Fotogrăiri, fotogări, gări, fantasme şi... un roman

Plec la Paris, asta e noutatea! Nu azi, nu mâine, abia poimâine. Am fost delegat acolo, ales de pe lista scurtă, la Salonul de scrisori-scrise-de-mână-pe-hârtie. Orişicât, nu m-am priceput să-mi maschez (a se citi: să-mi mint) deverbalizarea progresivă din ultima vreme şi regresul la imaginea nudă. Mai bine la Paris. Nu că acolo aş redeprinde peste noapte (nopţi) mânuirea cuvântului, dar măcar să încerc sau să-mi satur ochii de ceea ce-mi cere sufletul actualmente. M-am prostit, am făcut paşi înapoi, (direct sau invers) proporţional cu numărul pixelilor din fotografiile postate. Am tratat mereu cu nespus dispreţ blogurile şi publicaţiile suferinde la capitolul text, dar doldora de poze şi linkuri de youtube sau trilulilu. Nu o să stau să mă urmăresc şi pe mine, impasibil, căzând în aceeaşi facilă ispită. Ce simplu e, nu-i aşa?, să postezi o imagine, să o laşi pe ea să se dez...nudeze în locul tău şi să mărturisească şchiop. Ăst timp, toate bune şi frumoase, hai să râdem cu Laurel şi Hardy. Ce pot schimba eu, dacă am făcut din confesiunea compulsivă o cârjă, un petic, o umplutură, o contragreutate, iar acum - când aceasta mi s-a preschimbat într-o înscenare primitivă, repetitivă, într-o neputincioasă colecţie de fotografii, într-un fel de cerere de ajutor non-verbală - m-am dezechilibrat cu totul?!

Ies, merg la Paris o vreme. Poate reînvăţ a grăi. Din gură nu din carte. Poate că expoziţia asta universală (Salon) a colecţionarilor de scrisori-scrise-de-mână-pe-hârtie mă va reînvăţa cum e să leg cuvinte. Tot aici o să mă întorc, unde-s bine primit cu veşti gata învechite, gata rumegate, părtinitor alese, aşa cum îmi place. Plăcea? Semnez: scare-crews.