miercuri, 10 septembrie 2008

Cui îi pasă

Prînz. Căldură mare, străzi întortocheate, pornisem cu o adresă fixă, am ajuns să bîntui prin soare. Nimic nou, rufe atîrnate între copaci, antene digi, case cîndva frumoase. Paragină, mizerie, căldură mare (parcă am mai zis), risc seismic, copii care joacă fotbal, delăsarea care rînjeşte cum ştie ea mai bine. Declaraţie: Aceste case ar merita sa intre intr-un proiect, de tipul celui de la Sibiu, care reprezinta deja un model coerent de buna practica. Regret ca nu se poate face ceva pentru imobilele proprietate particulara. Pentru acestea cea mai buna solutie ar fi sa cautam o forma comuna de investitie pe proiect finantat de stat si de contribuabil (Camelia Gavrilă, viceprimarul Iaşului; sursa) Opac şi fantastic.

Vorbind de construcţii, de cîteva zile (sau ani sau dintotdeauna), vecinii mei renovează. Pe rînd sau în cor (e ecoul, zice înţelept mătuşa) găuresc şi sparg, mută, hîrîie, fîşîie, dar cel mai mult bormaşinăresc.
Ca acum (scriu în pauză dintre două găuriri, se cutremură toată camera, deci degetele, ecranul, masa). Azi am făcut pariuri: or să dărîme peretele dintre noi sau n-or să? Şi-aşa mi-am mai dorit o cameră, lets share...Viteazul administrator, fără pălărie, mi-a închis uşa în nas, ce atîtea mofturi la 10 noaptea, nu-i aşa? Aşa-i.

3 comentarii:

Cristian SÎRB spunea...

"pentru acestea cea mai buna solutie ar fi sa cautam o forma comuna de investitie pe proiect finantat de stat si de contribuabil" - această formulă conţine în dânsa atât proiectul cât şi moartea lui.

La fel de bine putea spune respectiva doamnă că ne dorim să-l resuscităm pe marele Burebista pornind de la câteva relicve fecaliforme. Dorinţă, altfel, înduioşătoare, purtătoare de adânc şi binefăcătoriu naţionalism, dar doar atât...

Hiacint spunea...

Reacţia mea a fost: Ce spui acolo, femeie? Dar ce senină e...uluitor! Îl şi văd pe contribuabilul Costică, cu o duzină de copii şi o singură lingură pentru toţi, îl şi văd finanţînd.

Cristian SÎRB spunea...

Dragă, nu va finanţa cu dare de mână nici Costică, nici cutare întreprinzătoriu prosper. Nu ne-am dat, oare, seama că alor noştri le e îndeajuns să aibă un acoperiş vilos sau de bloc deasupra capului, în rest, pe stradă să curgă excremente: "e spaţiu public", deci al nimănui.

Pe mine, acţiunea asta de întindere naţională, de termopanizare a blocurilor, de găurire şi demolare a pereţilor lor interiori, ca să se facă din căcat praştie, din ceauşism capitalism, mă cutremură. Paralelipipedele acelea odioase ascund în ele mici frânturi de lux inutil.