tag:blogger.com,1999:blog-295494342024-03-18T11:00:49.924+02:00masa pustievara printre degeteUnknownnoreply@blogger.comBlogger2380125tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-27896634958732415282024-03-18T10:57:00.008+02:002024-03-18T11:00:13.387+02:00Desfrânatul cinic<p style="text-align: justify;">Mario, spaniolul bulbucat, penibil, cabotin, <i>overacting</i>, și păros. Negricios, încercănat, ar putea prea bine să fie și un arab. Ar fi vreo diferență?</p><p style="text-align: justify;">Autobuz, pe linia 9, nu este. Există doar linia 9 (care-i veche). Tramvaiul 9 e ultimul din Timișoara. Și printre cele mai neglijate. Numai sunt altele - 10, de exemplu. Liniile se opresc la 9. Următoarele linii vor fi de <i>metro</i>, cândva. Secolul 21. Ciorapii de lână, ușor găuriți mă pot țintui de canapea. Dimpreună cu halatul meu de femeie casnică.</p><p style="text-align: justify;">Mario, un cocoșel subdezvoltat, cu nume de fustangiu - răsfățatul femeilor. Femeii lor. Cămașă albă cu picățele, părul și barba tunse cu securea, cu cuțitul de pâine - o neglijență savantă, căutată. Răsfățelul-cu-cocoșelul încurcă grav borcanele. Suferă, dar nu dă socoteală nimănui.</p><p style="text-align: justify;">O nouă producție veche, o reeditare a unui produs brut, uitat într-un sertar - desfrânatul cinic.</p><blockquote><p style="text-align: justify;"></p><blockquote style="text-align: justify;">J. Eugenides, <i>Marele experiment --- </i>„Pe atunci, nu plecam și nu ne fugăream unul pe altul. Ne căutam doar, și de fiecare dată când unul dintre noi căuta, dădea de celălalt, așteptând să fie găsit.”</blockquote><p></p></blockquote>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-32307134714367086582024-03-07T14:43:00.001+02:002024-03-07T14:44:41.083+02:00David Grossman - the overrated<p style="text-align: justify;"> Literatură feciorelnică. Literatură pentru femei oftânde, casnice, fumătoare, îmbrăcate mereu în același capot roz-piersicuță, scămoșat, împuțit de tutun și de mirosul tocanei de zarzavat. Credeți că doi foști amanți, foști iubiți, prieteni apropiați, care fac împreună o ultimă drumeție transisraeliană, s-ar adresa în felul următor unul altuia?</p><p style="text-align: justify;">„- Spune-mi, crezi că am putea înopta aici?”</p><p style="text-align: justify;">„Spune-mi”!? În viața mea n-am vorbit cuiva în felul ăsta. Așa cum nu zic nici „auzi” unuia care e la un metru de mine, înainte să încep să spun ce am a-i spune. Astea-s afectări teatrale demne de actorii români cu tulburări de personalitate (adică, mai toți actorii români).</p><p style="text-align: justify;">Limbajurile, dialogurile lui Grossman sunt antipatic de artificiale. Când din cale-afară de dulcege, când prăfos-înecăcioase.</p><p style="text-align: justify;">Nu mai țin minte numele romanului, dar e de evitat! Oricare ar fi.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-85822986663842572242024-03-05T10:41:00.002+02:002024-03-05T10:43:51.815+02:00Nu fumezi<p style="text-align: justify;"> Fumând, n-o pot face tăvălit pe canapea, ci la fereastra întredeschisă. Nu fumezi la geam, pentru a da fuga după aceea în <i>lounge</i>. Nu fumezi, ca să alergi. Ci ca să te-ntinzi. Să simți cum niște pereți groși, câteodată din sticlă, te despart de preocupările tale, acum surde sau amuțite „dincolo”, pentru câteva ore scurte. Simți gândurile bătând în pereții conștiinței, și cum pereții-s din sticlă le și vezi, schimonoseli grotești, urlete mute din care „înțelegi” numai mimica.</p><p style="text-align: justify;">E treaba ta cine și când, și sub ce formă. Citește tu mai departe. Împinge tu limitele!