joi, 29 ianuarie 2009

Critic de familie

E pecetluit deja, ştiu ce voi face când voi creşte mare: voi scrie. Ochii sensibili şi covârşiţi, daţi peste cap la citirea acestui anunţ important pentru ţară, pot reveni acum la poziţia iniţială. Nu o să scriu pentru tipar! O să o fac pentru acasă. La ce ar folosi să ajung şi eu, în două luni, aruncat şi uitat la oferta specială de 4,9 lei, alături de Schulz, Auster, Mazzucco, Faulkner şi Agopian? M-ar răni la umoarea proprie într-un mod iremediabil (cretinii ar fi folosit expresia neglijentă la modul iremediabil, ca-n mahala, adică).

Scria cândva Pascal, cum spunea undeva Girard, pe undeva, cutare are dreptate… Nu v-aţi îngreţoşat de expresiile astea căznite, ce împănează în deşert gândiri arogante, neputincioase a se ajuta singure, lipsite de încredere în fluxul ideatic propriu, ci având mereu nevoie de cârje, de referinţe „din tomuri”?

Dacă mă apuc să scriu pentru acasă, m-aş putea, oare, înregistra la un critic/recenzent de familie? Care să-mi calce periodic pragul, cu trusa ambulantă în mână (adică DEX, DOOM, Istoria lui G. Călinescu, Istoria lui N. Manolescu, articolele contestatare ale lui P. Cernat, altele): ia să vedem, ce aţi mai scris; deschideţi, vă rog, larg, caietul.

Ar trebui să scriu o recenzie la Nunţile necesare a lui D. Ţepeneag. Cum păstrezi echilibrul între impresiile oneste, la cald, şi cerinţa contractuală de a menţine cartea în limitele vandabilului? Unei cărţi care mi-a plăcut enorm, cea mai cinstită recenzie de făcut din parte-mi ar fi asta: Mi-a plăcut enorm! Tot ce brodez pe lângă (hermeneutică de doi lei, amintiri din lecturi psihanalitice, raportări la alte opere, etc) conţine o indigestă doză de vanitate şi are miros de pur profit, de parazitism. Mă înghesui, adică, sub reflectorul lui D. Ţepeneag ca să înhaţ şi eu o îmbucătură de scurtă celebritate.

De-aş fi un autor, aş râde de m-aş prăpădi să constat cum vreun recenzent se screme să identifice, să zicem, elemente de psihologie arhetipală în producţiile mele, când eu nu am citit decât o carte de Jung (de exemplu), şi aia autobiografică. Poate două cărţi... Sau să-mi facă o mitanaliză. De parcă o coapsă de femeie nu ar fi ceea ce îi spune numele, ci neapărat un simbol al mamei originare, iar fetişismul meu pentru picioare nu e altceva decât (aiurea spun) expresia dorinţei de a fi subjugat. Ah, chinul acesta de a scoate musai ceva abisal interpretabil din ceea ce nu se pretează nici unei interpretări, fiind vorba de realism pur şi limpede ca lumina zilei! Actul sexual este sex şi nu calea regală către mica moarte din timpul vieţii, cum am citit în nu ştiu ce prefaţă de filosof constipat. Chiar e nevoie să practicăm fanfaronada asta îmbârligătoare?

14 comentarii:

adrian urs-student la pilosofie:) spunea...

''sexul este sex''asta ce dumnezeu e dacă nu tot o interpretare.simplul fapt că vorbeşti despre el arată că nu poţi să trăieşti acest act numai în simplitatea lui biologică.ba mai mult ,bănuiesc că nu prea reuşeşti nici să-l faci tocmai fiindcă îl suprainterpretezi.pt.tine,şi numai pentru tine,îmseamnă foarte mult,îţi smulge nenumărate asociaţii simbolice,tu te inhibi,te dezumfli,pe urmă pufeneşti sarcastic,şi asta unde?,taman în scris.....ca şi cum asta ar fi cel mai propice spaţiu în care să abordezi subiectul!!!apropo,sper că vei recunoaşte împreună cu mine că oridecâteori facem sex,deşi e vorba de un act emunamente simplu,niciodată nu-l trăim la fel,mai precis îl resiţim în moduri fff diferite,or experienţa scriitoricească pleacă taman de-aici,din faptul că acelaşi act''literal''ni s-a părut azi o plăcere,ieri o înstrăinare sau alaltăieri o jupuire,prin urmare dacă raportăm sexul la felul în care el se înscrie în trăirea noastră,el nu e niciodată la fel,prin urmare poate căpăta sensuri multiple,prin urmare poate fi interpretat,prin urmare nu te mai bănui de fraudă atunci când tinzi să vb.despre el asociidu-l cu tot felul de lucruri dinafara lui(coapsa mamaei,căutarea abisului,mica moarte cotidiană blah blah blah),prin urmare taci şi eventual scrie în continuare

FFD spunea...

:)
Scrie! Pur si simplu. Pentru tine.

Dupa care, publica sau nu. Asta e mai putin important.

ancussa spunea...

