marți, 9 septembrie 2008

L-am servit pe regele Angliei

În bătaia năprasnică a soarelui de vară

Prima scenă aparţine povestitorului viclean Hrabal, o justificare în joacă, un cuvînt înainte care subminează prefeţele clasice. Nu-i mai mult de pagină, cîteva rînduri şi deja ştii: nu ai de-a face cu oricine, eşti invitat în barocul mental, bun venit! De sub pielea transparentă a personajului Ditie, picolo, ospătar, hotelier şi singuratic, Bohumil Hrabal scrie una din cele mai frumoase biografii sufleteşti a omului simplu. Omul obişnuit, un orişicine nimerit în propria viaţă, prea vastă şi prea pretenţioasă ca să fie luată în serios.

Merită citită şi recitită ne-luarea în serios din povestea chelnerului Ditie, cel care l-a servit pe împăratul Abisiniei, una îndrăzneaţă şi ironică, lipsită atît de zeflemeaua intelectualizată, cît şi de rîsul grosolan al neseriosului. În lumea lui Ditie nu există evenimente mari şi evenimente mici, el le priveşte pe toate cu aceeaşi curiozitate şi încîntare, fermecător diferit de cum privesc oamenii ocupaţi pe lîngă care trăieşte. Numai în aventurile de rîs şi plîns ale soldatului Švejk am găsit un fel de umor asemănător, o naivitate trucată spre binele cititorului, care altfel nu ar înghiţi cele scrise fără să lăcrimeze de tristeţe şi revoltă.

Praga era cel mai vechi şi mai frumos oraş din lume

Aşa spune legenda şi o ştim cu toţii, chiar dacă nu am văzut Praga. Iar scundul Ditie (înălţimea, pantofii cu toc, defectele fizice, ieşirea în afara normei nu sunt ignorate în povestirea lui, detaliul străluceşte) o descrie chiar cum, fără să ştiu, aşteptam: fete pierdute în propria senzualitate; lecţii boeme de afaceri; ritualuri din bucătărie sau din dormitor; disperare şi dezmăţ; Praga de aur, Hotelul Tichota (Tăcerea). Dar şi altele: invadarea Cehoslovaciei de armatele germane; un umilitor examen al virilităţii, la care Ditie se supune de dragul unei nemţoaice militante; hotelul confiscat, detenţia veselă, de carnaval, a milionarilor praghezi; cruzimea şi cinismul. În fine, fericita singurătate. (continuare)
_______________

poza de aici

Un comentariu:

Cristian SÎRB spunea...

Din păcate pentru citiorii necurioşi sau pentru cei aserviţi întru blogurilor marilor terorişti literari de factură nouă, japonezii suscită mai mult interes, cu numele lor samuraiene decât cei din imediata noastră vecinătate (Hrabal, Nadas, Konrad, Bartis, Kertesz, Musil, etc).

Trebuie să-mi impun mereu să trec mai departe, pagină cu pagină, şi să nu transcriu aici toată cartea! Hrabal, mon amour!