duminică, 29 martie 2009

Indispus de gazetă

Ameninţ de mai multă vreme cu despărţirea de Dilema. Acum câteva luni, motivul era subţietatea cernelii şi dorul lelii cu care se redactau articolele, majoritatea (nu "marea majoritate", deştepţilor) slab rezistente la relectură. Poate că am aşteptat de la revista asta mai mult decât poate da (aştepţi mai puţin, dau mai mult, nu-i aşa?). Nu credeam că va deveni un fel de supliment de weekend - dar fără rebus, horoscop şi sudoku - pentru intelectualii obosiţi şi pentru proaspeţii absolvenţi de oarece şcoală superioară, puţin cam neiniţiaţi despre cum vine treaba cu gândirea.

Dacă nu mi-ar fi adus poştaşul gata completată, cu de la sine putere, chitanţa pe care o plătise din banii lui, cu abonamentul pe încă trei luni, Dilema ar fi făcut deja parte din cortegiul publicaţiilor pe care le privesc cu jind la tarabe, dorindu-mi în mod iraţional (nu "la modul iraţional", deştepţilor), să le posed, răsfoiesc, citesc pe toate simultan.

Eu nu găsesc nici o justificare inteligentă în a-mi plăti singur iritarea. Gazeta asta mă irită (şi nu în sens provocator) tot mai mult. Seamănă tot mai mult cu un cerc închis, un trib cu pretenţii selecte în interiorul căruia "somităţile" fondatoare sunt intangibile, inamovibile, salarizabile, indiferent ce elucubraţii publică. Ca la Teatrul Naţional. Ca la primărie. Or eu vreau să încetez a mai plăti nişte epuizaţi ca să-mi zgândăre nervii. Am crescut cu Dilema, cum place-mi să spun, locul ei în formarea mea va rămâne de neconcurat - trebuie recunoscut. Ajunge, însă.
Ce m-a înecat aşa? Ultimul număr mi-a fost chiar nedigerabil. În afară de reîntâlnirea savuroasă cu Dan C. Mihăilescu, senzaţii de supraîncărcare biliară pe linie. Prezenţa Luciei T (de parcă, după lectura articolului semnat DCM, zeama aia de opinie, construită precar în jurul ideii de criză, mai putea spune cuiva ceva), faptul că A. Gorzo "salvează" în mod neaşteptat Vicky Cristina Barcelona (W. Allen, 2008), după ce că, practic, mai ieri a desfiinţat The Reader. Sunt un fan aproape idolatru al lui W. Allen - pentru că: senzual, mizantrop, self-oriented ca mine. Îmi place că s-a insinuat fără false ipocrizii în toate filmele sale, şi-a etalat an de an nevrozele cu maxim şi sfidător exhibiţionism, în fiecare peliculă (ceea ce unora, defecanţilor în ţiplă, le repugnă, iar mie îmi pare delicios, de iubit). Cinstit, acest din urmă film este subţire de tot. A. Gorzo găseşte, totuşi, în el resurse post-menstruale de a-l scoate basma curată. Permis fie-mi să mă îndoiesc şi mai tare de acurateţea opiniilor sale de unic critic de film - manifest - al Dilemei vechi (l-am admirat suficient ani de zile).

Şi apoi, dezamăgirea a avut şi un capac: MATEI FLORIAN. Omul acesta nu şi-o fi dat seama, dar în ultimele nuştiucâte cronici, foloseşte acelaşi tipar de abordare: supa reîncălzită. L-am suportat cu Portishead, cu Tricky, cu Metallica, cu ... Dar când a ajuns la The Prodigy, deja supa a dat în clocot. Şi gazu-i scump. Adio şi n-am cuvinte, d-le tânăr-celebru-cu-scris-atrăgător M. Florian. Cel cu "recenzii sexy". Nu mă deranjează atât ce a notat, pe bună dreptate critic, despre recentul album marca The Prodigy - Invaders Must Die (împărtăşesc total partea asta - infimă, de altfel, în economia rubricii). M. Florian se ocupă, însă, pe întinderea a trei sferturi de articol să trateze cu o condescendenţă primejdioasă greu de contestatul "fenomen Prodigy" - în timp ce detaliile "tehnice" precise, aşteptate şi nemetaforizate, privitoare la sonorităţile noului release lipsesc. Nu-s câtuşi de puţin interesat să-mi facă el istoria ironică, de olog al ritmului, de scared pussy al beat-ului sălbatic, a ceea ce au însemnat Thornhill, Howlett, Flint şi Maxim Reality pentru muzica techno (trip hop, big beat, rave) - "glorie iluzorie", "incapabili să ţină pasul cu vremea", cică.Strădania de a-şi face articolele sexy este uneori prea la vedere la MF şi se întâmplă ades să fie însoţită de urât mirositoare emanaţii gazoase. Vezi, de data asta, povestea cusută cu aţă albă cu cetăţenii şi vecinii. Iar când a afirmat că Poison ar fi "datată", învechită, laolaltă cu Out of Space, am stins imediat televizorul. Întâmplarea face ca ieri să fi urmărit pe DVD, aproape în pragul lacrimilor, concertul din Milano, Touring The Angel, al celor de la Depeche Mode. Chiar remarcasem, mişcat, cât de intens vibrase publicul la piese din anii 80 ale trupei de dark-electro/pop. Spune-le tu, Floriane, celor 'jdemii de fani DeMo că Never Let Me Down Again e "datată". În ăstfel, ai avea şi dumneata ocazia să constaţi cum se simte omul făcând duş cu salivă.

