Am o vecină dolofană (și frumoasă) - la ora șase dimineața.
La fiecare oră șase, dă alarma în felul ei aparte.
Vecina de la ora șase dimineața poartă numai pantofi cu toc
sau platforme cu care asuprește fără milă treptele scării. Toaca de Paște.
Credința dolofanei e aceea, destul de răspândită, că dolofanele
(dar frumoase) care poartă tot timpul tocuri sau platforme nu arată chiar atât
de dolofane - în ochii privitorului.
În delirul ei intim, dolofana de la ora șase e convinsă că a
se cocoța pe tocuri o alungește, o face mai subțirică, mai filiformă & mai fusiformă.
Astfel, ea dă drumul nestingherită pașilor, imaginându-și că
ar călca pe un piure de nori: fleoșc, fleoșc. Însă gravitația învinge grația.
De la mine, se aude ca și cum cineva ar împinge-o cu de-a sila pe
scări în jos, iar ea s-ar ține încleștată de balustradă. Cu ambele mâini.
