Presimțirile & zilele rele îmi sunt adesea însoțite (precedate) de o neliniște energetică, plină de-un exces de speranță, conținând în ea, ai zice, antidotul pentru grozăviile ce urmează să se întâmple. Doar că, atunci când se întâmplă, nimic din simțirea aceea prevestitoare, aparent marcată de fatalism și de-o calmantă indolență, nu mă mai ajută ori învață cum să țin piept răului.
Cele mai recente presimțiri - pe care mi-e și greu să le numesc rele, tocmai din cauza cortegiului euforic ce le pervertește negreșit - au durat preț de un weekend. După o lungă perioadă obositoare, saturată de termene limită, se anunțase o zi de luni de la care nu așteptam nimic înspăimântător.
Și pentru că nimic de natură a mă neliniști (și, deci, a mă teleghida către tabieturile mele narcotizante: lectură, somn, muzică până la asurzire etc) nu fusese așteptat în lunea respectivă, Răul s-a strecurat nestingherit, instalându-se. Precedat, ca de obicei, de vestitorii săi: măscăricii siniștri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu