În inima bărbaţilor

Mă bucur mult că am citit despre experimentul Nemira, este îndeajuns de motivant ca să scriu despre o carte amînată de cîteva săptămîni: În inima bărbaţilor, de Serge Hefez. Cartea mi-a fost recomandată de Eugen (mulţumesc), cînd mă pregăteam să particip la o discuţie provocatoare despre acele lucruri care împart lumea în masculin şi feminin şi ne fac pe noi să ştim că lumea e împărţită aşa şi să acţionăm pe baza acestei prezumţii. Bănuiesc că fiecare din noi are o părere, mai multe referitoare la femei şi bărbaţi, scopul exerciţiului a fost să punem toate argumentele în favoarea unuia din răspunsurile la: Ce e mai greu să fii, bărbat sau femeie? Nu e lipsit de sens să încercăm să ne lămurim, măcar pentru ideea că ne-am putea face viaţa mai uşoară :)

Serge Hefez, pe baze psihanalitice, este - cel puţin în cartea aceasta - optimist cu privire la identitatea de gen şi rol masculină şi la relaţiile dintre genuri. Suntem pe drumul cel bun, spune cartea, bărbaţii admit că au şi o parte feminină (pasivă, moale, emotivă, slabă etc.) renunţînd la deghizări repetate ale conflictului dintre aceasta şi interdicţia, modelată social, de a fi "ca o fată". De la bebeluşii îmbrăcaţi în bleu/roz pînă la conflictul conjugal în care una strigă exasperată către altul: Dar cine e bărbatul în casa asta?

Pînă la a arăta în ce fel schimbarea normelor de socializare face ca lumea noastră să înceapă să arate diferit de lumea bunicilor, Hefez face un istoric al probelor identitare masculine, arătînd că şi bărbaţii sunt dresaţi să încapă în cutiuţa de bărbat. Interdicţii serioase: să nu fii ca o fată, să nu fii homo, să nu fii slab, să nu fii molîu, să nu plîngi, să nu spui ce simţi, să nu simţi; şi întrebări-dorinţe-temeri pe măsură: oare nu cumva să fii pasiv, ca o fată, înseamnă să fii din nou în grija mamei, ferit de orice e greu? oare a fi pasivul nu înseamnă ca un altul să te invadeze pînă nu mai ştii cine eşti? iar a te întoarce acolo nu e, de fapt, autosuprimare?

Pentru a se apăra de asemenea nelinişti, bărbaţii aleg, dacă au de ales, să supravalorizeze caracteristicile instituite ca masculine: virilitatea, forţa, agresivitatea, puterea, în acelaşi timp fiind urmăriţi de teama că le pot pierde şi-atunci...şi-atunci ce-ar fi?

Spuneam că e optimistă cartea. asta şi pentru că, ocupîndu-se de schimbările în faţa cărora se găseşte bărbatul contemporan, susţine ideea că există viaţă după acest "şi-atunci ce-ar fi?". O viaţă în care bărbaţii şi femeile să se uite unii la alţii aşa cum sunt, nu prin ochelarii rolurilor tradiţionale, în care au curaj să se cerceteze pe ei înşişi. Ori asta da, mi se pare cu adevărat o provocare existenţială.

În fine, cartea o recomand oricui vrea să treacă de pragul stereotipurilor referitoare la celălalt gen, deşi sunt conştientă că a şti ce stă în spatele unui comportament nu anulează efectele lui negative (a cunoaşte reţeaua psi din spatele unui viol nu îl face să fie mai puţin viol)
Nu sunt sigură dacă sunt necesare lecturi anterioare în psihanaliză, fiindcă Serge Hefez are un stil agreabil, te prinde în poveste, fără să-şi transforme cartea într-o jucărie. E nevoie doar de atenţie la argumentaţia lui, care se strecoară printre rîndurile simpatice.