</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-22466174356057662092024-02-29T17:51:00.001+02:002024-02-29T17:52:16.469+02:00Rouge*Ea: « Tu m’aimes? »<div>El: « Je crois. »</div><div>________</div><div>*<span style="font-size: small; caret-color: rgb(32, 33, 34); color: rgb(32, 33, 34); font-family: "Linux Libertine", Georgia, Times, "Source Serif Pro", serif; -webkit-tap-highlight-color: rgba(0, 0, 0, 0.2);">Krzysztof Kieślowski</span></div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-75392165254986728692024-02-27T10:05:00.002+02:002024-02-28T13:37:21.431+02:00Familia de sub unghii<p style="text-align: justify;"> Am părăsit solul de scoici, nisip, praf, m-am agățat cu unghii negre de oameni, semeni, colegi, o ștergem la jumătate, o putem șterge și la litru dacă vrei, ciocolată neagră, amară, fără nici un cub de zahăr, carte după carte, legate între ele ca țigările, mucul și țigara cea nouă din pachet, cilindric perfectă, bine îndesată cu tutun.</p><p style="text-align: justify;">Apă & pământ în gură, pe limbă, sub unghii, mizerie organică, nu vrei s-o speli de acolo, nu vrei să se ducă, o porți ca pe-o decorație, amuletă protectoare luată de acasă, <i>îți porți familia sub unghiile cu care te-ai agățat de ea</i> pe când voia să te trimită departe, și m-a trimis, ca să fac o școală mai bună, e spre binele tău, după care s-au mirat...</p><p style="text-align: justify;">Reînnoiesc jurămintele părinților, apă & pământ. Pași, mai mulți pași, alți pași, nasu-n cărți, mirosul de vanilie al cărților RAO așteptând să le citesc, le-am și pus pe lista publică ce mă obligă, toată lumea-i cu ochii pe ea. Viața ta, expusă la câteva răzuiri de loz distanță.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-10639846843880178712024-02-20T16:10:00.003+02:002024-02-20T16:10:36.863+02:00Lipsa mare<p style="text-align: justify;"> Lipsa (sau insuficiența) banilor te face mai <i>smerit</i>, într-un mod superstițios (nu creștin), dar bănuiala mea e că asta se petrece numai la suprafață. Smerenia dobândită la strâmtoare, menită să mă convingă pe mine că-s bine și așa, cu bani puțini.</p><p style="text-align: justify;">O vreme, reușesc să fiu cumpătat, cam până la jumătatea perioadei rămase înainte de următorul salariu. După care, ceva se sparge, ceva intră într-un tangaj periculos, o gaură apare undeva, o ruptură (în fund?), iar pe acolo se scurg, cu repeziciune, toți banii de care, afișând o gestică cvasi-religioasă, prefăcut ascetică, nu m-am atins timp de 2 săptămâni.</p><p style="text-align: justify;">Mijlocul acelei înșelătoare acalmii, când încă mai ai impresia că banii îți vor ajunge până pe 6 ale lunii viitoare, e doar o fantasmă. </p><p style="text-align: justify;">N-ai bani = îți dă de gândit, devii inventiv. Ca, la urmă, să-ți bagi <i>ceva</i> în stăpânirea de sine și să spargi în extazul risipei tot ce mai ai.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-56435487891137465202024-02-18T14:53:00.001+02:002024-02-22T11:45:35.067+02:00Cărtărescu<div style="text-align: justify;">Atâta spun: Mircea Cărtărescu (perceput de mulți ca un fel de înger al literelor, de fapt un înger cam megaloman, cum spunea și M. Lovinescu) este unul dintre cei vizați de Julien Benda în <i>La trahison des clercs </i>(Trădarea intelectualilor).</div><div style="text-align: justify;"><br /></div><div style="text-align: justify;">Cărtărescu a scris articole elogioase, sau escamotând adevărul, despre Băsescu. I s-a aservit orbește, ca H-R. Patapievici, unui golan. De parcă Băsescu ar fi fost un Abraham Lincoln sau un Reagan al României. Un necioplit.