Scrisoare în fier forjat

Dragă M, în acest chip îşi începea el rândurile fiecărei epistole către drăguţa neştiută. Maică-sa îl învăţase (fireşte, în ascuns; tatăl său concedia cu buze strânse flecuşteţele astea - rătăciri muiereşti, îl creşti ca pe un fătălău) să înflorească frumos literele, trăgând linii, fine sau mai groase, după nevoie, cu peniţa înclinată într-un anumit unghi, bine studiat, faţă de foaie...

La începutul lunii lui Florar, 1885, tânărul arădean Jaacob Spielvogel, în etate de 15 primăveri, fu nevoit să se desprindă de poalele scrobite ale mămichii şi să purceadă către Viena, unde totul era aranjat pentru a fi primit ca ucenic la atelierul covaciului imperial Kurtzman, unchiul său dinspre mamă. Lăsă în urmă două suflete neconsolate: al mamei sale, Ethel, şi al iubitei sale tainice, încântătoarea Miriam - a lui Appelfeld, de pe strada sticlarilor, colţ cu sinagoga. Tânărul Spielvogel şi Miriam îşi juraseră amor veşnic încă de la vârsta de 10 ani (l-au pecetluit cu un sărut repezit, cu buze palide de la ţuguiere, pe gură), când el o scosese teafără, dar mai mult moartă decât vie, din colţii lui Ajax, dulăul familiei Konrad. Nu împărtăşiseră nimănui apăsătorul secret, erau veri de gradul al III-lea, de s-ar fi aflat ar fi fost necaz şi ruşine mare. Cu urmări de neprevăzut.

O mie o sută de pagini scrise îi trimisese Jaacob S. lui Miri în cei 4 ani de ucenicie. Toate rămaseră fără răspuns. În iarna lui 1887, Jaacob veni acasă să-şi petreacă sărbătoarea luminii, Hanuka, în cetatea Aradului, dar nu se întâlni cu Miriam, nici nu avu timp să o caute de cu ziuă, captiv cum fusese în împresurarea aceea inexpugnabilă de mătuşi pupăcioase şi iscoditoare, unchi şi vecini, adunaţi să-l întâmpine şi să-l celebreze. Abia seara târziu scăpă, cu chiu cu vai, şi merse, cu inimă puţină, să-i arunce lui Miri câteva pietricele în geam, în chip de chemare. Fereastra rămase tăcută şi opacă.

Miri era logodită. Bătrânul Appelfeld dăduse de urma aprinselor răvaşe expediate de Jaacob, le dosise şi - temătoriu din fire, îngrijorat pentru virginitatea preţioasă a lui Miri, avid de căpătuială nevoie mare şi dorindu-şi o partidă strălucită pentru fiica lui de-a treia - o logodise în zor mare cu avocatul Sonnenblum, un bărbat blazat şi stafidit, trecut de prima tinereţe, dar putred de bogat, ce locuia peste drum, singur într-o ditamai căsoaia. Incapabil de remuşcări, aranjă cu poştaşul să-i înmâneze doar lui însuşi toate misivele ce aveau să vie pe numele roşcatei Miri, sub ameninţarea lăcrămaţiei către mai marii poştei pentru încurajarea imoralităţii în rândul tinerilor.În 1888, toamna, maistorul-prim vienez, unchiul Kurtzman, îl declară bacalaureat în avans, pentru rezultate excepţionale, pe junele Spielvogel. Trecut prin toate chinurile dragostei fără răspuns şi aflând într-un târziu de logodna căreia iubita lui nu i se împotrivise, pasămite, îndeajuns, resemnat, Jaacob se maturizase fără a prinde de veste. Obrazul i se înăsprise, începuse de multişor să şi-l radă. Era bărbat de-acuma. Ochii lui semiţi, mari şi negri, reţineau însă cu destulă greutate vechea taină a unui amor retezat prematur. Spielvogel-tatăl împărţi cu feciorul sarcinile administrative şi socotelile atelierului de fierărie. Schimbă şi firma: Spielvogel und Sohn.

Aradul fu printre primele burguri din estul crăiei bicefale ce se abandonă febrei secession-ului arhitectural. Marile familii se întreceau între ele construind monumental şi cu mult gust. Sinuozităţile inegalabile şi nemaivăzute până atunci ale cutezătorului art nouveau şocau în mod plăcut ochiul. Iar tânărul Spielvogel excelă în scurt timp în executarea unor dantelării răvăşitoare celor mai de seamă porţi şi balcoane la stradă ale oraşului: la Neumann, Herman, Jakabffy, Kovács.

De meşterirea oricăreia se apuca rostind, ca pe o rugăciune, în gând sau în şoaptă, altădată oftând: Dragă M. Restul venea de la sine. Împletea, curba, insinua şi înnoda fierul de parcă ar fi fost fir de bumbac, iar aici, lecţiile ilicite de caligrafie ale maică-sii şi amintirea formelor crude ale trupului împlinitei Mimi îi foloseau din plin. Când treceţi prin Arad, aplecaţi-vă cu mai multă răbdare asupra detaliilor uşilor din fier forjat ce stau mândre de strajă fiecărui palat de pe corso. Veţi avea satisfacţia să descoperiţi în cine ştie ce ungheraş, la umbra unor masive frunze metalice de stejar sau laur, iţindu-se un gingaş M. Nu e unul oarecare, nu este o coincidenţă: e tocmai... Dragă M! Despre Miri nu s-a mai auzit nimic. Asta nu înseamnă că nu a trăit mult şi bine, perpetuându-şi cu grijă seminţia, aşa cum şade bine oricărei mame evreice.