marți, 29 iulie 2014

Ellen

"Ellen nu era o femeie neatrăgătoare."*

Mi se pare că ăsta-i unul dintre cele mai crude și mai insultătoare eufemisme pentru fizicul mediocru al unei femei. Pentru o înfățișare fără istoric. Mai crud chiar decât a spune despre ea, fără ocolișuri, că e urâtă (ternă, ignorabilă etc). Cunoscând câte ceva despre (felul de a scrie al lui) Auster, nu m-ar mira să sune la fel de nemilos și în original.
___________
*Paul Auster, Sunset Park, ed. Polirom

duminică, 27 iulie 2014

André Gide

"Sunt nopți în care doar vederea picioarelor mele goale pe nisip ajunge să mă umple de beatitudine!"
(Jurnal I, 1890 - 1913)

vineri, 18 iulie 2014

Despre inabilitatea de a fi singur

An affinity for solitude is comparable only to one’s affinity for certain other people. And yet one’s first experience of solitude, like one’s first experience of the other, is fraught with danger… The absence of the visible and the absence of the object; and the risk, as in dreams, that innermost thoughts will come to light. For this reason, perhaps, it is the phobia relating to solitude that for some people persists throughout life.
[...]
It is the infant waiting too long for his mother that is traveling toward death because, unattended, he is in the solitary confinement of his body. Solitude is a journey, a potentially fatal journey, for an infant in the absence of sufficient maternal care. But it is worth remembering that the infant in the dark, the infant by himself, is not only waiting for the mother. Sleep, for example, is not exclusively a state of anticipation. It is, of course, difficult to conceive in psychoanalytic terms of an absence that is not, in some way, anticipatory. 
Through desire the child discovers his solitude, and through solitude his desire. He depends upon a reliable but ultimately elusive object that can appease but never finally satisfy him.
[...]
Adam Phillips (psihanalist) - On Risk and Solitude

duminică, 13 iulie 2014

Cum (să) părăsești o carte?

Mi-a fost dintotdeauna imposibil să abandonez o carte slabă sau plictisitoare ori nepotrivită stării mele de moment)! Cel mult mă opream din citit și o lăsam, începută și părăsită prafului, pe noptieră sau pe birou (promițându-i că o voi relua).  Dar nu admiteam nici măcar pentru mine însumi că, gata, nu o s-o mai continui. 

În scurt timp, în felul ăsta, intram negreșit în criza semnelor de carte. Până la pasul următor: reașezarea cărții în raft, cadorisirea acesteia sau aruncarea ei au fost necesari ani de zile de exercițiu asiduu.

Chiar și-n ziua de azi, până nu decid că între cutare volum și mine nu se va stârni vreodată o pasiune (Melanie Klein, David Grossman sau multlăudatul "clasic" Isaac Babel, de exemplu), întârzâi să dau cep altuia. Stau așa, într-o amorțire superstițioasă, înaintea îmbietoarelor mele rafturi și doar ating și răsfoiesc. 

duminică, 6 iulie 2014

Singura iubire?

Gabriel Liiceanu, Ușa interzisă:
Singura iubire în care nu aștepți nimic - nici certitudinea sentimentului împărtășit, nici ecoul gesturilor tale în celălalt, nici un cuvânt de mărturisire sau încurajare și în care lipsa răspunsului, nerecunoștința și vexațiunea chiar, nu micșorează cu o iotă iubirea ta pentru celălalt - este iubirea pentru copilul tău. Ești gata să accepți că ai ceva de ispășit și că iubirea ta atotîndurătoare este vaga compensație a vinei de a-ți fi adus copilul pe lume fără o consultare prealabilă.
Iar eu adaug o nunață: atunci când această unică și (e de presupus) pură iubire-prototip primordială nu este grevată de povara unei anterioare carențe de iubire, vibrație morbidă a vremii în care tu, părintele de acum, erai copilul.