</div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-87925682329132330802024-02-12T13:44:00.009+02:002024-02-22T11:49:16.012+02:00Căutător în cărți. Summer. Teoria tăcerii<p style="text-align: justify;"> Nimic nu-mi alterează pofta de mereu alte cărți sau de a reveni la unele dintre cele demult citite.</p><p style="text-align: center;">*</p><p style="text-align: justify;">Înapoia metaforelor căznite, strecurate la tot pasul, se întrezărește câte puțin din talentul autoarei și ghicim potențialul irosit al unei <i>opere însemnate</i>, una total diferită de <i>Summer</i>.</p><p style="text-align: justify;">Metaforele & comparațiile Monicăi Sabolo par a fi luate dintr-un „dicționar definitiv de metafore și comparații” pentru scriitorii începători.</p><p style="text-align: justify;">Dar Sabolo nu va mai scrie acea „operă însemnată”, ce va rămâne pe veci „potențială” - are mai bine de 50 de ani. Zeci de ani risipiți, compunând în modul ăsta: liceal, ieftin, bun de consum.</p><p style="text-align: justify;">În două rânduri, cel puțin, spatele sau ceafa cuiva e „un reproș mut”. Pleoapele se zbat frenetic, încât provoacă furtuni (zic și eu...), ochii-s mijiți a bănuială, Totul este clișeic în cartea asta!</p><p style="text-align: justify;">Iată-l, câteva pagini mai încolo, și pe cel de-al treilea „reproș mut”, de astă dată, fără nici un „spate”.</p><p style="text-align: center;">*</p><p style="text-align: justify;"><span style="text-align: center;">Iulian Tănase scrie bine când tace. Și tace pe limba mea. Poate și fiindcă suntem vecini de generație.</span></p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-29183645032641597852024-02-07T21:33:00.000+02:002024-02-07T21:33:00.283+02:00Neu im Ineu<p style="text-align: justify;"> Iată-mă-s la Ineu, popa se roagă și pentru mine, mă roagă în locul meu, la microfon, amplificat de 10x, seara și în zori, șapte & nouă, nu-n ordinea asta, iar eu nu pot adormi fiindcă mă tem în casa asta cu toate fantomele durerilor pe care le găzduiește, iubiri și strămoși morți care nici măcar n-au apucat-o, vise grele, aer încărcat, un pic cam răcoare.</p><p style="text-align: justify;">Tresar și deschid larg ochii pe cand e să adorm, privesc peste umăr, schimb brusc partea pe care-s întins în căutarea alinării și a somnului bun pe care știu că-l pot, câteodată, căpăta aici.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-91523987281252469282024-02-01T16:15:00.000+02:002024-02-01T16:15:00.377+02:00Alain Finkielkraut<p style="text-align: justify;"></p><blockquote style="text-align: center;"><span style="font-family: inherit;"><span style="background-color: white; color: #333333;">"Jankélévitch a raison : l’amour relève de l’emprise et cette emprise est une bénédiction. Aimer, c’est être dépendant, dominé, subjugué, assujetti. Aimer, c’est passer après."</span></span><span style="text-align: justify;"> </span></blockquote><blockquote style="text-align: center;"><span style="font-family: inherit;"><a href="https://www.lexpress.fr/idees-et-debats/alain-finkielkraut-partout-les-juifs-sapercoivent-quils-ne-font-pas-le-poids-LVHQVAPTKFD4PPLU5J5TZY56M4/" style="background-color: #f3f3f3; border: 0px; box-sizing: inherit; color: #195f91; font-feature-settings: inherit; font-kerning: inherit; font-optical-sizing: inherit; font-stretch: inherit; font-variant-alternates: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; font-variant-position: inherit; font-variation-settings: inherit; line-height: inherit; margin: 0px; padding: 0px; text-decoration-line: none; text-underline-offset: 3px; transition: color 0.3s ease 0s; vertical-align: baseline;" target="_blank">Alain Finkielkraut</a></span></blockquote><a href="https://www.lexpress.fr/idees-et-debats/alain-finkielkraut-partout-les-juifs-sapercoivent-quils-ne-font-pas-le-poids-LVHQVAPTKFD4PPLU5J5TZY56M4/" style="background-color: white; border: 0px; box-sizing: inherit; color: #195f91; font-family: TiemposText, "TiemposText Fallback 1", "TiemposText Fallback 2", system-ui, -apple-system, Arial, "Helvetica Neue", "Noto Sans", sans-serif, "Apple Color Emoji", "Segoe UI Emoji", "Segoe UI Symbol", "Noto Color Emoji"; font-feature-settings: inherit; font-kerning: inherit; font-optical-sizing: inherit; font-size: 20px; font-stretch: inherit; font-variant-alternates: inherit; font-variant-east-asian: inherit; font-variant-numeric: inherit; font-variant-position: inherit; font-variation-settings: inherit; line-height: inherit; margin: 0px; padding: 0px; text-decoration-line: none; text-underline-offset: 3px; transition: color 0.3s ease 0s; vertical-align: baseline;" target="_blank"></a><p></p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-47990436996726326042024-01-31T10:59:00.001+02:002024-01-31T10:59:00.130+02:00Nea Omăt<p style="text-align: justify;"> Ultima zi din penultima (teoretic) lună de iarnă. N-am avut iarnă grea, iar eu am întâmpinat-o cu mai puțină oroare ca oricând. Aproape indiferent. Și nu resemnat. Nu apatic. Împăcat, așa cum sănătatea sufletească neprefăcută ar cere-o.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-85931787165867912792024-01-29T10:35:00.010+02:002024-01-30T16:15:17.130+02:00Telefonul a sunat îndelung<p style="text-align: justify;"> Măgarul de împrumut își face convorbirea telefonică din fiecare seară. Iese pe balcon, să i se audă mai bine trompeta. E vocea lui. Socotesc că vorbește atât de mult (și tare) la telefon ca să-și evite rotunjoara cu chip de bufniță căreia i-au căzut penele din jurul ciocului.</p><p style="text-align: justify;">Când zâmbește, ciocul i se ivește și ea capătă cea mai tâmpă privire.</p><p style="text-align: justify;">Cineva încearcă să mă sune pe fix, dar nu răspund, un număr de Germania - trimisesem un email și ăla voia să discutăm. Mie nu-mi plac - și mă feresc de ele - discuțiile la telefon, fără suport scriptic. Adevărul este că, de fapt, încerc să nu mă implic, poate trece, poate dispare <i>situația</i>, dar n-o să dispară, doar se amână și va reizbucni cu o oarece forță, încercându-și calea către final.</p><p style="text-align: justify;"><i>Situațiile</i> sunt create și amplificate de oameni, de neglijență, de anxietatea lor, de carierismul lor psihopat.</p><p style="text-align: justify;">Înțeleg mult mai bine despre ce e vorba dintr-un text scris, chiar de e prost scris. Ca urmare, n-am răspuns.</p><p style="text-align: justify;"><i>Situațiilor</i> nu le place să se mențină mult timp în viață. Își joacă actul și apoi se duc să dispară în cimitirul <i>situațiilor</i>.</p><p style="text-align: justify;">Muncă idioată. Ani pierduți.</p><p style="text-align: justify;">Telefonul sună îndelung, cu mare nesimțire. Insistă neamțul. Nemții insistă. E rolul lor pe pământ. Insistența, persistența.</p><p style="text-align: justify;">Vecinul de împrumut - glasul răgetului de măgar. Țigări multe. Iar ea e soprana ascultată de nimeni, care mătură după ce artiștii părăsesc scena. Soprana sălii goale, cântând la mătură.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-10240873762880851392024-01-26T14:30:00.002+02:002024-01-26T14:30:15.030+02:00La vie - mode d'emploi<p style="text-align: justify;"> Mă țin la curent, adică informat, ascult muzică, întrețin (ca un restaurator amator) diverse liste cu muzici alese, adaug & șterg piese, mai dau din cap când și când (de găsesc ceva memorabil), mă las antrenat, mă piș des.</p><p style="text-align: justify;">Câteva replici fără rost, câteva dialoguri de formă, dispreț, oftaturi, priviri pierdute pe geam, ascult ploaia, sirenele tâmpitelor ambulanțe, ascuțimile pe care tonul unora le capătă.