Un alt Sf Nicolae s-a dus! Lae, Nico, Nichi, Nick.
Nevoia de a-ți ști „lucrurile” aranjate înainte de finalul anului. Presiunea tâmpită pe care sărbătorile o pun pe noi: de a petrece, de a petrece musai împreună cu cineva, de a nu fi singuri. Singur.
Altfel, ce să mai poți „aranja”? Dacă anul a decurs prost, o cosmetizare last minute - de fațadă, făcută-n fugă, un machiaj asimetric, zugrăvit în grabă pe chip, ca atunci când decizi cu-o oră înainte să participi, totuși, la un party pe care, mai întâi, dintr-un prim impuls sănătos, l-ai respins - la ce ar ajuta? Ar putea asta să dea o altă formă, prin prelucrare la rece, adevărului? Ar putea asta să-ndulcească minciuna?
Apăsați de anul ce agonizează, anul pe ducă. Grijile, agitația, perfecționismul cadorisirii, al reintegrării în familie. În social. Niște ticuri. Sughițuri. Sughițul de a petrece. Zugrăveală peste fisuri.
În crucea anului - tensiuni, certuri, inventarul neîmplinirilor, al amânărilor. De aici, un avânt al cererii pentru povești, iarna. Realitatea, lumina puțină a zilei - prea crude, prea nude. Ca la interogatoriu. Aruncat sinucigaș în brațele adevărului, nu prea ai de ales - te salvezi sau dispari.
Un an întreg fugim de adevăr, ascunzându-ne în frunzișul bogat, verde & uscat, pierduți în inflorescențe, camuflați de umbrele mișcătoare, înșelătoare ale unui parc, ne topim nesiliți de nimeni, unu-n altul, în căldura încăperii iluminate chior. După care, vine iarna, contabila rece & severă, spulberând tot edificiul de iluzii de peste an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu