sâmbătă, 30 aprilie 2011

Respirații & alte terapii

„(da, respirația este femeia alături de care dorm seară de seară nesătul, umil, blând, tandru, speriat, dispensabil)”
C.S. - Timisoara, 30/04/2011
Citez deasupra din acest inepuizabil Rareș - de îndată! Cu una-două fotografii de la mine din tolbă. Și cu următorul rezumat de poveste: el și ea se opresc în stradă (chiar pe carosabil) și încep să se sărute. Mi se-nmoaie genunchii - duioșie, un pic de invidie (inexplicabilă). La mine, răsună muzica în boxe, nu aud nimic de jos. Dar amorezații se opresc din sărutat și ce-mi văd ochii? El își strecoară abil mâna în buzunarul jachetei fetei și scoate de acolo un telefon mobil care sună, verificând să vadă cine sună. Dacă aș fi avut o pușcă cu lunetă aș fi tras în el fără remușcări, de aici, de sus...

C.S. - Timișoara, 30/04/2011

vineri, 29 aprilie 2011

„Le dur désir de durer”*

Dialog din Muntele vrăjit:
„- Îl iubești?”
„- Mă iubește atât de mult!”
Nu vreau să mă gândesc de câte ori nu ne e dat să auzim schimbul acesta de frivolități, rostit la fereală pe seama noastră, în dialogurile lor.

Seara zilei în care Hans Castorp se decide în sfârșit să i se adreseze Claudiei este seara unei zile care uneori nu e de găsit în calendar - 29 februarie. De altfel, întreg episodul dintre cei doi e înfățișat sub aparența unui delir. Îndrăgostiții sunt febrili, amețiți de băutură și vorbesc o păsărească franco-germană. Autorul însuși lasă cu tot dinadinsul să cadă asupra lor perdeaua ambiguității, a echivocului. Schimbul pasional de replici pare (este ca) rupt dintr-un vis (cu ochii deschiși).

Aerul munților elvețieni, faimos a fi jucat un rol revelator pentru varii boli latente, accelerându-le evoluția, „determinând printr-un proces organic general o irumpere oarecum festivă a bolii”.
***
Pudoare, putoare. Mers pe tălpi de picioare, ce-mi calcă pieptul, arcuindu-se din genunchi. Rafturi și burți, expuse prin curți. Haine curate, de nimeni purtate. Zăpada mieilor topindu-se la lumină. Și țurțurii tot mai prelungi, nimeni nu-i măsoară. Am zvântat telefonul cât l-am purtat prin fața magazinelor. Caldarâmul bituminos, umed și negru, îl purtăm pe tălpi în birouri și-apoi ne fălim că locuim la oraș. Cât plătim „întreținerea”, când avem restanțe, când mergem la reexaminări. Încerc măcar să vorbesc românește. Mi-am strivit azi plămânii de pat, traducând în minte, din franceză, traumatismul nașterii d-lui Cioran.

Nu cunosc cât e ceasul, nici nu vreau să aflu. Mă voi lăsa îndată neliniștit de alungirea umbrelor după-amiezii.

Nici n-am văzut drumul până acasă. De supărare. Un strop de rătăcire.

Aseară, tremurând (frig?, emoție?), la o fugă prin oraș. Aceeași nepricepere a mea de a fi în lume. Ginul, muzica și discuțiile cu ton ridicat (zgomot) m-au mai îmblânzit. Belesc ochii ca o vită smulsă din ambientul ei obișnuit. Teniși, ciorapi întinși ca nebunii pe pulpe, cocuri și alte sofisticate frizuri franjurate. Tinerimea superficială, dar tonică la vedere. Vecinătatea stimulantă a acestor tineri în curs de maturizare, trântiți pe fotoliile clubului, cu picioarele atârnând în locuri și-n posturi nefirești, dar amețitoare pentru asceți ca mine. Și poziția mea corectă, deși sunt îmbrăcat asemeni lor și mă simt ca de vârsta lor. Rigiditatea, stângăcia mea.

De aici, nu văd decât cerul.
 *
______________
*Paul Eluard

joi, 28 aprilie 2011

Vis*

Eram într-o cameră în care se împușcau oameni cu o armă uriașă. Am zis, cu disperare: Dar eu nu sunt de-a lor, eu am venit aici în vizită, vă rog, nu am nimic de-a face cu ei. Astfel că mi s-a permis să fug de-acolo, iar unul din paznici mi-a oferit să aleg din încălțările victimelor, orice vreau.