Celelalte iubiri, cele marcate de inevitabila (și eliberata de perspectiva incestului) senzualitate, sunt tranzacții cu afecte. Sunt joaca de-a... Eu îți dau, tu îmi răspunzi. Eu îți dau, tu de ce nu îmi răspunzi? Eu îți ofer, în speranța că tu vei aprecia și vei răspunde (înzecit, de s-ar putea), iar într-o bună zi, am tainica nădejde, vei avea și tu inițiativa de a dărui. Mereu gândul „eficienței”, al investiției fără risc, bine plasate. Cu o rată a dobânzii pe piața de capital emoțional musai peste valori formate dintr-o cifră.

Sigur că sunt numeroși părinții care pângăresc cu așteptări „economice” până și curățenia acestei iubiri originare. Dar, dacă acest lucru le poate fi iertat, ei nu fac altceva decât să închidă, și apoi să-l parcurgă iarăși și iarăși, cercul vicios în care au fost vârâți de propriii părinți înfometați de rezultate.

În afară de cazul în care părintele-i un denaturat, iubirea lui nu va fi niciodată definitiv alterată de nerecunoștința (firească, în procesul dezvoltării) copilului. În schimb, în „iubirile” senzuale lucrurile stau după cum urmează: partenerul olog emoțional va crede despre sine că este tot mai îndrăgostit și mai dependent afectiv de celălalt, pe măsură ce celălalt, din perspectiva „ologului”, se manifestă în termeni tot mai ingrați - prea „rece”, prea detașat sau, pe scurt, necorespunzător așteptărilor (oricum, așteptările fantastice ale unui vătămat emoțional nu vor deveni niciodată realitate!). 

Pe de altă parte, numai partenerul „normal” din relație (cu toate că normalitatea nu există, într-o lume de incurabili nostalgici ai mamei și ai originii) este capabil să se sustragă cercului vicios, atunci când simte că este tratat cu măsuri inegale (mereu în schimbare) sau persecutat de nemulțumirea veșnică a celuilalt. În capacitatea asta (a rarilor oameni sănătoși sufletește) de a se sustrage dintr-o afecțiune senzuală, atunci când ea devine nocivă, stă însăși măsura limitelor penibile ale oricărei iubiri mature, alta decât părinte-copil. Căci din aceasta din urmă nu se poate ieși printr-o decizie rațională, dintr-o supărare sau din exces de arșiță afectivă. Firele iubirii familiale sunt mult mai trainice, multe și nevăzute, decât cele (replicate chinezește) ale oricărei repetiții ulterioare.

miercuri, 2 iulie 2014

Sistemul de iluzii

Gabriel Liiceanu, Ușa interzisă

În mod normal sănătatea mentală a omenirii ține de transă, de capacitatea de a participa la seducție și miraj. Ești sănătos cîtă vreme ești prins în "dansul amăgirii muritoare" vegheată de marea regină a Lumii, Maya. Cel care părăsește dansul acesta iese din cursa vieții și devine "nebun"; pentru că privirea distantă, care atrage după ea clarviziunea, strică jocul Mayei.

marți, 1 iulie 2014

muieri-de-profesie

Există muieri-de-profesie care, pentru a-și câștiga râvnita "trecere" socială (de ochii și gura lumii), pentru a-și depăși frustrările aduse de feminitatea (pe care ele o găsesc) handicapantă, ar da orice ca, peste noapte, să se trezească posesoarele unui mândru penis.

A se pișa din picioare este idealul (scopul în viață, noaptea albă ale) multor femei neîmpăcate cu feminitatea lor.

Dacă ar putea păstra și darul maternității și posibilitatea urinării de-a-npicioarelea, nu ar ezita să opteze pentru amândouă! Chiar cu riscul ca, distrate, vorbind la telefon sau verificând outlookul atunci când sosește ora alăptării, să confunde sfârcul cu... erecția.

Iată un urât vis modern! Se întâmplă sub ochii noștri.