</p><p style="text-align: justify;">Pufnesc, imit voci, imit rostiri, accente neardelenești, râsete, înjur grosolan - astea mă ajută!</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-46858465791095746162024-01-24T12:25:00.001+02:002024-01-26T14:37:04.944+02:00Saul Bellow - Trăiește-ți clipa*<div style="text-align: justify;">Această carte ce nu scârțâie din nici o încheietură.</div><div><br /></div><div style="text-align: justify;">O zi din viața bietului Wilhelm. Nevroticul cu nume de Kaiser romano-german, pe care taică-su nu vrea să-l ajute. Să-l ajute în ce fel? Nici Wilhelm nu-și dă bine seama. Cu bani, dar nu numai. Să-l ajute să crească? Să se desprindă?</div><div><br /></div><div style="text-align: justify;">Wilhelm a rămas captiv unei vârste dinaintea vârstei adulte. De atunci, nu s-a mai maturizat. A trecut prin viață, dar neavând, probabil, parte de întreaga iubire părintească, experiențele sale nu s-au convertit într-un propriu-zis proces de maturizare.</div><div><br /></div><div style="text-align: justify;">Wilhelm e un protest viu, o răfuială sterilă cu nedreptățile existenței, sosit la vârsta (mea) la care e foarte greu să mai decelezi cu precizie cât anume din noroiul în care te bălăcești e imputabil lipsei afecțiunii părintești (modului precar ori sucit, al lor, de a ți-o arăta) și cât e din cauza ta...</div><div><br /></div><div style="text-align: justify;">Intuiesc că, în afara întemeierii unei regretabile familii - pas făcut din pură inerție, Wilhelm n-a întreprins nimic serios în toți anii de până-n acea unică zi din viața lui, imortalizată în romanul lui Bellow. A încercat, a greșit pueril, a pariat sălbatic, s-a îndrăgostit cu deznădejde, a pierdut, a protestat în deșert. S-a autosabotat masiv.</div><div><br /></div><div style="text-align: justify;">Tot ce voia el, de fapt, era să simtă că tatăl său îl iubește. Că îl “vede”, catadicsind să-și “valideze” fiul, tratându-l cu încredere, ca pe un apropiat ce-i era, sânge din sângele lui. Din clipa imediat următoare acestei binecuvântări mult tânjite din partea tatălui, spera să dea cep, în sfârșit, restulului vieții sale - viața descătușată, viața cu privirea îndreptată spre înainte, nu înspre trecut. Dar până atunci, nici pomeneală de așa ceva!</div><div style="text-align: justify;">_____________</div><div style="text-align: justify;"><span style="background-color: #d9ead3;"><a href="https://www.elefant.ro/traieste-ti-clipa-top-10_b4649b34-2427-4870-b6b0-af47b01e1015" target="_blank">*Saul Bellow, <i>Trăiește-ți clipa, </i>Polirom, 2013</a></span></div> Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-68262366154861706812024-01-23T15:30:00.005+02:002024-01-26T14:37:58.042+02:00Burgheze<p style="text-align: justify;"> Fumat, spălat obrazul, schimbat haine - nu mai țin minte precis dezordinea în care am făcut lucrurile. Parcare, pâine, smântână. Chipul imobil al smântânătoresei. O fi astfel <i>compus</i> sau asta îi este fizionomia? Unde <i>compus </i>= mască.</p><p style="text-align: justify;">La Cluj, în pensiune. Ar trebui să compun un cântec <i>indie-folk</i> românesc pe tema asta (în stilul Robinet și Înjunghietorii pe la Spate). </p><p style="text-align: justify;">Am încercat să mă agăț cu gândul de cartea începută, ce mă aștepta acasă. Am încercat să rămân amorțit întreaga zi. Astfel, timpul mi-a trecut în hălci: una, până la 11,00; alta - până la 15,00; alta - până la 16,30. Penibil, să aștepți doar să treacă timpul.