marți, 16 septembrie 2008

Ce (mai) citesc în Dilema Veche

Eu cu Dilema Veche am o relaţie casnică. Veche. De când a apărut. Cei care o scriu nu cred că ar fi onoraţi să afle ce anume mă mai îmbie azi să-mi menţin abonamentul. Un respect bine crescut de băiat de la ţară, o anumită inerţie, specifică tot băiatului de la ţară, fidelitatea idioată faţă de cea care ţi-a cizelat - le-a dat un oarece stil? - nişte idei brute şi ţi-a condus nişte gânduri pe nişte făgaşe, circulabile sau nu. După ce o citesc în proporţie de aproximativ 75%, o arunc pe podea cu promisiunea fermă că o să continui. De acolo, merge drept la "reciclare", nu mai revin asupra ei.

Să nu o lungim, că nu-s plătit la numărul semnelor. Ca tot omul, deschid revista de tranziţie de la final, pagina 24. La rubrica de aforisme-umorisme: Cu ochii-n 3, 14. De regulă, Radu Cosaşu are aici cele mai valoroase intervenţii, iar, la polul opus, Alex. Leo Şerban - cele mai umorale, moody, infatuate (el e mereu în deplasări, la naiba, şi citeşte în reviste franţuzeşti despre vedete locale franţuzeşti). Fuguţa, apoi, la cronica lui Andrei Gorzo, să-mi iau porţia de enervare-delectare. Sunt cele mai bune cronici de film vreodată citite de mine în presa românească, incluzând şi blogurile. NU-s de acord cu el mereu, ba chiar aş putea spune că rareori se întâmplă ca opiniunile noastre să se întâlnească. Dar e un caz tipic, incorigibil, de: îmi place al naibii cum scrie! Cum distruge filme bune şi cum salvează alte filme, proaste dar oneste, pentru un cadru genial.

Adina Popescu face nişte reportaje fără egal. Dar pe astea le ţin pentru a doua luare în mână a foii. Carevasăzică, delicatesuri.

Citesc, fără să sar rânduri, Baconsky. Regulat, cu atenţie, cu un creion imaginar după ureche, să iau notiţe, măsurători, aproape că aş cumpăra revista numai pentru el, Gorzo, 3, 14, Pippidi... De când povesteşte simplu şi coerent, îmi place Andrei Manolescu. În numărul trecut, de acum două săptămâni, chiar m-a încântat. Şi de când s-a talibanizat, făcând categorisiri, clasamente sforăitoate, frustrate despre feluri de a scrie şi a citi presa (în urma cărora a rezultat, practic, că nu avem deloc ziarişti buni, bine că e dumnealui filosof mare), NU-l mai citesc pe Andrei Pleşu. Umorul proverbial i s-a îngroşat, conservatorismul sănătos, vesel, de bun simţ i s-a preschimbat în tradiţionalism de gospodină cu 5 facultăţi, nemăritată. Şi pasiunea pentru Băsescu... Mai bine Mândruţă. Ăsta reuşeşte în paginile Dilemei, în multe rânduri, să-şi spele minunat păcatele citirii de pe prompter a ştirilor imbecile cu pisici salvate de pompieri. Scrie nesimţit, incorect, puţin cam liber-cugetător pentru gustul meu, puţin cam consumist, dar bine! Ani de-a rândul am avut bănuiala că-i scrie altcineva articolele.

În pagina de recenzii, Marius Chivu şi Simona Sora sunt admirabili. Am cumpărat cărţi bazându-mă pe scrisele lor. Şi nu se înşelaseră. Matei Florian - face din albumele nou apărute simfonii lexicale.

La scrisori, mă enervează cititoarea din Râşnov cu aforismele ei (odată a trimis la redacţie numai citate, şi au tipărit-o!). Şi mă enervează ei, redacţia, că o tot publică acolo (pe mine de ce nu mă publică?). De ce nu o bagă în pagini? Are prea multe chestii inteligente de scris candidatul Voinescu? Sau Pleşu? Îmi lipseşte Zigu Ornea. El dădea mai multă greutate frivolelor foi ale Dilemei.

14 comentarii:

Hiacint spunea...

Hah, şi eu 3,14 încep, pe urmă merg la recenzii şi după, frunzăresc aşa fără rost. Înainte o citeam din scoarţă în scoarţă...Nu am mai văzut pe nimeni să pună muzicile în cuvinte cum face Matei Florian, în afară de tine :)

Anonim spunea...

eu m-am lecuit de cam mult timp de Dilema...

cristians. spunea...

Îi înţeleg şi pe cei care nu o mai citesc, şi pe cei care o citesc sporadic.

Am avut şi eu divorţurile mele (se întâmplă să te saturi rău de tot de acelaşi ton, monoton). Regret aceste despărţiri (unele de un an) doar pentru că am "pierdut" articolele scrise de autorii dragi, menţionaţi mai sus.

Una peste alta, sunt onorat să mi se compare scrisul despre muzichie cu cel al maestrului Florian. Plus, Dilema Veche e mai bine scrisă, mai responsabil, mai îngrijit, mai, mai, decât Suplimentul de cultură.

Anonim spunea...

Ma bucura f mult, domnule draga, ca va enerveaza 3,14-urile mele "umorale, moody", si ma si amuza - tinind cont ca postarile dvs. (am aruncat un ochi pe diagonala) sint CIT se poate de umorale! -, dar tin sa va atrag atentia ca "umoral" si "moody" sint cit se poate de sinonime, ceea ce inseamna ca folositi cu succes pleonasmul - ce-i drept, poliglot ;-)
E drept, dvs. sinteti doar un blogger, dar poate n-ar strica sa aveti drept corolar corectitudinea expresiei - precum noi, la Dilema. Pt ca, indiferent cit de antipatice va sint anumite articole, macar sint scrise ireprosabil ;-)

cristians. spunea...

Aşa e. Poate că moody e un pic mai dulşeag, mai atenuat. Dar, nefiind mare anglofilofon, nu ştiu. Mai bine îmi asum atenţionarea asupra pleonasmului şi tac.

Dar, cum bine este remarcat, eu sunt DOAR un blogger, or de la Dilema veche aşteptăm cu toţii mai mult decât de la "ăştia" ca mine care-şi varsă frustrările cât cuprinde internetul.

Of, numa' te miri!

Hiacint spunea...

Sau of, numa' moody waters :)

cristians. spunea...

Cred că muddy, ca-n blues.

Anonim spunea...

Eu sunt jurnalist, tu eşti un amărât de blogger. (Alex Leo Şerban) sau Eu sunt la Bucureşti, tu eşti în provincie, deci, eşti un frustrat. (I.T. Morar)

Of, autosuficienţa asta!

Hiacint spunea...

momone: :)
cristian: apele-s muddy numai la Ieşi (sărbătorim 600 de ani de viaţă) prin unele locuri.

Anonim spunea...

ot momone: Of, suprainterpretarea asta...
Propozitia mea era strict denotativa, dvs. i-ati dat o nuanta (peiorativa) care va priveste - si, probabil, va defineste; in orice caz, NU e a mea!

cristians. spunea...

Eh, noa, cred că e suficient atât cu definiţiile!

Încep să cred apoi că nu am greşit cu moody şi umoral, ca să priceapă şi romglezul, şi românul.

Asta o să mă facă în mod deosebit atent la ce o să scrieţi în continuare, domnule, prin cele publicaţii.

Acel "vă defineşte" nu poate rămâne aşa, în aer. Trebuie rezolvat. See you there!

Anonim spunea...

Domnule Alex Leo Şerban, vă mulţumesc că v-aţi oprit să comentaţi şi să-mi explicaţi ce-aţi vrut să spuneţi. Dar ştiţi bine că nu ne alegem cuvintele într-un mod inocent şi că ceea ce zicem naşte interpretări, iar cuvântul "doar" poate naşte numeroase conotaţii.

Anonim spunea...

pt momone: Sigur ca da; dar faptul ca dvs. i-ati dat ACEA interpretare nu este, nici el, "inocent" ;-)
PS Observati, va rog, ca nu v-am facut niciun proces de intentie pt ca m-ati definit "doar" jurnalist...

pt cristian sirb: Pe mine recunosc ca ma defineste super-pedanteria. (Pe linga, desigur, placerea de a indispune categorii cit mai largi de cititori.) Dar postarea dvs. suna ca o amenintare... in cazul in care nu e o incercare de umor (?) - umorul fiind fix ceea ce-i trebuie umorii pt a fi delectabila.

cristians. spunea...

Ce putere aş avea eu să ameninţ şi să mă şi ţin bine de ameninţare? Vedeţi, iar suprainterpretaţi...

Singura ameninţare căreia îi pot da curs e aceea de a vă citi exhaustiv şi fără îndurare. Mare brânză, adică. Nu mai puteţi dv de asta. :))