Se afișează postările cu eticheta buschenschank. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta buschenschank. Afișați toate postările

joi, 10 septembrie 2026

Ca să ieși din cartier

 Să mă plimb lent printre copaci, ating scoarța lor, aștept ca ei să simtă și, probabil, să răspundă. Nu mă îndoiesc că arborii/pomii simt când sunt atinși, dar nu cred că răspunsul lor e imediat, sunt ceva mai puțin repeziți decât noi.

Cearcănele mari, extinse până la mandibulă, sprâncenele bogate, prelungite către liziera de păr a tâmplei - salvează întregul. Din profil.

Nu te mai preface că te cauți după rest!

Am tot avut grijă să-mi menajez auzul. Să „dau muzica mai încet” pentru a nu rămâne surd înainte de 50. Ce importanță mai are? Asta e cam tot ce mi-a rămas: auzul, selectivitatea, gustul.

joi, 5 august 2021

Viena

 M-am trezit într-o dimineață splendidă pe un deal de deasupra Vienei, e o răcoare de toamnă, septembrie, mă aflu exact acolo unde trebuie să fiu.

duminică, 4 noiembrie 2018

Pași & (your) pussy

Pășesc liniștit, după ce refuz liniștit - mulțumindu-i eu lui (nu știu pentru ce) - un cerșetor care, culmea!, mă oprește din drum, mă strigă de departe domnu', și din apropiere îmi cere nici mai mult nici mai puțin decât să-mi dați și mie 10 lei! Nu am, i-am dat la spălătorie, îi păstrez pentru bere, i-am dat bacșiș omului care mi-a lustruit cu coatele mașina...

O talpă înaintea celeilalte, pași fără grabă, răcoare sub soarele ce abia că se mai înalță ca s-atingă cu vârful degetelor miezul zilei. E soarele acela ce face lucrurile să pară furouri de sticlă murdară, trece prin ele fără rușine, dezvăluie goliciunea de dincolo de ele, le despoaie, așa-i că am mai scris despre asta?

Același drum ca și ieri, bătut de atâtea alte ori. Casele, oamenii, câinii de după garduri, pașii mei egali, geanta lovindu-mi-se de coapsă, rigidă, ieftină, mare, inutilă.

Aștept cuminte, ca de obicei, băiat de la țară cum sunt, să treacă toate mașinile care circulă în acel moment, abia apoi traversez strada. Nu voi avea niciodată tupeul unuia crescut la oraș. Nu mă voi strecura. Nu voi sfida legile fizicii. Voi sta s-aștept, când mi se spune să stau s-aștept. Nu voi mai insista, când mi se cere să nu mai insist...

Umblu înadins cu pași rari, pentru a readuce în simțiri, de undeva, senzația că aparțin. Ca și cum viteza scăzută a deplasării mele m-ar reîmprieteni cu spațiul și, prin absurd, voi fi mai îngăduitor cu mine însumi.

luni, 24 septembrie 2018

Pierdut, declar nul

Totul e la mine-n cap. Nimic din toate astea nu se-ntâmplă în mod real. Ceea ce simt nu simt, de fapt. E numai o impresie. Ficțiune. O amăgire pentru care am semnat un contract. O ciudă ce mă-nmoaie și mă duce-n ispită, la cerșit.

Neputința de a accepta că pierd. Sau că am pierdut. Patetismul târzior al trezirii. Fictiva acumulare a sentimentelor, frustrarea camuflată în pietate, în solidaritate, în chinul apropierii de semeni.

Ceea ce citesc nu citesc. Citesc? E neverosimil, n-are nici un înțeles, cum n-au înțeles mașinile ce trec pe stradă, conduse către nicăieri de niște necunoscuți. Lasă zgomot în urmă, lasă un miros, lasă și urme, dar nu-mi spun nimic, doar trec.

Sunt un recipient fără ciur, fără filtru. Tot ce intră-n mine zăbovește prea mult, se depune, se strică, se împute. Zgură. Jeg vorbitor.

Cuvinte stratificate, cuvinte ce-au murit înainte de-a apuca să promită ceva. Nu jurăminte, nu făgăduieli. Obișnuință și un strop de bien-être. Oglindire.

Am pășit prin frunze, ne-am așezat și-am deschis ochii oglindă - în apele lor verzi s-au derulat toate nerostirile, de mai multe ori, mai multe proiecții cu sala goală s-au cimentat în cele din urmă într-o temelie de speranțe cu suc acru, acid gastric de reflux.

Ai vomitat pe pantofi? Mi-ai spus cumva anume, pe nume, ori doar mi s-a părut?

Ce-i rostit cu brutalitate, despuiat de orice introducere, pe nedescălțate, în picioare cu pantofi strâmți, scârțietori, se preschimbă apoi în gălăgie, alarmă, bun prilej de fugă.

Sunt un destoinic semănător de speranțe, cu toate că eu nu pătrunderea în #împărățiacerurilor o propovăduiesc; anatemizez fără îndurare lumea asta. Cine te-ar putea iubi doar pentru atât? Nu întreb retoric. Aștept să-mi sosească un portret-robot.

Pot induce altuia starea de ebrietate, jucându-mă cel mult pe mine însumi. Nimic pregătit dinainte, nimic dramatizat. Nici un scenariu. Scopul este scenariul. Scopul se umple treptat cu ceea ce un scop e capabil să atragă în vederea împlinirii sale.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Schmalzbrot mit Zwiebel

Am parcurs cu mare poftă câteva zeci de pagini din Guermantes! Pentru unii ar putea părea incomod de crezut că o asemenea lectură se poate face și pe nerăsuflate, dar... Parcă mă tămăduia fiecare rând al lui Proust. Fiecare nou detaliu caracterial sau vestimentar, fiecare nouă bârfă de salon. Mă „vindecă” până și de propriu-mi scris. Și de „Discipolul” lui Murdoch. Scrisul-total al francezului are efectul unui tratament asupra înșelătorului entuziasm ce mai apare câteodată la întâlnirea cu literatura so-and-so. Murdoch are forță! Murdoch este una dintre romancierele „prin excelență”. Însă Proust deține harul de a-ți face o cură bună, o spălătură literară, să nu zic clismă (poate place cuiva!), după care te simți neapărat mai împlinit, mai înfipt în seara pe cale a se topi într-o nouă noapte insuficientă.

A mânca pâine cu untură e deja un gest identitar - în epoca asta în care nici un gest uman, oricât de banal, nu scapă nedefinit, neîncadrat, nerecuperat, conform trendințelor. Mușcând din pâinea cu untură - pistruiată cu boia, sare și cu (după  gustul austriac de la țară) ceapă roșie, tăiată fin, cu mosorul bunicăi - sunt eu din nou. Sunt urmașul alor mei. Sunt ardelean. Pâinea unsă cu untură de porc era însoțitoarea mea preferată în timpul lecturii. Presăram peste dânsa o ninsoare de boia roșie de Szeged: puf! puf! Mirosul ei necioplit, de sex în tindă, face nările să freamăte, dar inima - culmea!, dacă nu ești cardiac - se liniștește ca prin minune, cuprinsă subit de Gemütlichkeit. Nu am avut nicicând vocație de vegetarian! Mă pricepeam numai la a-mi așterne ca să vegetez. Iar salatele le savurez mereu exclusiv ca lubrifiant pentru carne. Duminica. Joia serveam, de asemenea, carne? Vezi că nu mai țin minte?