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-67806447879007025822024-01-22T11:14:00.000+02:002024-01-22T11:14:24.746+02:00Fiind băiet, tramvai cutreieram<p style="text-align: justify;"> Fiind băiat de la țară, cutreieram și păduri, și - mai ales - tufișuri de sânger, porumbar, corn, alergam din te miri ce motiv, dar odată ajuns în municipiu, n-am putut înțelege actul de <i>a alerga după un tramvai </i>(chiar riscându-ți viața), nici traversarea pe roșu.</p><p style="text-align: justify;">Senzația că e vară. Senzația că ceva scapă traducerii, discurile de vinil, ordonate și cuminți în raftul lor special, îmi dau senzația că-i vară. Ascult mai puțină muzică decât acum trei ani, acum doi ani, ceva anume mă stârnea pe atunci în mod deosebit și mă trimitea nesmintit înspre muzică, cumpăram discuri într-o stare febrilă și le ascultam pe loc.</p><p style="text-align: justify;">Soarele intră înapoi în nori, norii-s cenușii, groși, pufoși, neserioși - de dragul aliterației. Copacii - goi, cărțile se citesc singure, ești cu totul în afara controlului meu.</p><p style="text-align: justify;">De fiecare dată când scot un vinil vechi dintre celelalte, mii de particule se desprind din el și zboară umplând atmosfera camerei de zi. Din el, din coperta lui. De fiecare dată, un vinil scos e mai subțire. Mai puțină melodie în șanțurile lui.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-64960034463301173122024-01-18T13:05:00.004+02:002024-01-18T13:05:21.116+02:00Nopți albe în Ineu<p style="text-align: justify;"> Paranoia. Receptivitatea mea exagerată la ceea ce ni se năzare a fi o insultă.</p><p style="text-align: justify;">Eu nu conspir, nu coc planuri de răzbunare. Imaginația e cu totul altceva (acolo bat, mutilez, ucid), nu iese nimic concret de acolo. Chiar și atunci când iese, e în defavoarea mea - complet irațional, dezlânat, prăpăstios.</p><p style="text-align: justify;">Să fac nopți albe, cu capu-n mâini, cu stiloul în gură, scriind în neștire, să am ce alege și elimina apoi, dar dacă îmi țin capu-n mâini cu ce țin stiloul? Cu gura!</p><p style="text-align: justify;">Ce-aș avea de scris? Nu știu. Scene. Dialoguri. Pete de acid. Pivnița mirosurilor de-o viață.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-57866621098077144762024-01-16T11:25:00.002+02:002024-01-16T14:30:11.713+02:00Institutul de sudoare<p style="text-align: justify;"> <i>Arăți cu 10 ani mai bătrân</i>, îmi spune neamțul, nepăsându-i că gafează, pe când așteptăm la coadă la buda benzinăriei (cine mai zice „peco”?). Oglinda din fața mea, mare cât peretele, îi dă dreptate. Totuși, nu chiar 10 ani! Însă-s într-adevăr boțit, carnea albită - din cauza excesului din seara precedentă.</p><p style="text-align: justify;">Are o anumită <i>chemare</i> într-însul mirosul transpirației, când nu-ți amintește de procesul descompunerii, dând în exces.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-10713784854194119142024-01-15T11:20:00.007+02:002024-01-16T14:32:04.534+02:00EasyJet<p style="text-align: justify;"> Vecina se pișă interminabil cu jetul abundent al unei vaci unde naiba are loc în ea atâta pișat câte lichide poate să bea? Și vidanja, abonata străzii ăsteia, sugând prin trompă căcatul de la un anumit număr de casă, li se înfundă buda tot des, canalizarea, niște grași, vine vidanja și absoarbe căcat, cu motorul turat la maximum.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-43193030853646352832024-01-11T11:22:00.004+02:002024-01-11T11:27:35.972+02:00Carmen de Bidet<p style="text-align: justify;"> Există, neîndoielnic, o mutră de <i>Carmen</i>. Și asta nu-i neapărat o afirmație măgulitoare! Carmen este prototipul blegei, un pic înapoiată, un pic slab instruită, în amorțire, cu nevoi pe care nu se prea pricepe să și le revendice.</p><p style="text-align: justify;">Un pic grăsuță, dar nu obligatoriu, unii ar spune „cu forme”, sâni mari, față rotundă, frumușică - piftie. Tremurândă, obedientă, ușor manipulabilă de șmecherul potrivit. Carmen e bleagă. Lentă, cu ochi apoși, nu frigidă, dar fără inițiativă.</p><p style="text-align: justify;">Ia ce i se dă, se dă cui i-o cere. Pentru a dezamăgi cât mai puțin. Carmen poate fi și o tocilară. Nu fumează în adolescență, ascultă de părinți, îi sună zilnic - dacă nu locuiesc în apropiere, ca să-i poată vizita atât de des cât și-ar dori. Merge direct acasă după încheierea cursurilor.</p><p style="text-align: justify;">Carmen și-o trage la lumina zilei cu băiatul ăla care o duce în camera lui fără draperii, cu șomoiage de praf mișcătoare pe podele.</p><p style="text-align: justify;">Carmen are pielea albă, când se bronzează se înroșește, se arde, nu-i deloc tipa hispanică la care ne-ar conduce gândul când îi auzim numele.</p><p style="text-align: justify;">Carmen e o mulă. E om bun, te ajută, îți dăruiește, te primește și neanunțat. Deschide ușa oricând, îți prepară un ceai, îți așterne un pat, în living, sau te primește în patul ei. În pat, se vede că-i place, dar participarea ei e minimă. Geme civilizat, nu strigă în extaz, dar nici de piatră nu e. Totul se reduce la gesturile absolut necesare. E mult mai atentă la ceea ce-ți dorești tu - fiind foarte receptivă, se mulează, ca făcută din plastilină.</p><p style="text-align: justify;">Speră c-o să rămâi după aceea, dar n-o spune, n-o cere.</p><p style="text-align: justify;">O să verse câteva lacrimi, după ce ieși pe ușă. Sau după ce iese ea.</p><p style="text-align: justify;">Carmen e albă și rotundă ca luna, așa cum marțea e galbenă, miercurea-i vișinie, joia-i maronie etc.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-86381482878753859222024-01-09T13:42:00.001+02:002024-01-15T11:23:10.319+02:00Purisme & prețioțizme<p style="text-align: justify;"> <b>Fără legătură cu ceea ce urmează.</b> Un infatuat comenta, odinioară, pe această pagină de blog că stilul meu de a scrie se situa undeva între Fănuș Neagu și Cristian T. Popescu. Îi mulțumesc. Un dobitoc cu știință de carte, cum mulți alții suntem. În vremea aceea, „grămăticul” era îndrăgostit fără speranță de o <i>blogger</i>ă, nu mai știu cine era ea (dacă aș mai fi știut, aș fi menționat-o aici fără jenă). Probabil că „grămăticul” are acum 3 copii, ca capra cu trei iezi (unul dintre ei, numindu-se Mihnea sau Paisie), și colaborează la <i>Scena 9</i>.</p><p style="text-align: justify;">Să folosești verbul <i>a stinge</i> când te referi la aparatura electronică mi se pare nesuferit de imprecis și inadecvat de metaforic (Iulia Gorzo ar fi zis: metaforic <i>la modul</i> inadecvat), în mod cert - anacronic.</p><p style="text-align: justify;">„Am stins televizorul”. Ardea, deci am aruncat apă peste el. O cană a fost suficientă.</p><p style="text-align: justify;">Asta însemnând că opusul lui <i>a stinge</i>, pentru <i>a porni</i>, este <i>a aprinde.</i> Carevasăzică, dai foc tv-ului. Probabil, neîntâmplător, o fi vreo echivalare inconștient colectivă între aprinderea (declanșarea) focului și pornirea (punerea în stare de funcționare) a unui aparat...</p><p style="text-align: justify;">Cum i se spune în s u d - <i>lumină - </i>curentului electric. Ca și cum am folosi curentul electric numai ca să <i>aprindem</i> becul.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-89160551390430312972024-01-04T11:34:00.000+02:002024-01-04T11:34:00.607+02:00Început (tonic) cu Cioran*<blockquote><p style="text-align: justify;"> „Când un filosof vorbește despre limbaj, nu-l mai citesc; când este un scriitor, îi arunc cartea. În Franța, se poate spune că orice om care scrie e fascinat și paralizat de această problemă. Nu ceea ce gândești despre limbaj mă interesează, ci felul în care-l folosești, limbajul tău - instrumentul și nu <i>reflecția </i>asupra instrumentului.”