Pe scurt, numai prostii, logică de om neîmplinit. Nu ştiu cu ce se ocupa MF în era prodigioasă, probabil rostea cu dicţie poezii învăţătoarei ca să-l ia la olimpiadă sau freca fetele cu zăpadă în curtea liceului. Cert e că nu se arăta deloc curios să simtă, să înţeleagă - cu capu-n difuzoare - cât de avangardiste, tulburătoare (scăpând capacităţii şi tentativelor fâsâinde de retro-intelectualizare ale unor boi) sunt sunetele neasemenea, demonic-antrenante made by Howlett. E greu cu muzichia asta. E foarte delicat, nu zic nu, să scrii despre sunete. Mai uşor, totuşi, cu pianul pe scări.

25 de comentarii:

als spunea...

vaaai, dle sirb, pai tocmai acum, cind va recomandam - la rubrica stiuta - cu postarea dvs dspr dcm & terorista?!

ma rog, e decizia dvs.
oricum, indignarile dvs sint delicioase... ;)

ps de acord cu ce spuneti dspr woody a.: 'the reader' este, intr-adevar, un film infinit mai bun decit acest (agreabil) pliant turistic numit 'vcb'... dar toti avem, cred, dreptul sa mai si gresim - woody, gorzo, dvs, eu -, nu?

Hiacint spunea...

vai, dle als, dar recomandările dvs. sunt aşa de influenţabile?

Cristian SÎRB spunea...

Noa, şi-amu ce pot io să fac? Nu pot suge înapoi ce-am scris. Realmente, MF/LT mi-au stricat weekendul. Şi când nu eşti freelancer, un weekend e chiar preţios. :)

Mulţumesc, totuşi, pentru părerile 'de bine' supravieţuinde.

als spunea...

re: terorista, credeti-ma, nici mie nu mi-a picat bine... dar deh, a fost numarul simonei sora - pe care tocmai o cititi ;)

Cristian SÎRB spunea...

Ooops! Înghiţit-am în sec. Păi, epuizată de cărţoiul pe care nu de mult l-a lansat - minunatul şi controversatul, şi incomodul eseu - înţeleg că şi-a dorit să servească zemuri de lobodă digitale. Ka katharsis.

als spunea...

cam asa ceva. da vedeti k si teroristei i-a placut 'minunatul eseu'... peut-etre ceci explique cela ;)
ps un lucru pe care s-ar putea sa nu-l stiti: orice responsabil de nr isi alege colaboratorii temei... in aceste conditii devine cam delicat sa 'interferezi'

Cristian SÎRB spunea...

Păi, nu ştiam... :( Bun, quid pro quo: acum câteva zile, am abandonat cartea. Ghici în ce stare? Da, INDIGNAT! :) Nu prea lasă mare lucru de iubit d-na Sora, între interbelici.

Ce mi-a plăcut îndeosebi să descopăr: în sfârşit, un critic literar care a citit CORECT psihanaliza freudiană.

als spunea...

va cred. n-am citit cartea; probl mea cu teoriile/practicile astea - aplicate literaturii - este sa nu devina niste ochelari de cal - in speta, psihanaliza sa nu devina o camasa de forta...

Cristian SÎRB spunea...

