luni, 19 ianuarie 2009

Wake The Fuck Up

Asta nu se uită aşa lesne. Mă ia uneori cu dor. Munca de arhivar: îmi ling discurile, căutând în ele tinereţea zăludă a anilor '90. Când tăiam dealul în diagonală, cu paşi mari, fabricaţi din vin prost, şi luam sârmele spalierelor în frunte, păstrând răni scorţoase preţ de câteva săptămâni. Şi Prodigy: whoa! Şi eu rânjeam cum nu m-am mai regăsit, apoi, rânjind în nici o altă împrejurare, cu buzele ce ascultau îndemnuri învolburându-se de dincolo de mine, venite prin tălpi, din pământuri. Şi cu ochii văzând tot, tot. Nimic, nimic. Nu mai săream eu, ci pământul sărea - împins în contra tălpilor mele. Ca un balon greu, plin. Dar şi aici, înaintea monitorului, la fiecare nou play, umerii mi se scutură ritmic cu aceeaşi uşurinţă, încoace şi-n colo, aşa am constatat, potrivit bubuitului ce se fată şi se absoarbe pe sine, parcă, în ciudă. Uşor şi năzdrăvan, ca acum 10 ani, deşi aşezat, zâmbeam în barbă cu acelaşi zâmbet cuprinzător, larg, sănătos, pe care li-l rezerv doar lor, dintotdeauna. Şi am ştiut că aş putea oricând sălta la fel, din nou, numai să mă asculte mâna dreaptă, înţepenită acum, conformist, pe volum, şi să întoarcă odată butonul cu putere înspre dreapta. Şi să vină ei înapoi. Din Berlin, din Jersey, din Arad...

20 de comentarii:

Anonim spunea...

Săr'na pentru gânduri. Sâmbătă seara Channel 4 Music a difuzat "oficial" noul videoclip Prodigy,Omen, care promovează probabil noul lor album Invaders must die, va fi lansat prin februarie sau martie.
Eram atât de încântată de veste că ieri seară cercetam tot ce a apărut nou pe youtube despre ei, aşa că pot să îţi spun granpa că I'm quite awake, looking forward for a new reunion! :)
Pentru dumitale:
http://www.youtube.com/watch?v=xMVTKOoy1uk

cristians. spunea...

Şi eu, pentru comment. Noul single e slab. Zici că e făcut de Westbam ca imn pentru MAYDAY. Dar şi pentru Westbam e tot proastă calitatea. Deci, cum se vede, musai să se trezească şi dânşii (deh, unii trecură de 40 de ani). Ascultam aseară (că de aia scrisul)de pe albumele de debut...!!! Ce sunete. Ăştia or avut pile la subsol. :)

Anonim spunea...

Astea-s posturile ce-mi plac, cu aduceri aminte despre muzica bună, despre ritmurile nostalgice şi drăceşti, despre vremea cu adevărat Underground. 5 stele!
Apropos, ce părere ai de perioada actuală; muzică, ţoale, cluburi...?

cristians. spunea...

Cluburi frumoase degeaba, sonorizare excepţională, muzică lălâie, un underground conformist..., dacă mă înţelegi. Fete tot mai răvăşitoare şi tot mai de plastic, nu ştiu cum merg astea două laolaltă!

În schimb, există muzică bună, la TECHNO mă refer, pe net. Şi în cluburi, dar dacă treci graniţa: la Debrecen, la Szeged, la Budapesta. La noi, importurile muzicale electro s-au oprit definitiv la un nivel subţire rău de tot.

Anonim spunea...

Aci ai dreptare, mă aşteptam şi eu la mai mult de atât. La sfârşitul videoclipului mă întrebam: noah, numa atât s-o putut? Ei susţin că ar fi o întoarcere la sound-ul primelor două albume, dar tot nu e suficient, ceva important lipseşte urechilor mele. Aştept albumul, poate măcar la o melodie sau două s-au scăpat să le facă mai bune. :)
Aropo, poate aţi observat că multe formaţii mari care au cam părăsit scena în ultima vreme se adună iar, probabil ştiu că pot scoate bani serioşi. Singurul bai ar fi că foarte puţine din ele îşi aduc aminte de calitatea muzicii pe care au scos-o în trecut. Lansează album nou doar ca să aibă un pretext să-şi cânte hit-urile vechi. Eh, cu siguranţă aţi observat cu toţii asta.

Anonim spunea...

Sunt de acord cu tine referitor la muzică, nu convinge... minimalul pare că a acaparat urechile clubberilor hipnotizându-i, practic totul începe şi se termină cu minimal, restul ritmurilor sunt, fie refuzate de ascultători, fie neexploatate.

Despre fetele din club - ţi-e dor să vezi una îmbrăcată modest şi să se manifeste în voie pe muzica preferata... acu` doar goliciuni vezi şi cât mai multe fiţe. Nu mai e ce-a fost!
Chiar visam să fac eu un club cu specific Underground, unde să vină doar Cunoscătorii, restul "out"... Dar am deschis ochii şi m-am trezit la realitate...!

cristians. spunea...

Tu ai ceva cu minimalul. Minimalul de 'Club Renaissance', dacă la el te referi, e o colecţie de bulbuci somniferi.

La următorul party, te voi constrânge să participi şi-ţi voi pune special nişte dubtech minimal. Noi ascultăm foarte mult, sigur, este un surogat pentru techno-ul cu care eram obişnuiţi pe la festivaluri. Dar e perfect de savurat acasă.

Fetele... nu mă deranjează că-s dezbrăcate, doar că odată cu hainele ele dezbracă şi orice urmă de personalitate. Mi-e dor şi mie de ursuleţii cu moţuri în cap şi pantaloni largi. Sunt sătul de ţopăraie.

Anonim spunea...

Nu am nimic cu el, şi eu mai ascult (în cantitate mică, ce-i drept) dar e în exces promovat peste tot unde este vorba de muzică d-asta. De ce nu schranz sau breakbeat, de ce nu d`n`b? De ce doar minimal şi (mai nou) electro?

cristians. spunea...

Pentru că schranz poate deveni foarte obositor prin brutalitate, după câteva ore. Pentru că sunt trackuri superbe de minimal, dansabile, funky. Pentru că m-am cam săturat de dnb în această parte de ţară.

Anonim spunea...

OK, sunt trackuri superbe şi de trance şi totuşi...

Eu nu mă pot sătura de d`n`b!
Sunt atâtea ritmuri ce merită promovate mai mult şi pe meleagurile astea dar nu sunt... Mi-am scos câteva streamuri de radio autohtone de gen şi nu m-au convins deloc, am rămas la bătrânul meu DI Radio!

cristians. spunea...

Fericitule, dnb parties găseşti cu grămada în TM şi AR. Nu ai a te plânge. Pe când eu... nu am mai gustat un techno greu în RO de vreo trei ani (cu excepţia adunărilor noastre, la deal).

Anonim spunea...

nici d'n'b-ul nu e fidel reprezentat pe la noi.sunt multe party-uri,ce-i drept,dar toate tind să ruleze cam acelaşi,singurul, tip de d'n'b:lesne fredonabil,cu inserţii de reggae sau triluri adormitoare.nu ştiu în ce măsură eşti un fan al genului,dar să ştii că drum and bass-ul e un stil extrem de complex,iar în măsura în care părerile pe care ţi le-ai făcut despre el s-au născut la party-urile din arad sau timi,să ştiică eşti departe de adevărata sa amploare.

cristians. spunea...

Ascult acest gen de ani de zile, de prin 1994/95 (Adam F, Goldie, Roni Size, etc), de când era alcătuit doar dintr-o puzderie de beats, şi un bass foarte profund - oldschool numindu-se în ziua de azi (foarte adecvat şi azi, în opinia mea, pentru a servi de schelet pentru mixări cu jazz).

Ai dreptate, aşa se mixează, cum spui. Deşi se scoate dnb de mai bună calitate în Europa, ai noştri mixează hit-uri tembele.

Party-urile arădene m-au 'recuperat' gata pregătit pentru acest stil. Nu asta e problema, pur şi simplu, nu mă poate ţine multă vreme alături de el, indiferent cât de bine sună. :) Cred că e ok, de altfel, să fiu atras doar în mod moderat de dnb. Nu va pieri din acest motiv. Structura mea internă este mult mai atrasă, în mod firesc, către techno.

Mă gândesc că pot să am plăcerea/opţiunea asta, nu? :)

Anonim spunea...

Nu suport piesele hip-hop comerciale mixate pe d'n'b... oribil...
În schimb d'n'b atmospheric dă cel mai bine la urechiuşele mele.
Că tot aminteai de Adam F, cred că "Circles" e cea mai imbietoare piesă de gen ce te face să nu-ţi doreşti să se termine niciodată.

Cristian, că tot ne aflăm în trecut, îţi mai aminteşti de ritmurile jungle de pe la începutul anilor '90?

Anonim spunea...

adevăru-i că si eu simt lipsa techno-ului....cred că nu mai avem nici o şansă.la noi se ascultă doar surogate,ieftinisme.dj-ii sunt şablonarzi şi conformişti...publicul nu e nici un pic pasionat de muzică,vrea numai şi numai să fie în pas cu moda.asta e tot,ne retragem în catacombe.mă gândesc la toate lucrurile pe care nu le-am trăit din cauză că locuim în ţara lu' peşte!aş fi experimentat alte stări,alte întâlniri,alte fete....ce stupid!!!

cristians. spunea...

Aşa mai vii de-acasă. Ce să mai adaug? Nimic...

Cuvânt cu cuvânt, parcă aş fi grăit eu. Bine ai venit în club. Te aşteptăm cu veşti. :)

Asta mi-a mers drept la inimă, mulţumesc:

"mă gândesc la toate lucrurile pe care nu le-am trăit din cauză că locuim în ţara lu' peşte!aş fi experimentat alte stări,alte întâlniri,alte fete....ce stupid!!!"

cristians. spunea...

Circles, daaa! O am în telefon. Dar Jaxx? Ceva mai dură, prefigura bătaia de acum. Orişicât, Adam F făcea muzica minuţios.

Anonim spunea...

"Jaxx" n-o ştiam dar abuzam de Winamp când pornea "The tree knows everything", mă mir că mai rezistă cu mine. ;)

Anonim spunea...

Acum am terminat de ascultat "Jaxx"... nu ştiu cum a trecut pe lângă mine piesa asta fără să o observ! Aproape de 5 stele!

Apropos de telefoane, mi-am pus şi eu aseară ceva d'n'b pe telefon să îmi ţină de urât pe tren/tramvai, mai ales că azi am călătorit câteva sute de kilometri si aveam nevoie de ceva să mă ţină treaz!

cristians. spunea...

Albumul întreg, Colours, e o capodoperă. Şi nu mi-e frică de acest termen!