duminică, 11 ianuarie 2009

Băi, psihanalizabilule!

Din Dilema veche, nr. 256/8-14 ianuarie 2009 nu recomand mai întâi vreuna din obişnuitele rubrici ţinute de ai casei (decât unele, parţial şi acelea), ci minunatul eseu scris, aşa cum mi-era de mult dor să mai citesc şi chiar uitasem că..., de psihanalistul Vladimir Marinov (în traducerea Verei Şandor): Ura lui Brâncuşi. Îmi dau seama acum, recitindu-l, ce mare penurie de eseişti strălucitori - cu scris uşor şi cursiv, dar serios, care să zburde, enciclopedic, prin ştiinţe - se întregistrează în cultura noastră (apropos, Sorin Lavric încântă din nou în ID-ul pe decembrie, lectură plăcută!). Nu ducem lipsă de tufişişti, de prolicşi, de "erudiţi" ce nu mai pot ei cum dau pe dinafară de câtă carte ştiu. Acest eseu mi-a mai adus în minte un lucru: aşa se scria în Dilema, acum nu mai ştiu câţi ani, atât în paginile tematice cât şi în rubricile permanente. Vă îmbii să-l citiţi pe freudianul Marinov şi veţi vedea cum textul lui eclipsează de departe pe cele ale vecinilor de pagină. Nu o zic cu acreală, nu mă bucură faptul că îi simţeam pe ceilalţi ieşind puţin cam şifonaţi din vecinătatea analistului francez. Nu asta e important.

Am mai reţinut din revistă "pomelnicul" decent făcut de Andrei Pleşu lui G. Becali la părăsirea scenei politice. Are mare dreptate A.P. dându-l de straniu exemplu pe Becali, care, spre deosebire de foşti colegi de eşichier mult mai bine văzuţi (chiar de lumea înalt intelectuală), a ştiut să se retragă declarând, stupefiant, că asta merită dacă a eşuat, că "nu sunt capabil". Unde e highlander-ul Th. Stolojan să citească bine, de mai multe ori, şi să decupeze din foaie articolul? Vreau eu să bănuiesc că A.P. bate şaua să priceapă iapa stolojană.

Un Oraşul meu tonic şi lucid produce Lucian Mîndruţă. Da, măi să fie, Bucureştiul nu a fost niciodată sub ocupaţie romană şi asta, încă, se vede. De fapt, dacă ne gândim, nu a avut parte oraşul ăsta nici măcar de o ocupaţie mai acătării. Aceea germană a durat prea puţin (în ambele rânduri) şi a fost una care nu a lăsat urme (poate doar din cele traumatizante: asupra nemţilor).

Mi-a alimentat cu vârf şi îndesat moara polemicii mele surdo-mute cu fiţoşii nou intraţi ai culturii române (de blog şi de revistă studenţească) atenţionarea ironică, obraznică şi a naibii de binevenită a lui Dorin-Liviu Bîtfoi în legătură cu negândita şi mulţumita de sine folosire a cuvântului psihanalizabil. Autorul bănuieşte bine atât autosuficienţa şi sfertodocţia într-ale psihanalizei ale celor care abuzează de bietul adjectiv cât şi utilizarea lui cu sens depreciativ-insultător. Băi, psihanalizabilule!

10 comentarii:

Hiacint spunea...

Ce bine ca ai amintit de Marinov, tocmai am ajuns la un articol de-al lui despre narcisism si tulburari de alimentatie (da, fac cu totul altceva in loc de ce trebuie). E captivant! E unul din cele mai atractive, dense si de-sine-statatoare (nu stiu daca asta conteaza asa mult, totusi) stiluri de specialisti.

als spunea...

"autosuficienţa şi sfertodocţia într-ale psihanalizei ALE celor care abuzează...", etc

oricum, predilectia dvs pt acest articol este... care era acel cuvint? ah, da: PSIHANALIZABILA! ;))

Cristian SÎRB spunea...

În vremea când am citit 'Figuri ale crimei la Dostoievski' cred că aceasta era una din cele... 10 lucrări de psihanaliză aplicată traduse la noi. Şi eu am fost cucerit de capacitatea analitică şi hermeneutica lui Marinov. Îmi amintesc setea cu care parcurgeam fiecare rând şi cum învăţam să gândesc şi să îndrăznesc a specula, a răspunde, în ciuda tabuurilor deprinse în familia tipică în care crescusem.

Hiacint spunea...

als: mulţumim, am corectat.

Cristian SÎRB spunea...

Oh, o făcui de oaie! De parcă nu dădeam destule motive de... Mulţumim, dară.

Predilecţia mea pentru Marinov este în mod neascuns psihanalizabilă. Fiecare pas al meu este psihanalizabil, nu fac nici o taină din asta, nici un motiv de mândrie. :)

als spunea...

pai psihanaliza nu analizeaza numai ascunsu(rile), ci si cele ce se vad ;)

si nici nu mi se pare, cum crede dl bitfoi, ca ar fi necesarmente 'peiorativ' adjectivul...
cred, dimpotriva, ca, odata venitaa pe lume psihanaliza, ORICE ii poate deveni subiect.
deci e mai mult o fatalitate a vremurilor nevrotice (not to mention nevolnice...) pe care le traim.

Cristian SÎRB spunea...

Nevolnice da! :)) Bun cuvântul ăsta slav, foarte leşios. Numai cuvinte slave avem la ce ţine de jale, slabiciune, din astea...

Nici nu zice domnul B. aşa ceva, adică necesarmente. Doar că e folosit acel termen în mod abuziv şi nu rezolvă mare lucru, mai mult închide decât deschide. Un fel de: zi-i psihanalizabil şi dă-i pace.

Îl folosim când se nimere' (vorba ardeleanului) şi cu asta reuşim mai mult să etalăm, cam constipat, puţina ştiinţă de psihanaliză pe care o avem - de fapt, nu facem decât să o pomenim şi atât. Nici nu ne putem abţine, pentru că e trendy (deşi în vest asta e fumat de mult, termenii psihanalitici au pătruns natural în vocabularul omului mediu cultivat chiar!), iar dacă e trendy şi la noi... cu plăcere.

Dl. B presupunea o legătură periculoasă şi proastă: psihanalizabil - patologic (pe care ar face-o ei, distinşii).

als spunea...

mi se pare ca suprainterpretati - si dvs, si dl b.

Hiacint spunea...

Dar cum poate ceva trendy tu sa aiba in spate, in subtext ceva asa greu cum e patologicul? Fiindca, in linie logica, un român ar prefera să spună "nebun" cu toate variaţiunile decît să se complice cu psihanalizabil (care nu stîrneşte amuzamentul sau complicitatea dorite)Altfel spus, cine sunt distinşii?

Cristian SÎRB spunea...

Cine-s distinşii? Distinşi să fie, dar să-i ştim şi noi, nu? Sau, iubesc distinşii dar urăsc pe...Aduceţi distinşii să-i suprainterpretăm de să-i ia naiba! Distinşilor, psihanalizabililor, tredyştilor! Pe ei!