Maidanezul milionar. Azi, scotocind prin gunoaie, mâine...rajah

Mai întâi, i-am zărit, în fuga ochilor, trăsăturile aparte, pe prima pagină (acolo unde, de obicei, îşi fac loc doar crime, accidente, evenimente neplăcute) a ziarului local - era celebra anonimă Freida Pinto. Obişnuit cu ororile zilei, inadins căutate pentru publicare, nu aş fi luat altfel ziarul în mână. Ea e şocant de frumoasă şi fragilă în film. Nu am găsit nici o fotografie pe internet (actriţa e aproape neştiută) care să o prezinte în toată splendoarea. Bun cârlig de marketing (da, o zic eu, duşmanul tabloidelor) să o folosească în rol secundar! Pe mine asta m-a atras să urmăresc filmul - care nu face greşeala să se bazeze numai pe farmecele de top model ale indiencei, ci îşi are soliditatea lui.

Apoi, am căutat/savurat filmul: excelentă imaginea, excelent mânuită camera - fără inhibiţii, fără ca clişeele să supere, montajul - nici un cusur. Poezie. Foarte bun scenariul (Golden Globe 2009, Best Screenplay - Motion Picture: Simon Beaufoy), acord şi eu premiul propriu, de simplu şi neşcolit cinefil. Muzica: cel mai pe gustul meu soundtrack din ultima vreme (nu dintotdeauna, totuşi) - Golden Globe 2009, Best Original Score - Motion Picture: A.R. Rahman. "Latika's Theme" topeşte orice ureche sensibilă la acest gen de sunete. Iar a mea, din fericire, este! Sensibilă la electro-ethno-lounge-chill-kind of shit. Pe Rahman îl mai nimerisem/remarcasem înainte vreme pe niscai compilaţii lounge. O muzică plină de forţă, fără stridenţe, fuziune delicată de stiluri.
Foarte entuziasmat (pentru o seară de duminică), am zăbovit cuminte până la ultimul înscris al genericului! Esenţial: nu am plâns, aşa cum s-ar fi cuvenit la un "clasic" indian (actorii-s indieni, acţiunea are loc în Mumbai). Mi-era dor de o poveste bine spusă, nu neapărat în stil clasic, curgător, fiind totuşi familiar şi foarte îngăduitor, liberal, cu tăieturile repezi, cu artificiile de montaj, dacă acestea încap pe mâna cui trebuie. Voiam o poveste din vremea mea, nu conta dacă personajele sunt din cu totul altă lume. Şi uite-o, venind singură la mine.

Ca să îmi arunc cu părerea şi despre acting: actorii copii au fost, valoric, peste cei adulţi. Cuceritori! Un câştig pentru întreaga economie a filmului - îl echilibrează. Poate că aşa e şi menit: în copilărie să ne jucăm mai verosimil rolul decât la maturitate. Acţiunea: cum să devii milionar, dar nu pentru a-ţi permite să visezi la o iubită atât de frumoasă, nu pentru a-i oferi o casă, un viitor, ci... Vedeţi în film. Fiecare întrebare a concursului îşi găseşte un răspuns, mai corect, mai eronat, în viaţă. Doar că a cuteza să oferi cu atâta uşurinţă rezolvările corecte câtă vreme nu ai pic de educaţie poate fi, uneori, rău primit, rău văzut. O încercare de a-ţi depăşi casta, arzând etapele. O impertinenţă, o fraudă. Veţi descoperi cum stă treaba cu călcatul în rahat. Câteodată, pentru a forţa norocul, pare că nu strică nici o baie. În aceeaşi "substanţă".
Nu trebuie să ne pierdem firea, fierbând de ciudă, că noi nu putem da cinematografiei oameni cu atâta simţ al filmului (noi încă recuperăm, noi încă gândim în termeni de "valuri", ne grăbim să ne afiliem, să categorisim). Unde ne sunt povestaşii? - iată o întrebare fără rost. Îl avem pe Nae Caranfil, acest fericit încăpăţânat al naraţiunii. Ştiind odată asta, haideţi să vedem filme. Azi: Danny Boyle - Golden Globe 2009, Best Director - Motion Picture pentru Slumdog Millionaire, dar şi Best Director - British Independent Film Award, iar Slumdog e filmul despre care încerc să scriu aici. Loveleen Tandan (co-regizor: India).

L-aţi întâlnit pe Boyle în (spatele) Trainspotting (1996) şi în The Beach (2000) - aleg doar două, din cele faimoase.

***

Din culise:
- Ceea ce poate fi citit mai sus NU este o recenzie, ci o exclamaţie spontană de bucurie.
- Da, am ales să văd filmul pentru că eram curios ce-i cu Freida.
- Nu am citit până la ora de faţă nici o recenzie la pelicula asta, nu ştiu cum a fost primită de public sau de "numele sonore" ale criticii. Eu sunt încântat, mi-a făcut ziua!
- Aflasem (din jurnalul arădean) că a luat Golden Globe; a fost, fireşte, un detaliu decisiv pentru căutare (deşi credeam că e film 100% indian, de reţinut).
- Am preferat să vizionez Slumdog... decât Milk cu Sean Penn (din trailere, Sean Penn pare mai mult sărit de pe fix decât gay).
- Toate cele de mai sus, pentru că am vrut să-l văd cu ochii mei, nu hărţuit de umorile criticului nu ştiu cărui colţ de pagină.
- Filmul lui Boyle mi-a plăcut mai mult decât (de asemenea premiatul) Vicky, Cristina, Barcelona, cu toată iubirea mea pentru Woody Allen (tot săptămâna asta am văzut şi incomparabilul Stardust Memories, 1980, de acelaşi Allen - unul din preferatele mele, alături de Deconstructing Harry, şi, şi...)