Apropo de umilinta de a fi trecut la oferta de 3,90 sau mai nou 4,90, mi-amintesc ca Andriana Babeti a cutreierta librariile ca sa cumpere toate exemplarele cartii sale cand a fost trecuta la oferta Poliromului, cu toate ca studentii s-ar fi bucurat sa cumpere Femeia in rosu la un pret mai generos buzunarelor goale. In fine, nu fac mari reprosuri, imi aminteam doar.

Disperant pentru un scriitor cred ca e atunci cand criticul literar incearca sa ii "explice" ce a vrut el-scriitorul- cu cu adevarat sa scrie in randurile sale.

Hiacint spunea...

adrian urs, domnule student, a implica viaţa sexuală a cuiva într-o demonstraţie de felul celei de mai sus e argument la persoană şi atît. Pe deplin irelevant, de asemenea, ofensator, atîta timp cît nu îi eşti terapeut sau prieten apropiat lui Cristian.

Hiacint spunea...

adaug: şi chiar de ai avea una din calităţile de mai sus, nu te-ar scuza.

Cristian SÎRB spunea...

D-le student,
Vă învaţă multe la "pilosofie", văz. Nu te-a bătut gândul să renunţi deja la cursuri, dacă tot le-ai deprins pe toate aşa repede?

În care din expresiile mele te-ai întâlnit de ţi-am provocat ieşirea asta disproporţionată (dar sexualmente grăitoare!) la adresa unei fraze izolate într-un text de 3000 şi ceva de semne - text care NU e despre sex!? În aia de 'filosof constipat'? Ah, pardon!

Nu în ultimul rând, am ţinut noi de acelaşi sex undeva, cândva, în vreun bordel de merde, de trecem aşa lesne peste minima decenţă? Sau ne inspirăm din tehnica lui Vadim Tudor: mai întâi calomnierea autorului şi apoi 'inteligenta' argumentare (care e oricum paralelă cu mesajul pe care voiam să-l lămuresc). Ferice de lipsa dumitale de dubii. Onorantă!

Serios acuma, credeam că barba de filosof aduce automat şi ceva mai multă cumpătare. Vai, vai!

Cristian SÎRB spunea...

Să precizez, înainte ca vreun vizitator cu minte grăbită să spună că-s megaloman: asocierea acelor iluştri autori, enumeraţi în primul fragment, cu persoana mea este pur sarcastică, autoironică, dacă doriţi!

Ştiu, cu asta jignesc pe cei care citesc cu mintea nu cu sexul, şi care şi-au dat seama, să mă ierte, dar...

to-morrow spunea...

Mi-a placut imaginea criticului care vine la scriitor cu "trusa". Stii cum se spune: un critic e cineva care nu a putut deveni scriitor :) E o gluma, cu siguranta, insa ma intreb daca un scriitor si-a dorit vreodata sa devina critic si daca exista un pat al lui Procust pentru critici.

Cristian SÎRB spunea...

Mulţămim. E o glumă foarte... serioasă, criticii ar trebui să o guste, nu strică puţină autoironie... :))

Tendinţa asta irepresibilă a unora de a-şi intelectualiza simţirea până la uscăciune.

Cum să-şi dorească vreun scriitor postura de critic?! E un mod de a-şi recunoaşte sfârşitul, moartea creativităţii.

Vlad spunea...

Simplul fapt că refuzi să te referi la alte cărţi nu înseamnă că, de fapt, nu o faci. După cum simplul fapt că nu citeşti nicio carte nu înseamnă că, de fapt, cărţile te influenţează, fără să ştii. Cât despre arhetipuri, dacă există, sunt inconştiente, deci nu e necesar să citeşti Jung ca să-şi facă apariţia în scrierile dumitale.

Cristian SÎRB spunea...

NU, ziceam de 'elemente de psihologie arhetipală". Psihologie, nu arhetipuri goale-goluţe. Cât despre alea, drept spui, apar fără a fi chemate, când ţi-e originalitatea mai dragă. Nu te poţi feri.

Am uneori acuta impresie că recenziile (inclusiv ale mele) ar trebui să se oprească, undeva mai înainte de final, într-un anume punct: când începem să vorbim NOI, iar autorul e redus la tăcere sau răstălmăcit aiuristic. :) Când intrăm în ameţitorul vârtej al abuzului de vocabular şi de cărţile citite.

Nu refuz nimic (să mă refer la alte cărţi). Şi dacă aş face-o, ar fi inutil. Aş sfârşi prin a accepta, apoi. Deh, slăbiciunea asta. :)

Vlad spunea...

Pău nu ziceam că refuzi dumneata, ci era o ipoteză ("Dacă refuzi, atunci" etc.)
Şi cred că orice critic, când vorbeşte despre o carte, vorbeşte de fapt despre el însuşi. Nu se poate altfel. Ar trebui să te opreşti înainte de a înecpe, ca să nu fie aşa.

Cristian SÎRB spunea...

Deci, găsirăm soluţia. :) Înseamnă că îi admir îndeosebi pe criticii care nu-şi dilată prea mult eul când vorbesc despre ceva ce nu dânşii au plăsmuit.

Ok, ar fi cinstit să mărturisesc ce anume m-a inflamat aşa: prefaţa la Nunţile necesare de D. Ţepeneag, Editura ART.

Anonim spunea...

Multumesc pentru informatii interesante