duminică, 18 ianuarie 2009

Maidanezul milionar. Azi, scotocind prin gunoaie, mâine...rajah

Mai întâi, i-am zărit, în fuga ochilor, trăsăturile aparte, pe prima pagină (acolo unde, de obicei, îşi fac loc doar crime, accidente, evenimente neplăcute) a ziarului local - era celebra anonimă Freida Pinto. Obişnuit cu ororile zilei, inadins căutate pentru publicare, nu aş fi luat altfel ziarul în mână. Ea e şocant de frumoasă şi fragilă în film. Nu am găsit nici o fotografie pe internet (actriţa e aproape neştiută) care să o prezinte în toată splendoarea. Bun cârlig de marketing (da, o zic eu, duşmanul tabloidelor) să o folosească în rol secundar! Pe mine asta m-a atras să urmăresc filmul - care nu face greşeala să se bazeze numai pe farmecele de top model ale indiencei, ci îşi are soliditatea lui.

Apoi, am căutat/savurat filmul: excelentă imaginea, excelent mânuită camera - fără inhibiţii, fără ca clişeele să supere, montajul - nici un cusur. Poezie. Foarte bun scenariul (Golden Globe 2009, Best Screenplay - Motion Picture: Simon Beaufoy), acord şi eu premiul propriu, de simplu şi neşcolit cinefil. Muzica: cel mai pe gustul meu soundtrack din ultima vreme (nu dintotdeauna, totuşi) - Golden Globe 2009, Best Original Score - Motion Picture: A.R. Rahman. "Latika's Theme" topeşte orice ureche sensibilă la acest gen de sunete. Iar a mea, din fericire, este! Sensibilă la electro-ethno-lounge-chill-kind of shit. Pe Rahman îl mai nimerisem/remarcasem înainte vreme pe niscai compilaţii lounge. O muzică plină de forţă, fără stridenţe, fuziune delicată de stiluri.
Foarte entuziasmat (pentru o seară de duminică), am zăbovit cuminte până la ultimul înscris al genericului! Esenţial: nu am plâns, aşa cum s-ar fi cuvenit la un "clasic" indian (actorii-s indieni, acţiunea are loc în Mumbai). Mi-era dor de o poveste bine spusă, nu neapărat în stil clasic, curgător, fiind totuşi familiar şi foarte îngăduitor, liberal, cu tăieturile repezi, cu artificiile de montaj, dacă acestea încap pe mâna cui trebuie. Voiam o poveste din vremea mea, nu conta dacă personajele sunt din cu totul altă lume. Şi uite-o, venind singură la mine.

Ca să îmi arunc cu părerea şi despre acting: actorii copii au fost, valoric, peste cei adulţi. Cuceritori! Un câştig pentru întreaga economie a filmului - îl echilibrează. Poate că aşa e şi menit: în copilărie să ne jucăm mai verosimil rolul decât la maturitate. Acţiunea: cum să devii milionar, dar nu pentru a-ţi permite să visezi la o iubită atât de frumoasă, nu pentru a-i oferi o casă, un viitor, ci... Vedeţi în film. Fiecare întrebare a concursului îşi găseşte un răspuns, mai corect, mai eronat, în viaţă. Doar că a cuteza să oferi cu atâta uşurinţă rezolvările corecte câtă vreme nu ai pic de educaţie poate fi, uneori, rău primit, rău văzut. O încercare de a-ţi depăşi casta, arzând etapele. O impertinenţă, o fraudă. Veţi descoperi cum stă treaba cu călcatul în rahat. Câteodată, pentru a forţa norocul, pare că nu strică nici o baie. În aceeaşi "substanţă".
Nu trebuie să ne pierdem firea, fierbând de ciudă, că noi nu putem da cinematografiei oameni cu atâta simţ al filmului (noi încă recuperăm, noi încă gândim în termeni de "valuri", ne grăbim să ne afiliem, să categorisim). Unde ne sunt povestaşii? - iată o întrebare fără rost. Îl avem pe Nae Caranfil, acest fericit încăpăţânat al naraţiunii. Ştiind odată asta, haideţi să vedem filme. Azi: Danny Boyle - Golden Globe 2009, Best Director - Motion Picture pentru Slumdog Millionaire, dar şi Best Director - British Independent Film Award, iar Slumdog e filmul despre care încerc să scriu aici. Loveleen Tandan (co-regizor: India).

