Un domn gastroenterolog român, intervievat de Adevărul, e convins că o floră intestinală bine întreținută îmbunătățește semnificativ viața afectivă. Prevăd, de aceea, că Iubito, primește în dar acest buchet de floră intestinală va avea un succes nebun cu ocazia apropiatului Valentine's Day.
Iar în anumite „cercuri”, mai dezinvolte, mai din topor, ce-și fac veacul prin cluburile glam-electro ale patriei, celebra formulă masculină de agățat: Te-ai căcat, frumoaso? te va conduce direct înspre lumina nudă a sufletului unor fete tot una și una.
Experiența medicală i-a mai arătat distinsului gastroenterolog, printre altele, că balonarea poate fi și rodul unor emoții puternice. Ca atare, deîndată ce observați - în timpul unei plimbări ori la o prăjitură - că prietena(ul) dvs se rotunjește subit, imediat deasupra brâului, veți ști că e timpul să vă repeziți să-i dați o sărutare. Dragostea e (mai) aproape (ca niciodată).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu