Cer doar atât de la Liiceanu, Cărtărescu (săracu' Cărtărescu, bietul de el, om sensibil), Patapievici și Mihăieș (pe ceilalți am să încerc să-i uit - cum ar fi, de exemplu, Ioan T. Morar, T.R.U.): să nască dimpreună un volum colectiv, intitulat tot Dragul meu turnător, eventual Dragul meu turnător 2, în cuprinsul căruia să-și recunoască neghiobia de a-l fi susținut orbește pe Băsescu și nu doar susținut, ci și făcut zid de trupuri & minți în jurul lui (omițând cu bună știință să-i taxeze derapajele), iar unii - adulat în public.
După care, pe câțiva dintre ei promit că voi continua să-i citesc cu pasiune și nu o să-i evit sau să-i citesc cu greață, ca acum. Mi-s dragi, mai ales că alții n-avem!
Nu poți ține, senin, conferințe despre etică, morală și efectele perverse ale corectitudinii politice câtă vreme tu târăști după tine, atârnând de gleznă, tot nerezolvată, „problema Băsescu”. Nu te-ai dezis de el nici în ultimul ceas, nu ți-ai pus cenușă-n cap (pentru că tu, ca intelectual de seamă al țării, ca model al meu și-al altor generații, nu se cădea să ai parti pris-uri fățișe, ci să fi făcut ceea ce se așteaptă îndeobște de la un intelectual - să-ți fi păstrat vigilența și spiritul critic, fiind un suporter cel mult discret, selectiv, nu idolatrizând, nu tolerând prin omisiune conștientă grosolăniile flagrante ale Băsescului).
Refuz să cred că sus-numiții au trecut simultan prin niște ani de prostire în grup, de halucinație fără leac. Sunt cu toții prea inteligenți, prea perspicace, prea capabili ca să nu-și fi dat seama dintru început cine le era Băsescu (adică, mi-am dat seama până și eu - un anonim). Mai ales că i se gudurau adesea prin preajmă și, presupun, se alegeau cu firmituri de la „masa” lui. Așa că nu e vorba de nici o prostire, de nici o halucinație și de nici o rătăcire temporară a minții. L-au sprijinit în deplină cunoștință de cauză, cu sau fără beneficii materiale.
Susținerea asta necondiționată și deplin conștientă pe care i-au acordat-o lui Petrov îi împiedică acum (pe lângă ego-ul lor disproporționat) să scrie acest text mult-așteptat de mine, această dezicere atât de necesară: m-am înșelat, am fost orbit, am greșit - o nerozie de bătrânețe.
După care vom putea continua împreună, va putea din nou să conteze, cum e și firesc, valoarea lor ca scriitori și nu înhăitarea - la o vârstă răscoaptă - cu un coate-goale, un nedomn, mare simulant anticomunist, și prefăcut reformator al statului. Omul ăsta n-a crezut nici măcar în propriile reforme (multe de-un real succes, ca dovadă - cele din justiție s-au întors și contra lui)! Toate gesturile sale politice răsunătoare au fost numai niște monede coclite cu care și-a negociat păstrarea puterii (inclusiv prin cauționarea acesteia de niște intelectuali de marcă).
Băsescu a fost un excelent absorbant de idei (ale altora) pe care se pricepea de minune să le reîmpacheteze și să le fluture apoi ca pe niște convingeri proprii.
După care, pe câțiva dintre ei promit că voi continua să-i citesc cu pasiune și nu o să-i evit sau să-i citesc cu greață, ca acum. Mi-s dragi, mai ales că alții n-avem!
Nu poți ține, senin, conferințe despre etică, morală și efectele perverse ale corectitudinii politice câtă vreme tu târăști după tine, atârnând de gleznă, tot nerezolvată, „problema Băsescu”. Nu te-ai dezis de el nici în ultimul ceas, nu ți-ai pus cenușă-n cap (pentru că tu, ca intelectual de seamă al țării, ca model al meu și-al altor generații, nu se cădea să ai parti pris-uri fățișe, ci să fi făcut ceea ce se așteaptă îndeobște de la un intelectual - să-ți fi păstrat vigilența și spiritul critic, fiind un suporter cel mult discret, selectiv, nu idolatrizând, nu tolerând prin omisiune conștientă grosolăniile flagrante ale Băsescului).
Refuz să cred că sus-numiții au trecut simultan prin niște ani de prostire în grup, de halucinație fără leac. Sunt cu toții prea inteligenți, prea perspicace, prea capabili ca să nu-și fi dat seama dintru început cine le era Băsescu (adică, mi-am dat seama până și eu - un anonim). Mai ales că i se gudurau adesea prin preajmă și, presupun, se alegeau cu firmituri de la „masa” lui. Așa că nu e vorba de nici o prostire, de nici o halucinație și de nici o rătăcire temporară a minții. L-au sprijinit în deplină cunoștință de cauză, cu sau fără beneficii materiale.
Susținerea asta necondiționată și deplin conștientă pe care i-au acordat-o lui Petrov îi împiedică acum (pe lângă ego-ul lor disproporționat) să scrie acest text mult-așteptat de mine, această dezicere atât de necesară: m-am înșelat, am fost orbit, am greșit - o nerozie de bătrânețe.
După care vom putea continua împreună, va putea din nou să conteze, cum e și firesc, valoarea lor ca scriitori și nu înhăitarea - la o vârstă răscoaptă - cu un coate-goale, un nedomn, mare simulant anticomunist, și prefăcut reformator al statului. Omul ăsta n-a crezut nici măcar în propriile reforme (multe de-un real succes, ca dovadă - cele din justiție s-au întors și contra lui)! Toate gesturile sale politice răsunătoare au fost numai niște monede coclite cu care și-a negociat păstrarea puterii (inclusiv prin cauționarea acesteia de niște intelectuali de marcă).
Băsescu a fost un excelent absorbant de idei (ale altora) pe care se pricepea de minune să le reîmpacheteze și să le fluture apoi ca pe niște convingeri proprii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu