Un veac de insolaţie

Vă urăm încă de astăzi vacanţăplăcută, sărbătorifericite, în ultimul ceas, în claxoane de maşină, la plecarea de acasă, când toate lucrurile erau împachetate şi aşezate pe bancheta din spate, abia atunci muza iubirii trimise dintr-o dată inspiraţia amoroasă şi intelectuală asupra călătorului-în-jurul-cozii, care se hotărî, brusc luminat, să deschidă o conversaţie cu târfa oarecare de alături. Tramvaiele nu circulau, semafoarele indicau verde de-a lungul oraşului, aşa că nu se putea ivi nici un pericol urban, ci numai unul rural, al batjocurii grosolane, ţărăneşti, faţă de fineţurile intelectuale.

Ca urmare, omul-fin fu obligat să-şi ţină prelegerea despre metafizica chibritului cu un picior în maşină şi cu altul scos pe trotuar, cu urechea ciulită, cu un ochi închis de somn, cu jumătate de gură tăcând pe rupte, toate acestea în urletele popeşti, egocentriste, nerăbdătoare să ajungă cât mai iute în pătucul primitor, mișunând de fantome, de acasă. Nesatisfăcuții de meserie se răţoiau, consumați de ranchiună, la cei pe cale a se împlini în ultima clipă, cine ar înghiţi aşa ceva, după o noapte de prefăcătorie epuizantă, de cerşit abia disimulat! O bere? Totul într-o învălmăşeală bucuroasă, nelămurită pentru minţile reci, aglomeraţie de fapte reale şi închipuite din care adevărul iese la iveală gata mort, sugrumat de nuştiu-uri, de aşa mi-au spus alţii-uri, insinuări ce aruncă lumini bune, favorabile asupra întregii poveşti.