vineri, 19 septembrie 2008

Tot ciclul "Mai taci în mă-ta!"

Nu am probleme cu cei care îl critică sau chiar îl desfiinţează pe premierul Tăriceanu. E greu să aduni câte ceva în apărarea acestui promotor al compromiterii ideii de liberalism în România. Dar nu îngădui ca doi lătrăi de curte cotrocenistă, T.R. Ungureanu şi scriitorul la modă M. Cărtărescu să-l prezinte neobosit, redundant, imbecilizant pe Traian Băsescu drept simbolul şi purtătorul de stindard al zisei lupte anticomuniste post-revoluţionare, un fel de taică precist al "eşichierului". Nimeni nu-i aşa pur şi bine intenţionat (cum vor să creadă curtenii) pe eşichier, nici măcar în comparaţie cu cei mai josnici politicieni. Şi apoi, T.B. nu poate sta pe acelaşi nivel cu bunicul meu sau cu Elisabeta Rizea întru ură şi luptă împotriva comunismului, da?

1. "Băsescu a urmat politica însănătoşirii climatului vieţii naţionale prin condamnarea trecutului comunist, deconspirarea colaboratorilor fostei Securităţi şi urmărirea, în plan extern, a priorităţilor naţionale: integrarea în NATO şi UE şi unificarea cu Republica Moldova." Băsescu, spre tristeţea lui, nu e preşedintele Franţei, nici al SUA. Prerogativele sale constituţionale extrem de limitate transformă orice proiect politic (să presupunem că ar fi avut unul) în simplu discurs pe la recepţii sau rostit de la tribuna electorală. Apoi, Băsescu nu are nimic visceral anticomunist (ne amintim că a cerut dovezi ca să poată condamna comunismul...), cum ar presupune creditul imens şi necondiţionat pe care i-l dau aceşti intelectuali fără spinare. Condamnarea verbală a comunismului (lăudabilă, altfel, munca d-lui Tismăneanu et comp.) nu a produs nici un efect, nici măcar moral, nu are efect de lege, de lustraţie, ci doar valoarea palidă a unui gest simbolic. Or, România, forma aberantă de stalinism pe care ţara a cunoscut-o, ar avea nevoie de mult mai mult decât un exerciţiu oratoric istoriceşte argumentat.

2. "Se ştie ce a urmat: Băsescu a devenit un pericol suprem (s.m.) pentru cursul lucrurilor în România, pentru, adică, sistemul oligarhic, complex politico-economic construit pe fundaţiile fostei Securităţi. Cum acest sistem e transpartinic, preşedintele s-a văzut deodată singur în faţa unei formidabile coaliţii care-a forţat debarcarea sa, fiind salvat doar de plebiscit, adică de apelul direct la populaţie, nemediat de clasa politică." Încă o dată, şi voi repeta asta până la mult aşteptatul final al mandatului său (un mandat gălăgios, apăsător, plin de scandaluri inutile): preşedintele nu este "singur în faţa formidabilei coaliţii", ci, simplu, prostesc de simplu: în faţa puţinelor sale puteri politice. Deci nu oarece coaliţie monstruoasă l-a oprit pe el să-şi ducă măreţul plan de mântuire a neamului până la bun sfârşit, ci lipsa atribuţiilor (şi poate incompetenţa întru coordonarea unicului partid care îl ascultă orbeşte), aberaţia pe care o întrupează: preşedinte neînzestrat din punct de vedere executiv, ales prin sufragiu universal!

O fi bun păpuşar dl. preşedinte, e, probabil, un maestru al loviturilor de teatru, un excepţional şi fin şantajist, are - se zice - o uluitoare prezenţă de spirit, o fi o felină politică, mereu căzând în picioare (pentru mine, deşi poate sună măgulitor, astea nu-s calităţi prezidenţiale, ci elemente bune, obligatorii pentru a-ţi permite să ieşi câştigător dintr-un joc sau dintr-un circ). Dar ceea ce spune Cărtărescu, ca pe un involuntar compliment, că Băsescu va fi perceput peste 20 de ani ca un "reacţionar", aceasta este porcăria anului jurnalistic! Reacţionar, adică un conservator, Traian Băsescu? Nu permit. Cel mult, un conservator al puterii proprii. Singura calitate de largă recunoaştere a preşedintelui actual cred că e aceea de mare mirositor al oportunităţilor, dar nefiind dublată de o viziune demnă de un politician cu educaţie europeană, se iroseşte în van. Cărtărescu (de câte ori am promis că nu-l mai citesc?) s-o fi crezând la vreo curte regală, cu monarh uns prin voia lui Dumnezeu ca să binecuvânteze neamul, conducându-l fără greşeală. Eu cred că e cine nu trebuie dincolo de zidurile caselor de bolnavi mintal.

Niciun comentariu: