Tournier, ultimul Mare

"Michel Tournier este, nu doar pentru mine, cam ultimul mare scriitor francez în sensul vechi, temeinic (inclusiv interbelic) al termenului, de raliat la nume precum Camus, Montherlant, Marguerite Yourcenar."

***

Aşa cred şi eu. Are vreun rost să mă ostenesc să spun de ce? Puneţi mâna şi citiţi neîntârziat opera... numelor, dacă, până la ora asta (în mod inadmisibil, desigur), nu aţi făcut-o deja. Sunteţi puşi la punct? OK, atunci recitiţi-i! Bine, toate cărţile merită să fie citite, dacă am avea vreo două-trei vieţi, şi dispoziţia necesară. Dar nu avem. În cazul ăsta, cei patru enumeraţi mai sus devin o plăcută obligaţie pentru lectorul care se respectă. :)

***

"Îl simţi pervers, îl bănuieşti de homosexualism sau pedofilie când îi vezi personajele vicioase la modul hipnotizant. Tournier este un virtuoz al viciului. Răul lui misterios şi cultivarea ambiguităţii te fascinează chiar şi când nu eşti în acord cu universul fetid al unora dintre cărţile sale."

***

"Acum are 85 de ani, locuieşte de-o jumătate de veac la ţară, îşi adoră grădina, e celebru dar singur, a rămas impregnat de catolicism şi de cultura germană, Mitterrand îl admira şi-i făcea vizite acasă (prilej cu care bietul scriitor şi-a dat seama că toate farfuriile îi erau ciobite) şi, fireşte, juriul premiului Nobel l-a ocolit sistematic. Zice, de altfel, singur: 'În fiecare an este citat numele meu. E adevărat că sunt nobelizabil, dar Premiul Nobel nu ajunge niciodată la nobelizabili. De multă vreme Academia din Stockholm a hotărât să surprindă şi să dejoace pronosticurile, acordând premiul celui mai obscur'."

***

Ce a mai rămas necitat de mine din oportunul şi plăcutul articol găsiţi aici: DAN C. MIHĂILESCU: Notaţiile omului ciupercă.