*Cred că, în întregimea lui, a fost unul din cele mai crude și mai dureroase vise pe care le-am avut vreodată.

luni, 25 aprilie 2011

„Ce-i cu astea, Maria Pilar?”

E deja ora cinei, Maria Pilar? Și? Am sărit peste prânz? Tot vorbindu-ne noi în gând, nici nu mi-am dat seama că, între timp, se lăsa seara, am intrat în seară. Efectul de seară. Îmi place când ne plesnim peste gânduri: ia mâna de-aici, nu mă atinge, nu mă înghesui, dă-te mai încolo! Ia-ți ideile de pe mine! Din astea. Îmi place când, supărați, ne adunăm gândurile și plecăm. Fie te spun lu' mama, fie te ascunzi după un paravan, unul ieșit ca prin minune în cale. La momentul potrivit. O persoană, n'importe qui. Hei, tu, cel de pe stradă, vino-ncoace! Tu, soare, tu - soră, tu - mamă. C'est en faisant n'importe quoi, que l'on devient n'importe qui! Paravanează-mă. Fă-mă nevăzut, iar pe mine - neștiută. Ține-mă de gură, ține-mi umbră ceasului și oprește cronometrul în locul meu. N-am atâtea mâini.

Odată, m-am pitit după un tren. Până a plecat și el, a fost chiar bine. Răcoare, fereală, zgomot de fond. Trenul a oprit în plin pustiu, în câmp cum se spune, de n-ar fi fost vorba de niște dealuri sterpe. Nu pot acum.

Ca să supraviețuiască, nebunia trebuie bine organizată, dar și alimentată. O nebunie fără structură la ce ar putea folosi? O obsesie, așa am învățat, se hrănește din goluri, din spații goale, din piste false, din locuri lăsate libere pentru presupuneri, din timpi morți. Ore, termene, rafturi, arhive. Momente ale zilei. Sistem de dresaj prin recompense. Cum altfel? Cât ar putea supraviețui, de asemenea, și o nebunie hrănită prost? Mult mai puțin!

Tandrețea iscă tandrețe.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Surâs chinuit

De când mă știu, m-am străduit, în oglindă, să-mi compun un surâs. Să găsesc o modalitate cât mai potrivită - cu aspectul meu fizic nu tocmai fericit - de a-mi dezveli dinții. De ce a fost musai să învăț asta? Pentru că am remarcat (nu e greu) că, în jurul meu, cu toții o fac! În fotografiile recente, zâmbetul meu aduce mai mult a strigăt, dezvăluie o veselie prefăcută, la comandă. Toată atitudinea mea poate deveni fotogenică, până la urmă, mai puțin fața. Aceasta pare a fi fost pusă acolo de un fotograf nepriceput într-ale trucajului; e un trucaj vizibil și, de aceea, supărător pentru ochi.

Cele mai potrivite expresii pentru chipul meu sunt mirarea și adânca preocupare. Ca să-mi exprim credibil bucuria, trebuie să urlu și, eventual, să scot limba. Altfel, nu se va observa nimic!

***
Două zile voi lipsi din patul meu, pentru că și el va lipsi dintre noi, fiind plecat cu treabă: să-și schimbe hainele. Camera îmi șade stingheră, asurzită de un ecou sporit, deprimant, iar eu adorm cu greutate, dincolo, pe o canapea nedesfăcută, chinuit de ivirea brutală a zorilor, cu aproape două ore înainte de a fi fost nevoit să mă trezesc. Ca să nu tresar de spaimă, ea mă sărută, dimineața, pe frunte, cu buzele rotunjite. La această alungare necesară a mea din propriu-mi pat, din propria-mi viață, din imperiul (singurul statornic & onest al) simțurilor mele, adaug și lectura dificilă din E. A. Poe; dificilă, spun, pentru că descrierile romanțioase, înflorite sau neogotice nu mă mai satisfac în nici un fel. Am impresia stânjenitoare că citesc povești pentru copii ceva mai mari. Dar, ca să uit, ca să scap de memorie, mă agăț de compulsia asta de a citi ceva neplăcut - o lectură nepotrivită, ce mă intrigă și mă irită.