L-aţi întâlnit pe Boyle în (spatele) Trainspotting (1996) şi în The Beach (2000) - aleg doar două, din cele faimoase.

***
Din culise:
- Ceea ce poate fi citit mai sus NU este o recenzie, ci o exclamaţie spontană de bucurie.
- Da, am ales să văd filmul pentru că eram curios ce-i cu Freida.
- Nu am citit până la ora de faţă nici o recenzie la pelicula asta, nu ştiu cum a fost primită de public sau de "numele sonore" ale criticii. Eu sunt încântat, mi-a făcut ziua!
- Aflasem (din jurnalul arădean) că a luat Golden Globe; a fost, fireşte, un detaliu decisiv pentru căutare (deşi credeam că e film 100% indian, de reţinut).
- Am preferat să vizionez Slumdog... decât Milk cu Sean Penn (din trailere, Sean Penn pare mai mult sărit de pe fix decât gay).
- Toate cele de mai sus, pentru că am vrut să-l văd cu ochii mei, nu hărţuit de umorile criticului nu ştiu cărui colţ de pagină.
- Filmul lui Boyle mi-a plăcut mai mult decât (de asemenea premiatul) Vicky, Cristina, Barcelona, cu toată iubirea mea pentru Woody Allen (tot săptămâna asta am văzut şi incomparabilul Stardust Memories, 1980, de acelaşi Allen - unul din preferatele mele, alături de Deconstructing Harry, şi, şi...)

19 comentarii:

Anonim spunea...

În UK se vorbeşte numai despre filmul lui Danny Boyle,e apreciat de toată lumea, nu ai cum să îţi stăpâneşti curiozitatea de al vedea, dar am văzut doar câteva secvenţe deocamdată aşa că aştept să apară la cinema ca să ne povestim mai multe.
Hm...Freida Pinto e într-adevăr enervant de naturală! Probabil şi când nu spune nimic deja e prea mult.

cristians. spunea...

Nu aveam aşteptări mai mari decât cele pe deplin întrunite de la diafana Freida. Nu a fost necesar să se dezbrace. E destul că pluteşte, parcă, prin film şi e căutată şi greu de avut mai ceva ca Sfânta Graal. La cinema, birjar, deci! La cinema!

Anonim spunea...

am preferat de departe (dar si de aproape ;) 'frost/nixon': un film mult mai inteligent & mai captivant pt cei care nu se duc la cinema doar ca sa 'have a good time'...

cristians. spunea...

Da, am luat la cunoştinţă din Dilema. :) Nu l-am văzut încă. To make us have a good time, totuşi, nu trebuie să dispară din intenţiile cinematografului. Şi ştim că nu ne referim doar la filmele cu Bruce Willis.

O întrebare (care nu-şi are un raspuns preconceput în mintea mea): vi se întâmplă ades, după atâtea vizionări, să vă 'scape' filmul din exces de luciditate profesională (fiind mai degrabă obişnuit să urmăriţi aspectele tehnice, schelele lui, scheletul). Vă e, uneori, dor să (mai) fiţi în primul rând impresionat (emoţional, estetic) şi abia apoi profesionist? Repet, nici o insinuare! :)

Noros Cecer spunea...

Astept si eu raspunsul lui als pentru ca, pe o alta scara, ma confrunt cu aceeasi intrebare. Adica astept sa vad cum rezolva "altii" problema...

cristians. spunea...

M-am dus cu gândul într-acolo nu altfel, ci autoobservându-mă. Dar nu ca umil cinefil, ci mai întâi în postura de cititor de cărţi.

Şi ce am realizat: indiferent de ce o faci (a vedea filme, a citi cărţi) - fie pentru că acesta ţi-e job-ul, fie că eşti pasionat, maniac şi le consumi pe bandă din acest motiv - intervine un anumit grad de desensibilizare. Cred că în acest fel ajung unii critici să mai poată fi mental 'excitaţi' doar de straniile experimente. Dar vreau să aflu părerea cuiva din interior.

Eu însumi - ca neprofesionist al lecturii, dar maniac al ei - după atâţia... metri de cărţi, se întâmplă să alunec în numeroase dăţi în tentaţia urmăririi meşteşugului autorului, ceea ce reduce mult din plăcerea genuină iscată de cuvântul scris. Ca să merg şi mai departe, de multe ori mă trezesc 'scriind' în cap despre carte (!!!). Or, ce naiba mai e şi asta?!

Sunt sigur că profesioniştii hârsiţi nu-şi pun această problemă. Doar de aia le zice profi. Eu nu sunt unul, de aceea, mă întristez suprinzându-mă oarecum desensibilizat prin surplus. Cerc vicios, ar zice 'companioana'.

Noros Cecer spunea...

Gandeste-te putin la medici, la asistenti sociali sau la psihologi. Daca nu s-ar desensibiliza, daca nu ar privi strict profesional totul...cum ar fi?

(cand te mai trezesti "scriind in cap" despre o carte, ia repede o foaie de hartie si un creion. Sau fugi la calculator, deschide blogul si...Nu de alta, dar sa profitam si noi de recenzii facute la cald; si mai ales facute de un "neprofesionist al lecturii" - cum te numesti. Mie recenziile astea imi plac cel mai mult. Asa cum si ceea ce ai scris despre Slumdog Millionaire mi-a placut desi pe mine altceva m-a sensibilizat la el. L-am vazut acum cateva seri. Ai remarcat ca am scris "sensibilizat", asa ca departe de mine ideea de a-l viziona cu ochi de "cinefil maniac" - iar te-am citat)

Hiacint spunea...

That's it, folks, cerc vicios :)

cristians. spunea...

Nu vreau - nu intenţionam asta - să aduc discuţia pe tărâmul serviciilor, ştiinţelor, al medicinii. STRICT: cărţi, filme, fete sau băieţi... :)

Mulţumesc mult pentru încurajările amabile. :)

Anonim spunea...

cind vad filmul la cinema sint spectator obisnuit (deci, da, rid, pling, ma bucur, sufar etc); cind scriu dspr el sint critic.
e f simplu, de fapt.

blazarea (uneori, exasperarea) nu se instaleaza decit in fata filmelor de la banale in jos ;)

'slumdog' mi se pare un film bun. nu am cazut in extaz pt k am recunoscut 'scheme', ticuri etc.
e, oare, un handicap sa fi vazut (prea) multe filme...? e k si cum mi-ati spune k e mai bine sa nu fi citit nimic k sa savurezi coelho...

cristians. spunea...

Cecerule, aşteptând răspunsul lui ALŞ, spune-mi care a fost acel 'altceva' de te-a 'sensibilizat' la SlumdogMillionaire. Intenţionat nu am dat detalii din plot. Ţin să dau oricui ocazia să se bucure de film ca mine, fără a ciupi de ici, de colo.

Am amintit doar în treacăt de performanţa copiilor, de cameră, de muzică. Ce-a rămas?

cristians. spunea...

Ba nu, mulţam de Coelho. :)

Hehe, măcar de nu aş fi precizat că întrebarea nu conţine insinuări sau idei preconcepute. Eu nu v-am 'spus', ci am întrebat în mod neipocrit. Chiar voiam să ştiu cu tot dinadinsul dacă devine un handicap a fi văzut prea multe filme.

Dar am primit răspunsul: mulţumesc.

Anonim spunea...

'e k si cum mi-ati spune' era impersonal, o simpla analogie; nu era vba dspr dvs...

dar, asa cum spuneam, imi pastrez (cred; sper) intreaga prospetime in sala de cinema. cu conditia sa nu mi se ofere marfa expirata.

Noros Cecer spunea...

Cristian, mi se pare mie sau te formalizezi prea mult? (mai ales in "dialogul" cu als) Mereu explicatii, scuze, explicatii. Omu' e deschis la minte si simt eu ca nu e cazul. Acum, na, e posibil sa mi se para..."De afara" insa asa se vede.

Si daca raspunsul lui a venit - si chiar m-a facut sa cred ca da, e simplu, de fapt - iti zic doar pe scurt ca in Slumdog m-a impresionat iubirea. (si nu folosesc majuscule) Apoi restul, asta insemnand inclusiv personaje, actori si chiar "ticuri". Caci pana la urma ce e nou sub soare? Poate doar tehnica de a imbina cele "toate vechi"

cristians. spunea...

NCecer, nu ştiu cum să iau ce ai scris despre formalizare. E important? Era mai cool dacă-l luam cu "bă" şi cu "mai tacă-ţi fleanca"? Tocmai pentru că "omu' e deschis la minte" şi pentru că domnia sa a "lansat"/consacrat acest ton decent, politicos (chiar şi-n intervenţiile critice) mi se pare natural să-i răspund aşa cum se vede. Ştiu că în blogosferă nu se prea obişnuieşte comentariul argumentat sau scuza în caz de eroare, ci mai cu seamă sunt frecventate interjecţiile mofturoase, heh-urile, wow-urile, expresiile lapidare, care pot fi interpretate în varii moduri. I-ote că eu sunt altfel construit, poate. :)

De asemenea, cred că ALŞ are destule rezerve de sarcasm şi simţ critic cât "să mi-o taie" dacă se simte prea cocoloşit pe acest blog.

Importante-s textele. Pentru mine. Aici, la subsol, vorbim mai mult sau mai puţin a l'aise. Am (ai notat bine), de când mă ştiu, aceste accese şi excese de "diplomaţie", dar mereu sunt urmate de izbucniri cam viscerale. Se "echilibrează" cum ar veni.

Noros Cecer spunea...

Nu voiam decat sa zic ca, daca ai ceva de intrebat, intreaba. Omul, nu asa, "impersonal". Acum ...m-ai pus pe ganduri cu raspunsul cu dialogul "cool" etc. Oare asta sa se fi inteles din ce am scris eu?

Important e omul. Pentru mine. Omul din texte si din subsol. Iar omul asta pe care il caut eu nu e doar intelect. Ca decat asa, mai bine "imi tin fleanca". :)) (de unde vine expresia oare?)

cristians. spunea...

:) "O întrebare (care nu-şi are un raspuns preconceput în mintea mea): vi se întâmplă ades, după atâtea vizionări, să vă 'scape' filmul din exces de luciditate profesională..."

Mai direct de atât... :)

Ştii ce, câtă vreme te pun pe gânduri şi tu pe mine, idem, înseamnă că 'am găsit' amândoi! Nu facem doar conversaţie, ne mai şi frământăm frunţile. Măcar aşa, de exerciţ'. Nu-ţi ţine, deci, fleanca.

Anonim spunea...

Am văzut şi eu filmul zilele trecute şi mi-a plăcut destul de mult, eram curios "cum e filmul care a luat atâtea Oscaruri?"
Iar "Latika's theme" e demenţială. O ascult de 4-5 ori pe zi!
Ai făcut o descriere excelentă la această peliculă! Felicitări!

cristians. spunea...

Multam, Tiqule!:)