sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Amor vacui

Şi-n noaptea asta, când nici o veghe nu mi se mai pune de-a curmezişul, străbat aproape nestingherit, odaie cu odaie, misteriosul labirint nerezolvat ce-mi fusese atât de neîndoios prohibit (sau furat?) în pruncie; nu sunt singur: trecutul ne-mort, ecouri ale răutăţii, care mă împiedicaseră odinioară să pătrund acolo, mă urmăresc neîncetat. În noaptea trecută, am dat - într-o cameră copleşitoare, o sală de bal, sufragerie poate - peste nobilul stăpân (aş crede). Era îmbrăcat într-un halat scump, purtat peste hainele elegante, şi mă măsura tăcut, superior, dar nu maliţios, din ochi. O străfulgerare de memorie îmi spune că am intrat în acea încăpere somptuoasă de zeci de ori până atunci, cine ştie în câte vise (vieţi), scotocesc fără întrerupere după ceva şi ba să găsesc, vreau să posed casa aceea şi să o cercetez, apoi, în sfârşit, pe îndelete, stăpân fiindu-i, fără teama de a fi surprins sau căutat de cineva (luat captiv).

Visul îmi deschide înainte câte camere îmi doresc şi le decorează tot după gustul meu cel mai intim, aproape nimic nu mi-e străin; ca şi cum eu însumi aş încerca, inocent, să mă iau prin surprindere, construind fantastic din amănunte sedimentate de veacuri în mine. Întrebarea e ce am avut şi (cât de irecuperabil e) ce am pierdut de (mă) răscolesc în vis cu atâta patimă şi cerbicie.

4 comentarii:

andibob spunea...

pentru genul ăsta de discurs e cam prea atent așezată în pagină punctuația. si nu prea inteleg: ori respecti (orto)grafia si regulile lirismului narativ traditional, ori e un prozopoem liber de orice constrângeri, un dicteu automat. parcă nu te-ai hotărât ce e textul ăsta...
intimismul are un ton credibil. iar detaliile psihologice sunt interesante.

spor la scris

Cristian SÎRB spunea...

e un vis. :) cunoşti alte metode pentru a reda cât mai fidel incoerenţa unui vis? M-am învăţat să le transcriu în caiet aşa cum le pot capta la reintrarea în starea de veghe. Asta nu ţine seama de prea multe reguli, pe care, altfel, le-aş respecta într-un articol politic, de pildă.

Dacă era să-i respect discursul întru totul (visului), poate că unele fraze ar fi fost scrise fără pauză, punct, majusculă, iar cuvintele nu ar fi avut spaţii între ele. În acest caz, nu este vorba de 'nehotărârea mea relativă la text' (cum se petrece în cazul altor producţii ale mele, cu "pretenţii" creative). Ci e ceea ce am putut aduna dintre rămăşiţele matinale ale unui vis.

Dacă, în acest text, ceva e 'interesant', psihologic, narativ, este meritul aproape exclusiv al felului în care am visat, al visului. Eu, cu pedanteria mea ortografică şi inserturile raţionale, nu fac decât să spulber misterul, să falsific mesajul.

Altfel, mulţumim de vizită. A fost o plăcere. :)

andibob spunea...

Mă bucur delirant că nu te-ai supărat. Dacă vrei să fie perceput ca un vis... lasă-l să șerpuiască spre mine, nu mi-l prezenta ca și când aș fi incapabilă să îmi dau seama ce e onirismul...Nu e vorba de cultură sau intelectualisme, doar simt că e prea ținut în frâu. Nu ai stricat nimic, dovadă că sunt singura care îți reproșează ceva. :) Dar chiar cred în forța cuvintelor. Neliteraturizate.

Multumesc si eu de vizită.

Cristian SÎRB spunea...

Din păcate, nu e nici un onirism... Încerc şi eu de ani buni să înţeleg ce vrea să-mi spună visul ăsta.

Poate la noapte. O să şerpuiască. Delirant. Fără cuvinte.