Virginia Woolf (O cameră separată), citată la ”subsol” în cuprinsul adâncului, luxuriantului eseu al Simonei Sora - Regăsirea intimităţii (lectură în curs). M-a izbit într-un anume fel, amintindu-mi amar de scrisul „sportiv”, practicat cu ochii băloşi întorşi nu înspre sine, ci către publicul admirator, cel care încurajează la un moment dat nu evoluţia sau inventivitatea, nu preschimbarea continuă, ci încremenirea în îngustimea aşteptărilor pe care le are „asistenţa” virtuală de la tine, dându-ţi târcoale, în mod prefăcut elogios, pe bloguri. D-na Sora formulase mai inspirat, cu referire la autorii suspectaţi de „contrafacere interioară", sub presiunea comandamentelor (desigur, bine intenţionate ale) vreunei somităţi a criticii: „falsificare deliberată a conţinuturilor sufleteşti", „suspendare a sincerităţii".
Anumiţi bloggeri care simulează originalitatea doar atâta timp cât îşi câştigă de parte-le suficienţi aplaudaci, demisionând, apoi, grăbiţi, băltind, odată ajunşi acolo, în sterile sforţări de a-şi satisface lăudătorii, de a-i uimi prin... previzibil. De a compune texte conforme cu lungimea aplauzelor regizate din off. De a scrie, până la urmă, ca ei, ca "iluştrii" oameni-instanţă ai webjurnalului (asta fiind summa ofrandelor pe care un firav boţ de scriitor crede că le poate aduce spectatorilor ”fideli”, care-l otrăvesc lent cu osanale). Celebrii autişti ai salonului www. Musculoşii „intello” cu nicknames. Agorafobii autoritari ce zburdă nestingheriţi, grafomaniac, doar în cyberspace. Fiţi convinşi că ei - cât simt, instinctiv, că astfel pot ţine creativitatea şi elanul cuiva în nevăzut frâu - laudă, curtează! O subtilă acţiune de vasectomizare prin hipnotizant elogiu a harului cuiva, căreia fragezii blogosferei, firile vanitoase, aspiranţii îi cad lesne pradă. De unde ştiu eu? Faceţi o revistă personală a blogurilor (începând cu cele proprii, continuând cu blogroll-ul). Da, nici cel de faţă nu-i scutit de in(tro)specţie.
Veţi descoperi suflete frânte în aşteptarea criticului mântuitor. Peniţe electronice, implorând tăcut vizita (darmite comentariul!) a măcar unuia din ”cei cinci mari”, prezenţi în toate linkurile adunate sub genericul ”citesc-ling în fund” pe mai toate site-urile diaristice. Nu înseamnă automat că orice apreciere şi orice încercare de fixare în cutare canoane trebuie tratate paranoic. Dar, vigilenţă! :)
V. Woolf:
”Atâta timp cât scrii ce vrei, numai asta are importanţă şi nimeni nu poate spune dacă are importanţă pentru câteva secole sau doar pentru câteva ore. Dar să sacrifici fie şi cea mai mică parte din întregul viziunii tale, o nuanţă de culoare, din respect pentru cine ştie ce director cu cupă de argint în mână sau pentru un profesor cu o riglă pe care o ţine ascunsă, înseamnă să comiţi cea mai abjectă trădare.”
6 comentarii:
Aoleu, ești supărat. De data asta, cred că e puțin diferit în blogging față de literatură: aici e customer driven market. Acolo e product driven market. Pe blog e mai simplu să vezi ce se vinde și să ”rupi” niște audiență. Dar e și mai simplu, într-un fel, să nișezi piața: (pentru mine, cel puțin) blogurile comerciale nu există.
Cred că mă refeream la a pierde ceva mai delicat şi mai greu recuperabil decât piaţa. Şi nu mă preocupa deloc audienţa sau lipsa ei. :)
Tradare -- dar s-o stim si noi!
:-)
Eh, acum o stiti! :)Mai verde de-atat...
In cazul acesta cel mai onest ar fi, probabil, sa facem toti ca Zaza (care a facut-o din alte ratiuni), si anume: sa nu mai permitem comentarii.
Si aici intervine ce zicea Rares: blogul este, totusi, altceva. Din anumite aspecte mult mai putin decit literatura de care vorbeste VW, si din alte puncte de vedere, mult mai mult, pentru ca faciliteaza comunicarea.
Din păcate pentru impresia mai bună pe care o aveam despre mine, observ că nu am reuşit să transmit exact ce aveam în minte.
Klara, să o reluăm, deci, pe îndelete. Blogul nu e carte, dar ce scrie VW îi este aplicabil întru-totul. Nu tuturor blogurilor, nu tuturor bloggerilor.
Doar celor cu pretenţii şi reale abilităţi creative şi, dintre aceştia, se aleg cei mai sensibili, nou-intraţii, talentaţii vanitoşi, cu imunitate slabă la laude. :) Cred devin mai confuz decât în textul iniţial.
Nu cred că este 'onest' să închizi comentariile! Poate să devină stringent la un moment dat, dar nu face parte din categoria 'onestitate', ci din categ. protecţie.
Blogul, ca formă e-xpresie, a fost gândit şi lansat cu tot cu posibilitatea comentariilor. Dacă nu, NU-I AŞA?, am fi rămas cu toţii, naibii, la caietele noastre soioase (de unde eu unul îmi şi extrag seva în continuare). Dacă ştiam că suntem aşa gingaşi şi fără de apărare în faţa calomniatorilor, de ce nu am rămas în intimitatea pură ante-blog?! Dar nu asta e discuţia aici.
Cred că pentru a-mi înţelege mesajul avem nevoie de o discuţie privată. :)
Rezumat: scriu despre cât de capabili suntem a ne păstra (nu inocenţa) "întregul viziunii" despre care vorbea VW sub bombardamentul aşteptărilor celor din public, dar şi al 'comandamentelor' mai mult sau mai puţin subtil insinuate/rostite de 'instanţele' blogosferei, atunci când catadicsesc să ne fie vizitatori frecvenţi.
Trimiteți un comentariu