Moartea unui scriitor ajută lecturii. A te apuca de un Doctorow imediat ce a murit (înainte, nu prea erai curios) este și un gest de automăgulire. Trecând peste obișnuita curiozitate voyeuristică (specifică babelor cărora nu le scapă nici o înmormântare).
E un elogiu adus propriului ego a te apuca, subit, să citești un scriitor proaspăt (de care tocmai ai aflat că a) decedat. E ca și cum ai lua o mușcătură considerabilă din contemporaneitatea cu el, sperând că ai să te molipsești de faima lui.
Ai crede că ești, dintr-o dată, părtaș la celebritatea lui, care se datorează în parte și faptului că, un timp, viețile voastre au fost paralele. V-ați înfruptat de la aceeași sursă a celebrității: epoca în care ați fost contemporani. Mica diferență este aceea că, în cazul lui, epoca a fertilizat talentul. Tu ai rămas un (cititor) anonim.
Mă apuc, tardiv, de Doctorow - Ragtime ca, într-un mic acces megaloman, să-mi aduc un elogiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu