War on terror

A numi generic, cu excesivă fereală față de susceptibilitățile nuștiucui, war on terror - războiul pe care l-ai declarat și pe care îl porți deschis contra autointitulatului Stat Islamic e ca și cînd ai pretinde că lupți contra prostiei (vast program!), dar că, totodată, n-ai nimic cu proștii. Îi respecți. Sau, dacă vreți, este ca și cînd ai susține că intenționezi să stîrpești corupția, dar nu și pe indivizii care i-au căzut victime! Senatus bestia, senatores boni viri.*

Izbînda în acest război, purtat (la nivel diplomatic) cu ipocrite mănuși corecte politic, e, cum s-o spun eu mai precis, „mai mult ca sigură” dacă tu refuzi să-ți denumești mai întîi Dușmanul. Și eu care credeam că totul începe fix cu asta. Teroarea și terorismul (lipsite de adjective lămuritoare) sunt niște termeni foarte vagi. 

Terorist este și funcționarul coproratist nemulțumit, care decide într-o zi călduroasă de vară să-și ia soarta în mâini și colegii - ostatici, amenințîndu-i cu butelia. Teroriști sunt și elevii care se duc la școală cu arme de asalt și împușcă acolo tot ce le iese în cale viu, uman, biped. 

Nu ai cum să prevezi, darmite să combați așa ceva! Una sunt cazurile psihotice izolate, iscate de sensibilități meteo, de oligofrenie sau de droguri, alta sunt cazurile psihotice motivate (coordonate, canalizate) ideologic sau religios.

Radicalismul nu are - cum afirmă public, în mod ipocrit, dl Obama - doar rădăcini economico-politice (și, ar zice stînga, coloniale), ci și cauze profund culturale. Ciocnirea civilizațiilor e un fapt cît se poate de real. Dar asta nu ne este permis s-o spunem deschis! Ieșind sîmbăta în oraș, la club, danezii (de exemplu) au început să-și încuie bicicletele abia în momentul în care imigrația a devenit un fenomen de masă și în țara lor...

__________________
*Senatul e fiara, senatorii sunt bărbați buni.