Nu vrea nimeni să afle, nu astăzi, ce coșmar îngrozitor pot fi clipele plăcute, zilele frumoase, cu fericirea scurgându-se în zoaie de pe ele, zilele frumoase, revenite pentru a bântui, întoarse din drumul lor natural către trecut, de memoria dintr-o dată extrem de fidelă, incontrolabilă.
*

vineri, 22 aprilie 2011

Anything else...

Știți cum e, ca toate alea - te îndrăgostești, iubești, orbești. Unii spun că, din contră, te naști, iubești și mori. Nu, eu tind să cred că orbirea e capătul. Dincolo de orbire, numai ambliopii pot spera că mai există ceva de văzut... De simțit. Câmpul unei epiderme sluțite de răni deschise, linge-mă, plăgi peste care mărșăluiesc cadențat, cu cântec înainte, soldații orbi. Îngâmfare, sete astâmpărată, distanță, putere. Cu harul ce mi-a fost insuflat prin mi-mi-mila divină, calc peste tine eu, iubire! 

- În urma ta vin eu, gol, slab, descărnat, tânjind, târându-mă, încercând să mă agăț de... Întinde-mi măcar mâna ta!
***

joi, 21 aprilie 2011

Controverse

În orașul în care trăiesc, magazinele sunt mereu pline. Cu cît mai mari, cu atît mai pline. Lumea aleargă după promoții, s-ar îmbrînci și călca în picioare pentru ceva gratis. Ar depăși orice decență pentru un loc în tramvai. În același timp, o parte din proiectul PSI România este rapid îngropată la cererea bisericii. Eu nu știam că locuiesc într-un oraș religios, în naivitatea mea mă gîndeam că nu trăiesc în evul mediu (ce să fac, mașinile scumpe, sticlăria de mall și dezinhibarea moravurilor m-au indus în eroare).  Totuși, dincolo de subiectul real: suntem homofobi sau neinformați?, e interesant că panourile sexiste sau vulgare nu sunt niciodată date jos. Oamenii nu iau poziții morale față de vulgaritate, obscenitate, față de tratamente preferențiale, față de corupție, față de mizerie, față de încălcarea drepturilor lor. Ba uneori li se pare și amuzant.

Pe lîngă asta, nu am mai auzit o exprimare mai prețioasă ca asta: afișele care promovau sexualitatea. Memorabilă. Oricum, doar aruncînd privirea peste titlurile din ziare se poate vedea tonul tendențios (verificați în Adevărul „bebelușii folosiți ca agenți de marketing pentru homosexuali”). Pioșenia cu program, dulceața urărilor de sărbători, oricare ar fi ele, lupta surdă în numele moralității se desfășoară încă în toată splendoarea. Enjoy!

marți, 19 aprilie 2011

Cioran - De l'inconvénient d'être né

Je n'ai pas rencontré un seul esprit intéressant qui n'ait été largement pourvu en déficiences inavouables.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Abandon

C.S. - Timisoara/2009

This is an insight
into my life
this is a strange flight
I'm taking
my true will
carries me along

This is a soul dance
embracing me
this is the first chance
to put things right
moving on
guided by the light

And the spirit of love
is rising within me
talking to you now
telling you clearly
the fire still burns

Wisdom of ages
rush over me
heighten my senses
enlighten me
lead me on
eternally
(Martin L. Gore - Insight/Depeche Mode - Ultra)

joi, 14 aprilie 2011

Tudoritate

Ce poate fi mai blogoeliberator decât un prieten fără blog care face un bine și-ți trimite un text de-al lui pentru blogul tău, într-un moment în care inspirația ta e plecată cu sorcova? 

Dani Tudor:

‘La vraie vie est allieurs’ 

Titlu inspirat din filmul cu acelaşi nume, dar cu care nu sunt de-acord

Faţa luminată, sprîncenele lungi, vreo 4-6 riduri in minus faţă de orice bărbat de aceeaşi vîrstă şi vocea îi ascundeau foarte bine cei 41 de ani împliniţi săptămîna trecută, ca în fiecare an, în aceeaşi zi cu scriitorul său preferat şi cu a Braziliei. Un elev sau o elevă chiar îi făcuse un compliment odată, cum că nu arată nici pe departe a-50-de-ani, ci undeva pe la 42-43 cel mult. Faptul că tocmai acum două săptămîni avea 40 de ani îl făcuse să se simtă ceva mai bine. Ca la 20-25.  

