Vârste

Ca și când din mine, din suflet, din ceea ce sunt, ar fi fost extirpat ceva esențial care printr-o îndelungată folosință ajunsese să mă definească.

Am mai trecut prin starea asta similară dorului, poate fi ușor confundată cu dorul, îl imită cameleonic pe acesta. Pe scurt, ai jura că-ți lipsește ceva.

Sentimentul ăsta al absenței: înclin să cred că mă-ncearcă, de fapt, un dor de mine însumi. Dorul de-o vârstă idilizată, dintre multele pe care le-am împlinit, o medie a vârstelor mele bune. Dor de mine, dor de timp, dor de o vârstă nedefinită.

Persoanele dragi dau chip unor vârste ale noastre. O să întorc pagina la vârsta următoare (ori precedentă), acolo stă lipit un chip (sau mai multe).

Nostalgia este pentru mine. Așa cum am fost. Așa cum am fost cu tine, cu el, cu ea, voi - ieri, acum un an, acum o viață. Persoane, scaune goale.

Am o senzație de déjà écrit - sub o formă sau alta, mi se pare că am mai notat despre nostalgia asta a propriului chip, chip inactual, oglindit în chipul altuia - acum inaccesibil.