Being a parent has become a very time-consuming job. Many parents become overly involved in the education of their children, and turn into hyper-parents present on every front - ensuring a balanced breakfast, extracurricular activities, help with homework..."

Viewpoint: Changing the world is more important than changing nappies
http://www.bbc.co.uk/news/magazine-37992503

duminică, 20 noiembrie 2016

Ai noștri băieți

These are just the most visible expressions of an aggressive anti-intellectualism – bullying clever kids as dorks, championing loud pigheadedness over reasoned argument – forming the background hum to boys’ lives. 
Small boys somehow internalise the message that reading is more of a “girl thing” before they’ve left primary school, although it’s one of the most powerful indicators of educational success around; by their teens, the idea that swotting makes you unpopular is widespread.
The rage against the elite now convulsing politics on both sides of the Atlantic seems at least partly a rage against the better educated (...).
 The Guardian - 18.11.2016 Our boys need to be rescued, and it’ll take a new kind of role model

vineri, 18 noiembrie 2016

Rostirea dă viață

Frustrarea, odată rostită, pusă-n verb, devine realitate, primește suflu, prinde viață. Urechi străine ascultă avid ceea ce mai înainte cu o clipă stătea tăinuit și-mi tulbura doar mie pacea. Urechilor mele le e dat să-mi asculte acum cuvintele, mai devreme doar niște icnete lăuntrice.

Rostirea dă viață durerii, umilința capătă trup și nu mai poate fi părăsită fără remușcări în fața ușii cuiva, spre adopție. E un prunc nou-născut, nedorit, dar cât se poate de viu, al meu. Abandonat, nu înseamnă că el nu mai există. De l-aș fi trimis în lume înainte să-l privesc în ochi, înainte să-i aud plânsul și foșnetul galben al ciorapilor... Acum știu, însă, cum sună plânsul lui, pentru că e copilul meu.

Rostită, nemulțumirea mea are chip și nume de botez. Cu greu ar mai putea fi luată înapoi sau strânsă la sân și sufocată până la ultimul spasm într-o îmbrățișare tandră.

miercuri, 16 noiembrie 2016

De unde venim

Punctul roșu sunt eu - în urma unui test făcut pe acest site: politicalcompass.org.
libertarianismˌlɪbəˈtɛːrɪəˌnɪz(ə)m - an extreme laissez-faire political philosophy. (Latin: liber, "free") is a collection of political philosophies that uphold liberty. Libertarians seek to maximize autonomy and freedom of choice, emphasizing political freedom, voluntary association, and the primacy of individual judgment. (Wikipedia)

marți, 15 noiembrie 2016

Bolboroseli ale stângii

Dat în The Guardian peste un text iritant, cap-coadă (mai puțin paragrafele în care este explicată sumar credința economică a lui Hayek - părintele neoliberalismului). O halucinație autoadmirativă. Argumente, sărace pentru un astfel de subiect, de tipul (folosit de Trump): I'm telling you.

Dacă nu vă e abundantly clear: ființa umană, în concepția autorului care semnează în The Guardian, este remarkably social și remarkably unselfish. Pe asta o demontăm simplu, nici nu mă obosesc s-o despic în patru: o prostie! Nu merită hermeneutica chibritului. Eu însumi sunt ilustrarea Omului lui Hayek: nesocial, egoist, individualist, cu oroare față de autoritate și autoritarism, interesat îndeosebi de mine însumi și de soarta proprie.

Excepțiile se împart în două: religioșii autentici (probabil, monahi) și fățarnicii care simulează empatia, ca monedă pentru acceptanța socială. Nu cred în omul „remarcabil de altruist”. Cred în capacitatea unora de a demonstra altruism. Unii - ocazional, alții - pe termen lung. Nu-s numeroși nici unii, nici alții. Să nu ne mai păcălim singuri. 

De la vârsta suptului - când nu acceptăm în ruptul capului s-o împărțim pe mamă cu tatăl ori cu frații, iar mai târziu - nici jucăriile cu alți copii - până la vârsta adultă nu ne schimbăm, caracterial, prea mult. Doar loviturile încasate în orgoliu, clamând ceea ce nu ne aparține, ne învață să mai cedăm, să mai lăsăm de la noi și, în ultimă instanță, să împărțim cu ceilalți.

În multe cazuri, altruismul este o ispășire (de fațadă) pentru sadismul tăinuit ori pentru alte culpe. Alteori, este o invitație la non-agresiune: accesarea unui credit de bunăvoință. Un adăpost. Altruismul e posibil, dar se învață, nu-i înnăscut! Autogenerat, onest, neipocrit - o raritate. Altruismul este o parte a unei tranzacții. Cred doar în altruismul dezinteresat - greu de găsit, dar cu atât mai prețios. Altruismul sfinților.
"It’s too early to say much yet, but at its core is the recognition that – as modern psychology and neuroscience make abundantly clear – human beings, by comparison with any other animals, are both remarkably social and remarkably unselfish. The atomisation and self-interested behaviour neoliberalism promotes run counter to much of what comprises human nature."

luni, 14 noiembrie 2016

Neo-populism = die Masse ist dumm

Sub umbrela neo-populismului, își pot da mâna frustrații de stânga și de dreapta, într-o, până mai ieri, improbabilă uniune de interese și-o delirantă împărtășire a fantasmelor. Populismul (cel mai faimos exponent mondial îi este, acum, Trump), constând în „soluții” retorice simple la chestiuni complexe, oferă iluzia unei protecții extinse în calea unor dușmani incarnați prin discursul mincinos al tribunilor săi în anumite categorii sociale sau etnice și, mai nou, în zisele „elite”.

Redus la esență: spre deosebire de nevoia de protecționism de stânga, de mult legiferată în numeroase state ale lumii, structurată și având o anumită coerență, nevoia de protecționism de tip populist nu se alimentează doar cu măsuri economico-sociale. Populismul cere o țesătură de minciuni bine ticluite, ce pot rămâne la nivel de discurs, doar să fie în continuu plimbate prin trâmbițele tribunilor, cât să mențină mereu proaspătă senzația de ein Reich, ein Volk, ein Führer. Unde acel ein e cheia!

Populismul este religia politică a cetățeanului care se ferește ca dracu' de agheasmă să fie ein individ. El disperă să fie recunoscut ca parte a die Masse. Odată validat ca parte a masei, speranța lui e să se piardă grabnic în aceasta și, ghemuit laolaltă cu ceilalți, să beneficieze de pătura caldă aruncată peste toți cei ca el de tribunii generoși - pătura de mituri eterne, spaime și minciuni unificatoare, ce le îndulcesc și revitalizează (prin ură & tribalizare) existențele terne și mediocre.

Otrava consolatoare a comerțului cu iluzii despre apartenență și autodefinirea prin această apartenență. Eu nu sunt cine și ceea ce sunt eu - prin propria contribuție, propriul merit - ci ceea ce este etnia de care aparțin. Iubire creștinească să fie, primim!, dar numai față de aproapele care ni se seamănă.

Pentru acești inadaptați, biblia este WikiLeaks și christosul lor e un notoriu Iuda: Edward Snowden. Cei care „deconspiră” elitele - pompând combustibil în foamea tabloidică, paranoică, de scandal & dezvăluiri a populiștilor - sunt foarte prizați de sărmanii fantaști, care întotdeauna au opresiva senzație că știau ei!

miercuri, 9 noiembrie 2016

Revoluția pentru tradiționalism - contra Libertății

Au votat cu Clinton, majoritar cei între 18 și 44 de ani. 
Au votat cu Trump cei între 45 și 65+. 

Sună familiar? 

La răstimpuri, cei închistați, prizonieri în spaima lor de moarte și cu totul străini de bucuriile vieții țin să se răzbune pe cei tineri, deschiși, curajoși, cu viitorul vast înaintea lor. Și aleg să le fută, poate o ultimă (dar decisivă) oară, viitorul. Dacă nu să le compromită viitorul, barem să le pună niște piedici, să „întârzie” puțin venirea viitorului. Măcar până apucă ei să moară. 

Votul de acest tip, al acestor categorii de vârstă și educație (oriunde pe glob) conține în el cinismul dorinței distructive a acestor nefericiți de a pieri de gât cu cei mai buni, mai dinamici, mai liberi, mai toleranți ca ei; mai urbani, mai educați, hi-tech, cosmpoliți.

Pot presupune că așa înțeleg unii să-și „amâne” sau să integreze psihic sfârșitul. Aici nu vorbim de cauzele economice ale recentelor opțiuni electorale. A fost demult depășit pragul acesta, al concretului. E vorba strict de răzbunarea morbidă a unei generații de pișăcioși misticoizi. 

Suntem victimele promise ale unei revoluții inverse, dinspre libertate înspre limitarea ei. Revoluția deținătorilor de arme, a celor îmbujorați în obraji, hard workers cu „gândire sănătoasă”, mulți copii, neveste casnice, alăptătoare, de preferință albi la față, nelipsiți ai serviciului „religios” (la care asistă ca să fie văzuți, bifați, nu cumva să se creadă despre ei că s-ar izola de turma protectoare).

„Tradiționalismul” - pe care cei lipsiți de imaginație îl văd ca pe un panaceu, ca pe un refugiu ce-i apără de alegerile dificile (venite la pachet cu libertatea) - soluția homeopată la toate problemele. Tradiționalismul lor constă în a îngropa în cotloanele minții ceea ce nu vrei să înfrunți. 

Dacă tu fuți în dreapta și-n stânga s-ar putea să poftesc și eu, or asta nu cadrează cu „valorile” mele, așa că prefer să te împușc (te interzic) pe tine și scap de-o grijă, pe de-o parte, iar comunitatea noastră de oameni onești și devreme acasă o păstrăm în toată preacurățenia ei, pe de altă parte.

The Bible Belt is running out of holes!