Mda, mi-e teamă şi mie de bălăceala automăgulitoare în: 'uite ce mult şi bine am înţeles eu din psi, nu vrei să-ţi povestesc şi ţie, folosindu-mă de nişte scriitori, vorba Teroristei, decedaţi şi fără apărare'. De la canapeaua lui Freud la patul lui Procust calea nu-i lungă. Uneori, cele două mobilează aceeaşi sufragerie.

Pe de altă parte, îmi dau seama acum că 'împăcările şi despărţirile' mele de Dilema au deja ceva de vodevil în dânsele. Musai să mergem la trebunal.

als spunea...

cer scuze (desi nu e vina mea, am verificat!): recomandarea din 'dilema' de ieri a aparut avind, in deschidere, linkul la blogul lui tru - pe care il recomandasem cu DOUA saptamini in urma...

in fine, sper sa nu va indispuna prea tare - toti stim cit de mult va place tru ;)

numai bine
ps va postez si recomandarea, in forma din laptopul meu, just in case:

"Un blog(ger) care ne citește atent, competent, pătimaș uneori – sesizînd și bucuriile (împărtășite), și idiosincraziile (evident, neîmpărtășite): http://masa-pustie.blogspot.com/ Și care are candoarea (o calitate în sine, în vremurile astea de vanitoase ipocrizii...) de a comenta astfel numărul precedent: “Oricum, textul meu este mult mai mai viu şi mai închegat, aşa vehement cum îl ştim, decât platfusul, scremut umorizat, al luciei t.” Ca pururi anti-terorist, nu pot să nu subscriu."

Cristian SÎRB spunea...

Comentariul dv este mult mai frumos decât fragmentul meu! Nici nu-mi ascund invidia. Şi ştiţi pentru ce vă mulţumesc? Pentru că păreţi a înţelege EXACT ce vreau să transmit ("în vremurile astea de vanitoase ipocrizii..."). Aţi avut răbdarea să înţelegeţi bine care mi-e moara de vânt cu care mă lupt. Ceea ce, totodată, mi-e şi piatră de moară.

Dar dacă a fi ipocrit (aşa văd şi eu, în blogosfeclă) este preţul ce trebuie plătit simpatiei "celebrităţilor", mă lipsesc cu nespusă plăcere de simpatia lor şi de vizitele lor de împăraţi digitali.

Ce nu aţi înţeles încă: îmi place TRU! Cel din ID! Numiţi-mă cum doriţi atunci când aleg a mărturisi că mi se întâmplă să cumpăr ID în primul rând cu gândul la articolul său de deschidere. Scrie fenomenal de viu!

momone spunea...

Pacat pentru link-ul publicat gresit. Acum toata guerilla luciei t. va cauta cu disperare articolul respectiv pe blogul lui TRU.

als spunea...

la cit o duce mintea (= pe respectiva guerilla), nu m-ar mira... ;)

ps dle sirb, aluzia la tru era 'pe bune', desi (recunosc) tot putintel ironica!

mvs spunea...

Si eu cumparam Dilema in aproape fiecare saptamana in drum spre facultate. Acum sunt prea departe...

Cristian SÎRB spunea...

Eu nu o mai cumpăr, mvs, deşi-mi vine de fiecare dată când o văd pe tarabă. Am abonament! :)

Sărmanul TRU, avea şi aşa destui antipatizanţi. Acum îi va căuta, poate, nod în papură şi fidela Curte a LT.Doar că, obişnuiţi cu suprafeţele plate de pe acel 'blăug', 'fidelii' nu vor înţelege o iotă din impecabilul joc de-a cuvintele al fostului BBC-ist.

Alexandru spunea...

@ALŞ: Mă întreb dacă insinuarea ”si teroristei i-a placut 'minunatul eseu' (al Simonei Sora)... peut-etre ceci explique cela ;)” ţine tot de ”dimensiunea relaxantă a ludicului pur” sau, mai particular, de o dimensiune relaxantă a colegialităţii.

Cristian SÎRB spunea...

Mnoa, colegialitatea... Şi eu mă pot întreba, ca gazdă, după ce îţi dau cuvenita bineţe:
- atitudinea ta 'moralizatoare' e adresată colegialităţii d-lui ALŞ (care nu intră în ceea ce se numeşte 'topicul' acestei postări) sau e, de fapt, iritarea elegant înveşmântată faţă de antipatia unora de pe acest blog pentru fenomenul democratizării laxe şi intrării în sfera unui străveziu marketing a 'recenziei de întâmpinare'. A cărei 'voievoadă', prin mila unui public fără vertebre, Miss T este.

Anonim spunea...

dle sarb,desi va citesc de mult timp, nu am comentat vreodata un articol al dvs;chit ca multe dintre ele nu mi-au placut.stiti de ce? am considerat ca daca mie nu-mi plac,de exemplu fructele de mare sau cartile lui bernard malamud, n-are importanta pt scrisul dvs. ce preferinte culinare sau literare au cei ce va citesc.
si ca sa nu devin,totusi,un public fara vertebre,va fac o critica:ilustratiile(stiti dvs,acelea cu femei intr-o atitudine lasciva)care va insotesc anumite postari, sunt de un kitch perfect. asta spune mult pt mine.si totusi,voi continua sa va citesc,chiar daca voi da de ele pe aici.pt ca totusi,gusturile nu prea se dicuta,nu-i asa?!
cu bine.

Cristian SÎRB spunea...

îNTREB ÎNCĂ O DATĂ: cine e 'dl. Sârb'? ;)Trebuie să vă ghicesc mereu? Nu aveţi nume? Ok. Trecem. Oricum, nu prea văd ce v-ar fi plăcut din ce scriu (nici nu mă onorează să plac cuiva care o place pe t), fiind mai mereu 'lasciv', cum spuneţi că-s pozele alea (de altfel, aparţinând unor pictori şi artişti fotografi, nu mie). Pe mine, desigur, doar mă EXCITĂ. :)

Toată presa, toate rafturile de biblioteci sunt pline de GUSTURI DISCUTATE. Veniţi cu aceeaşi prăfuită şi neomologată zicală.

Nu ar mai exista critică, cronică de film, hermeneutică...nu ar mai exista definiţia relativă a kitsch-ului, DACĂ diverşi oameni nu s-ar pronunţa asupra GUSTURILOR altor semeni de-ai lor sau asupra propriilor gusturi. Nu ar exista polemici (cordiale sau calomnioase). În schimb, lumea ar arăta după chipul şi asemănarea unora ca aceia care intrau şi se închinau la tero. Un soi de marxism cultural.

Cultura pe limba proştilor. Şi nimeni nu vede uriaşa contradicţie. Vedeţi, vă rog, articolul lui DCM din Dilema, al lui H. Pepine în Idei în Dialog, ultimul nr., blabla.....

als spunea...

@ alexandru: domnule, sinteti pe aproape cu intuitia, desi nu tocmai... acel 'biais'/'aside' tine de relaxa(n)ta mea bitchiness, in caz k nu stiati! pe care o cunosc toti colegii mei de redactie (deci incl simona s) - asa, k sa fiti linistit ;)

Cristian SÎRB spunea...

Nu merită...Nu ştim noi şi nu e treaba noastră ce relaţii au cutare şi cutare în redacţie.

Alexandru spunea...

@Cristian Sîrb

Te rog să mă ierţi pentru comentariul pe lîngă subiect. Eram pur şi simplu curios să ştiu dacă Simona Sora s-ar supăra dacă i-ar cădea ochii pe fraza aia : ). Ar fi trebuit să-mi cenzurez astfel de curiozităţi (dar am o imagine ideală despre redacţia Dilemei : ).

Nu mă deranjează absolut deloc că eşti critic cu postările LucieiT, atîta timp cît încerci să o faci cu argumente. Dar una e să arăţi că recenziile ei nu sînt bune, alta e să faci afirmaţii generale cum ar fi ”democratizare laxă”. Astea din urmă trebuiesc susţinute cu argumente serioase - sînt convins că eşti de acord. Dar nu vreau să mai adaug nimic a ce sujet.

Dar ”blogurile culturale” şi eventualele democratizări aferente rămîn pentru mine un subiect de discuţie interesant.

Cristian SÎRB spunea...

E în regulă, Alexandru. E limpede acum.

als spunea...

@ alexandru: dar ce sint aceste 'curiozitati' de gaura cheii?! sau nu sint decit complementul statului de paza la usa teroristei & admonestarea sistematica a celor care nu i se inchina?

daca va intereseaza atit de mult relatiile mele cu simona s. (birourile noastre sint contigue, chiar!), aflati k ele sint bune, ceea ce va doresc si dvs. (cu simona, nu cu mine!), pt k ne cunoastem reciproc hachitele & ni le respectam...

satisfied?

Cristian SÎRB spunea...

REQUIESCAT IN PACEM.