Mi-a fost dintotdeauna imposibil să abandonez o carte slabă sau plictisitoare ori nepotrivită stării mele de moment)! Cel mult mă opream din citit și o lăsam, începută și părăsită prafului, pe noptieră sau pe birou (promițându-i că o voi relua). Dar nu admiteam nici măcar pentru mine însumi că, gata, nu o s-o mai continui.
În scurt timp, în felul ăsta, intram negreșit în criza semnelor de carte. Până la pasul următor: reașezarea cărții în raft, cadorisirea acesteia sau aruncarea ei au fost necesari ani de zile de exercițiu asiduu.
Chiar și-n ziua de azi, până nu decid că între cutare volum și mine nu se va stârni vreodată o pasiune (Melanie Klein, David Grossman sau multlăudatul "clasic" Isaac Babel, de exemplu), întârzâi să dau cep altuia. Stau așa, într-o amorțire superstițioasă, înaintea îmbietoarelor mele rafturi și doar ating și răsfoiesc.
Un comentariu:
Eu divortez de ele aruncandu-le in inchisoare, adica la boxa din subsol!
Trimiteți un comentariu