Preda religie, dar şi educatie civică şi franceză, deşi nu ştia nicio limbă. Cultură civică pentru că asta predau toţi profesorii de religie, şi franceza fiindcă se întîmpla destul de des ca una dintre cele mai bune colege să nu poată veni la şcoală din cauza unei boli inventate ce ascundea de cele mai multe ori trezitul tîrziu sau lipsa dispoziţiei de a face din nou pe gardianul cu nişte 'oligofreni irecuperabili' - cum îi numea pe cei din clasa cu care ea îşi începea prima oră a ultimei zile din săptămînă.

Fiica directorului adjunct era însă cea care le mai salva, atît lui, cît şi colegei, ora pe care o suplinea cam de două ori pe lună, trei cel mult, cînd chiar se ivea ceva urgent.

Avea un aer aproape parfumat de adolescent de lume, cu ochii violeţi, nu albaştri, părul mai mult ondulat decît creţ, gusturi bune şi note la fel de bune obţinute pe linie şi pe bună dreptate, toate lucruri ce îi aduceau aminte de prima şi singura lui mare iubire din adolescenţă, şi care îi stîrneau o admiraţie exagerată, după părerea celui mai bun prieten, care o cunoştea de ceva vreme de la o petrecere şi cîţiva alţi amici, şi ce îi făceau să arunce multe priviri în plus faţă de orice altă prezenţă din clasă, cu excepţia cîtorva oligofreni pe care nu ii putea soma decît cu priviri lungi şi dese.

De multe ori nici nu mai ştia exact pe cine visase cu o noapte înainte, dar după o zi de suplinire, cu ea, sau cu ea. 

Vorbea încet, dar dezinhibat, iar singura dată cand a auzit-o strigînd trebuie să fi fost acum 2-3 luni, cînd unul dintre oligofrenii din ultima bancă de la geam, că acolo îi plăcea ei să stea şi lui să o vadă, tocmai ce o pişcase în timp ce-l lămurise, colocvial, dar din picioare, care e diferenţa dintre masă şi greutate, formule ce rămăseseră încă pe tablă de la ora precedentă şi despre care el întrebase de-ndată ce a intrat în clasă, dar fără a aştepta un răspuns neapărat, ci pentru a stîrni conversaţie.
………………………………………….

În fine, seara, cînd ajungea acasă, de la şcoală şi de prin alte vizite sau cafenele, îşi cumpăra bere. Bere fină, la zero 30 sau 33 maxim atunci cînd nu găsea la 30 (tot ce e mic poate fi inclus într-un ritual), fără staniol pe gît şi cu etichete cu scris minuscul din care de-abia desluşise - cu ajutorul soţiei şi al unui ecran desprins dintr-un ceas pe post de lupă - 'made in mexico', best before..., acum două săptămîni de ziua lui. 

decembrie sau aprilie 2024

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Deprimăvara

Deprimăvara - când toate înverzesc, se contorsioneaza, se învolbură, se multiplică, copulează la întâmplare, pângărindu-se cu sete, cu-o risipă grețoasă de sevă, și-apoi se împrospătează, renasc maculate - o sinucidere curată, cu geamurile larg deschise, e ca gimnastica de dimineață: tonifică mușchii aductori, crește pofta de mâncare și alungă pentru totdeauna răul de mare înălțime, vindecă nevroza de eșec, teama de abandon, extrema gingășie și micul self-esteem. Timpul nu va sta în loc. Toate vor continua să curgă, sau să se învârtească în cerc, cu aceeași superficialitate hilară. Să mai veniți, Alex. Leo Șerban - prietenul meu bun; cu toate că nici măcar n-am apucat să vă cunosc cum se cade, nu vă supărați că vă chem așa! Însă numai eu știu de câte ori, cât de cordial și cât de intens am polemizat în vis cu dumneavoastră... Să mai veniți, să ne copilărim împreună, să fim imaturi iară, să ne supărăm din orice.

Mi-e dintr-o dată, pur și simplu, așa o scârbă, o durere și-o teamă! „Le seul service que nous pouvons demander aux autres, c'est de ne pas deviner à quel point nous sommes lamentables.” (E.M. Cioran) Poate că celălalt Leo, Cohen, ar ști grăi mai bine, mai bine ca mine - nu mă-ndoiesc, să-i lăsăm lui, în mod laș, sarcina? Și să mai tăcem.

If I, if I have been unkind,
I hope that you can just let it go by.
If I, if I have been untrue
I hope you know it was never to you.
Like a baby, stillborn,
like a beast with his horn
I have torn everyone who reached out for me.
But I swear by this song
and by all that I have done wrong
I will make it all up to thee.

„L'homme accepte la mort, mais non l'heure de sa mort. Mourir n'importe quand, sauf quand il faut que l'on meure.” (De l'inconvénient d'être né, Emil M. Cioran)

miercuri, 6 aprilie 2011

Plăceri vizuale

Nu știu ce-mi place mai mult la poza asta*:  pantoful gata să zboare, picioarele ei, expresia un pic bizară, umbra picioarelor. De fapt, cred că tot. E adorabilă.

* sursa foto: retrodoll

luni, 4 aprilie 2011

Gluma zilei de azi

Am fost extrem de amuzată să stau în fața unui text și să nu înțeleg despre ce naiba vorbește autorul, cu genul acela de erudiție care face trimiteri la alți autori și alte articole, presupunînd că tu, biet cititor, deja le cunoști. E de la sine înțeles să le cunoști, altfel ce cauți pe lumea asta?! În alt timp, m-ar fi umilit atîta neștiință din partea mea, dar astăzi mi se pare doar comic (ok, tragi-comic) să scrii o carte pentru utilizare practică cu trimiteri atît de variate încît numai cineva care nu mai are nevoie de acea carte le-ar înțelege. E un absurd delicios aici.

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Rebeliuni de salon

Mă irită nemaipomenit vocile auzite prin pereți. Voci străine, voci familiare. Chicotelile, vocile de la tv. Volumul tv dat tare, bărbătește. Bărbații se simt excitați de zbierete, de distorsiuni sonore. Vine de pe vremea când marcarea teritoriului era încă obligatorie - prin răget și urinare.
***
Denunțătorul scurtcircuitează calea către onestitate, către dezvăluire, către Act, a complotistului, a cârcotașului, a aceluia care (încă) abia își schițează, abia își șoptește atitudinea de frondă. Delaționistul extrage conspiratorul din taina lui. Îi oferă oportunitatea Actului. De-ar fi știut, totuși, conspiratorul că e pe cale de a fi vândut! Măcar să i se fi acordat șansa unei poziții. Șansa de a se afirma sau aceea de a se retrage laș, înfricoșat de consecințele faptelor sale nefăptuite.

Turnătorul, să fi ieșit din anonimat, să fi fost public, pe față - Instituția turnătorului național (deși ar fi intrat în conflict de atribuții cu Securitatea și cu miliția) - ar fi putut tranșa între curaj și lașitate. Între conspirativitatea încremenită în proiect și protestul fățiș, radical. Între prea subtila, infima rezistență prin cultură și Rezistența (cu majusculă).

Exasperați ori îngroziți de perspectiva dezvăluirii rebeliunii lor de salon, „disidenții” ar fi putut opta cu mai multă limpezime fie pentru acțiune, fie pentru a se retrage într-o resemnare lașă - dar deosebit de vocală (congenitală, la români).

Or, turnătorul ședea în umbră. Nu în puține dăți, era chiar unul dintre ei. Un apropiat. O Mona Muscă. Cum să-l fi detectat? Conjurații sfârșeau adesea prin a fi arestați pentru lucruri necomise. Pentru simple rostiri. Pentru gânduri. Revolta în fașă. Cu surdină. Exemplul (le) era mai mereu împiedicat, înăbușit. Sau amânat, din motive de nu e momentul acum, de înșiși conspiraționiștii.

Pe bunicul meu l-a turnat un ins infect, un băgător de seamă, care, ulterior, a adunat o mică avere (pentru epoca regimului comunist, era chiabureală curată), în timp ce bunicul își ispășea sentința, purtat în turneu prin închisorile frumoasei și deosebit de recunoscătoarei noastre patrii. În casa noastră, în casa bunicului, nu vii să ne vorbești despre „binefacerile” îndeaproape ratate ale „comunismului prost aplicat”, pentru că te dăm binișor afară. Înainte să ne intri în curte, faci bine să lași egalitarismul și alte utopii criminale la poartă.
***
Zac fără gânduri, numai cu amintiri, bălăcindu-mă în copilărie ca o găină în praf. Scap de paraziți.