</p></blockquote><p> *<a href="https://www.elefant.ro/caiete-1957-1972_caa98200-07a4-4bc0-91cd-1b560c80de83" target="_blank">Caietul de la Salamanca (<i>Caiete, </i>1957 - 1972)</a></p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-69163217091280144742023-12-22T14:15:00.001+02:002023-12-22T14:15:11.094+02:00Identice<p style="text-align: justify;"> Zile ce seamănă între ele. Unele mai apăsătoare, altele, inexplicabil, hilare, petrecute ca sub efectul unui narcotic. Timpul fuge, zgomotul, muzica dată mai tare, descoperirea (rară) a unor artiști/piese noi, goana zgribulită către mașină.</p><p style="text-align: justify;">Gândul copleșitor că, pe șosea, traficul s-a aglomerat deja și c-o să am mult și bine de așteptat înainte de a fi lăsat să mă încadrez și eu.</p><p style="text-align: justify;">Frig, în mașină. Să iau, să nu iau pâine. Câteva pagini de carte. Somn.</p>Unknownnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-74566735540206534802023-12-21T11:16:00.001+02:002023-12-21T11:18:24.812+02:00διαβάλλειν<p style="text-align: justify;"> O acvilă cu cap disproporționat de mic m-a lovit de două ori cu ciocul în spate. Eram întors cu spatele la pasăre, la restul camerei și, de speriat, am scos un fel de sforăit unic, ca un acces.</p><p style="text-align: justify;">Ăsta a fost răspunsul meu. Și trezirea bruscă, groaza. Bineînțeles, nu era nimic în dormitor. Foșnetul liniștit al mașinilor, trecând acum mai rar. O banală noapte de sâmbătă, curgând înspre duminică dimineața. Acvila n-a rupt din mine. Mă ciocănise de două ori.</p>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-29549434.post-92004695456918751112023-12-20T12:41:00.006+02:002024-01-04T11:17:52.272+02:00Lacrimi & suspine<p style="text-align: justify;"> Oftez compulsiv (de când mă știu). Și nu mereu îmi dau seama, înainte de a ofta, ca să mă stăpânesc. În schimb, mi se întâmplă să mă irite oftaturile (repetate ale) altora.</p><p style="text-align: justify;">Un motiv ar fi că oftaturile acelea (ale altora) îmi răsună în urechi a victimizare ostilă (e.g. <i>narcisismul lamentativ</i>), am impresia că-mi sunt adresate. Supervizorul meu - de la unul dintre locurile de muncă - era în mod neascuns deranjat de suspinul meu sonor, în spațiul biroului. Posibil, din aceleași „rațiuni” ca ale mele...</p><p style="text-align: justify;">Supervizorul respectiv își crease un „sistem” destul de bine pus la punct de a <i>nu </i>spune cu franchețe ceea ce gândea (de rău). Asta neînsemnând că ar fi ascuns cu succes tot ceea ce gândea. Atâta că <i>ocolea</i> adresarea sinceră cu un oarecare (inutil & ofensator) talent teatral. Persoana despre care fac vorbire se simțea, totuși, constrânsă să vomite cumva ce-o nemulțumea (la noi) și, astfel, năștea în chinuri o pseudo-opinie care-i părăsea aparatul fonator contorsionată - obstretic & ginecologic - și, finalmente, aproape de nerecunoscut. Un avort al gândirii.</p><p style="text-align: justify;">„Stăpânea” o metodă deosebit de antipatică, și agresivă, de a <i>nu </i>se pronunța, de a se feri de constatările tranșante, care i-ar fi <i>trădat </i>(în opinia sa) gândurile și adevărata personalitate. În ciuda acestui efort ce privea exclusiv <i>ceeacesevede</i>-ul, transpira dezaprobare prin toți porii! Mimica (anxioasă), gesticulația și, mai ales, „undele” emanate fără nici un control, otrăvind întreaga încăpere, deconspirau persoana reală.</p>Unknownnoreply@blogger.com