E-o strânsă legătură între afluența de tristeți și producția de cuvinte. Despre cele vesele, e mai ușor să zâmbești în liniște. Zâmbetul interior amorțește șirul gândurilor &, implicit, scrisul. O poveste de dragoste, până la un punct, fericită e mai lesne de depănat când se încheie tragic - dezlânat sau liniar, nu importă cum decurge actul depănării.
Tragicul te absoarbe înapoi în real și-ți pune la îndemână vocabularul. Tristețea - victimă facilă, lesne de amăgit, a cuvintelor. Fericirea tace mai departe. Vine greu de conceput că fericirea ar fi mai discretă decât tristețea, dar este. Omul cu adevărat fericit - foarte puțini, câți or fi - trăiește discret, în sucul său. Nefericiții au tendința apocaliptică de a-i atrage în siajul lor și pe ceilalți. Fericirea și nefericirea altuia ne rămân, deopotrivă, de neînțeles, de neîmpărtășit. Cele două se trăiesc în strictă singurătate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu