vineri, 3 aprilie 2009

Re-prize. Întoarcerea publicatului

Pură iubire, aşteptată, amânată până în prag de renunţare laşă, finalmente şi trăită, şi iarăşi aşteptată. Prima iubire matură din viaţa ta. Şi descoperi cum matur nu e neapărat încărcat de un car inutil de ani. Matur poate însemna sfat nocturn plăcut epuizant, dialog; înseamnă construit, natural, plimbat prin odaie complet nud, dintr-o dată ferice şi conştient de propriul trup (în timp ce un altul rămâne, învelit sumar, în pat), scuturându-te cu un fior de trupul-mască al scrisului surogat. Aproape peste noapte - după o noapte ce dura de zeci de ani - ţi se arată cum o mie şi una de postări pot fi atât de uşor şi netraumatic înlocuite cu o răbdătoare drumeţie tandră, cu palma, cu vârful novice al degetelor, pe spinarea tensionată de speranţe a Celuilalt.

Nu e nevoie să mi se amintească: ştiu cum e să taci la telefon despre motivele tale închipuite de autosuprimare, despre sfârşitul impetuos-narcisic al lumii clădite într-o vară cu picioarele-n râu, în timp ce contorul măsoară sutele de euro de hău financiar şi goliciunea sufletească, netaxabilă. Minutele dumneavoastră la contor! Cine a intrat mai nou în discuţie, vă rog, prezentaţi abonamentele sau cartelele reîncărcabile. Sufletele dezgolite ulterior nu vor fi luate în considerare.

Teama de mâine mă face evlavios, aproape smerit. Nu vreau să-mi însuşesc o credinţă din teamă. Vreau să cred pentru a mă întregi şi nu din fuga de vreo pedeapsă. Muncesc cumva cu respect obsesional, privesc monitorul cu drag, cu ochi blânzi şi protectori. Din vinovăţie.

Iulius Meinl viennasleadingcoffeeroasterfor145years îmi rânjeşte conspirativ şi negru, dar fără urechile clăpăuge ficţionalizate de Echenique, de sub coiful lui înalt, şi eu cocoţat pe cataligele scaunului văd doar picioarele cu multe degete sandalizate ale clientelor ce umblă pe sub mese, o Susana bărnace cu două, cu mai multe, şuviţe de protecţie antitimiditate şi ochi pisiceşti, aşa mă trezesc fără convingere la realitatea unui oraş care nu mă cunoaşte.

poţi număra în deplin calm degetele lucioase de la piciorul dorit al fetei nemaiîntâlnite, redusă cu totul la piciorul ei cu degete nervoase, nerăbdătoare, poţi să-i stârneşti râsul numai schiţând gestul atingerii, râde cu balele dorinţei prelingându-i-se încet pe la colţurile în spume ale gurii, nu-i uşor să povesteşti o aşa grozăvie lumii întregi, dar nici să o ţii în tine nu-i sănătos, pentru hernie,

nimic însă mai mântuitor decât a urmări jocul ei molcom de picioare, să o vezi înnodându-şi degetele cu un infantilism bine interpretat, încălecîndu-şi-le, adică, măiestru în timp ce răsfoieşte o revistă, tolănită într-un fotoliu sau pe o canapea moale, plină de perniţe bine îndopate cu pene, nu m-ar absorbi altceva decât degetele acelea, picioarele acelea, până la glezne, lăsate pradă neatârnării obţinute cu sacrificii pe la 1877-78, şi care, ca orice eveniment istoric de mare însemnătate naţională, le poate poseda în voie mai mult timp şi de mai multe ori decât mine, un biet intrus, înghesuit sub formă de fantezie prin cea dintâi gaură de cheie lăsată neacoperită, în formă de ochi uman împodobit cu semne de întrebare stilizate, arabescuri interogative, păreri de rău sâcâitoare că nu pot cuprinde mai mult cu privirea mea

muzica lor acută, dacă te face să dormi, e pentru vecie, cu degetele picioarelor mele strânse, înfipte, încremenite, între cerul gurii şi limba ta cea moale şi fără repaos, picături mici de salivă scurgându-se deja din vârfurile lor lustruite, de pe unghiile luate în grijă de mâini pricepute, nuditate completă, neruşinată, cere să ţi se redea drepturile primordiale şi, dacă ne duci pre noi în ispită, bucură-ne atunci întru totul de deliciile acesteia.

Scrisorile mele sunt scrisorile pe care nu le-am primit niciodată, dedublarea mea nevinovată şi reversibilă. Prinzându-se în joc, câte o fată mi-a trimis epistole care au sfârşit prin a mă încânta. Introspecţia nemiloasă, ţesută cu fire de fină observaţie a exteriorului, un stil halucinant, psihedelic, ca o consecinţă a consumului de stupefiante. Un stil voit haotic, ce era singurul în măsură să uite uşa deschisă pentru adevăr. Chiar aşa era.

FOTO: http://www.anetabartos.com/

4 comentarii:

Hiacint spunea...

:)

Cristian SÎRB spunea...

Dada, cine râde ăla e/tu ai râs şi tu rămâi. Stop pe roşu!

pushthebutton spunea...

Deci îmi place.

Cristian SÎRB spunea...

Păi, ne onorează atenţia ta. Plus aprecierea. :)