joi, 30 aprilie 2009

În inima bărbaţilor

Mă bucur mult că am citit despre experimentul Nemira, este îndeajuns de motivant ca să scriu despre o carte amînată de cîteva săptămîni: În inima bărbaţilor, de Serge Hefez. Cartea mi-a fost recomandată de Eugen (mulţumesc), cînd mă pregăteam să particip la o discuţie provocatoare despre acele lucruri care împart lumea în masculin şi feminin şi ne fac pe noi să ştim că lumea e împărţită aşa şi să acţionăm pe baza acestei prezumţii. Bănuiesc că fiecare din noi are o părere, mai multe referitoare la femei şi bărbaţi, scopul exerciţiului a fost să punem toate argumentele în favoarea unuia din răspunsurile la: Ce e mai greu să fii, bărbat sau femeie? Nu e lipsit de sens să încercăm să ne lămurim, măcar pentru ideea că ne-am putea face viaţa mai uşoară :)

Serge Hefez, pe baze psihanalitice, este - cel puţin în cartea aceasta - optimist cu privire la identitatea de gen şi rol masculină şi la relaţiile dintre genuri. Suntem pe drumul cel bun, spune cartea, bărbaţii admit că au şi o parte feminină (pasivă, moale, emotivă, slabă etc.) renunţînd la deghizări repetate ale conflictului dintre aceasta şi interdicţia, modelată social, de a fi "ca o fată". De la bebeluşii îmbrăcaţi în bleu/roz pînă la conflictul conjugal în care una strigă exasperată către altul: Dar cine e bărbatul în casa asta?

Pînă la a arăta în ce fel schimbarea normelor de socializare face ca lumea noastră să înceapă să arate diferit de lumea bunicilor, Hefez face un istoric al probelor identitare masculine, arătînd că şi bărbaţii sunt dresaţi să încapă în cutiuţa de bărbat. Interdicţii serioase: să nu fii ca o fată, să nu fii homo, să nu fii slab, să nu fii molîu, să nu plîngi, să nu spui ce simţi, să nu simţi; şi întrebări-dorinţe-temeri pe măsură: oare nu cumva să fii pasiv, ca o fată, înseamnă să fii din nou în grija mamei, ferit de orice e greu? oare a fi pasivul nu înseamnă ca un altul să te invadeze pînă nu mai ştii cine eşti? iar a te întoarce acolo nu e, de fapt, autosuprimare?

Pentru a se apăra de asemenea nelinişti, bărbaţii aleg, dacă au de ales, să supravalorizeze caracteristicile instituite ca masculine: virilitatea, forţa, agresivitatea, puterea, în acelaşi timp fiind urmăriţi de teama că le pot pierde şi-atunci...şi-atunci ce-ar fi?

Spuneam că e optimistă cartea. asta şi pentru că, ocupîndu-se de schimbările în faţa cărora se găseşte bărbatul contemporan, susţine ideea că există viaţă după acest "şi-atunci ce-ar fi?". O viaţă în care bărbaţii şi femeile să se uite unii la alţii aşa cum sunt, nu prin ochelarii rolurilor tradiţionale, în care au curaj să se cerceteze pe ei înşişi. Ori asta da, mi se pare cu adevărat o provocare existenţială.

În fine, cartea o recomand oricui vrea să treacă de pragul stereotipurilor referitoare la celălalt gen, deşi sunt conştientă că a şti ce stă în spatele unui comportament nu anulează efectele lui negative (a cunoaşte reţeaua psi din spatele unui viol nu îl face să fie mai puţin viol)
Nu sunt sigură dacă sunt necesare lecturi anterioare în psihanaliză, fiindcă Serge Hefez are un stil agreabil, te prinde în poveste, fără să-şi transforme cartea într-o jucărie. E nevoie doar de atenţie la argumentaţia lui, care se strecoară printre rîndurile simpatice.

11 comentarii:

Cristian SÎRB spunea...

Am pretenţia că mă pot sustrage mai bine decât alţii din jocul ăsta interminabil al rolurilor de gen. Nu degeaba o spun, ci ca să întăresc (verb, nu-i aşa?, masculin), având oarece trecut în spate: nu e nimic misterios în legătură cu bărbaţii. Bărbatul 'clasic' umblă prin lume cu... cărţile pe faţă. Până şi tentaţia infidelităţii i se poate citi cu uşurinţă în suflet şi în obraz...

Cerinţele, aşteptările relative la masculi (homo sapiens) sunt foarte limpede formulate, dacă nu insinuate, încă din primii ani (conştienţi de sine) ai vieţii - Mihaela le-a menţionat. Nu cred că e nevoie de un manual, mode d'emploi, pentru bărbaţi, atât suntem de previzibili, totul este prescris şi lizibil la noi.

Tre' să fie tare proastă muierea care să nu-şi poată ghici omul ca-n palmă.

Eh, dar viţăvercea e mai greu...Cu 'misteriul femenin', adicătelea. Ce am putut eu afla până la aceşti trej' şi ceva de ani e că 'misteriul femenin' ascunde doar un vid cât toate zilele bărbatului şi, în cel mai 'bun' caz!, o exasperantă iraţionalitate, cât toată frumuseţea sexului 'slab'. Manifestarea maximă a feminităţii militante, a minţii feminine este, din păcate, doar acest odios feminism. 'Emanciparea'! Gândirea-dildo. De-penisarea asta...'psihanalizabilă'. :)

Nu e de mirare că bărbaţii, atunci când (într-un foarte târziu) îşi dau seama că nu au cum s-o scoată la capăt cu femeile, se apucă să conceapă/creeze ceva cu adevărat durabil, merituos, de neirosit, de nebatjocorit de o entitate alcătuită mai mult din umori şi zvâcnete, şi anume: Gândire, Arhitectură, Mari Religii.

Nu e nimic amuzant în teatrul ăsta ieftin, dar care se poate solda cu drame, cu nişte consecinţe ireparabile, desigur, de partea bărbătească - expusă mai mult nevoii irepresibile de a explica tot, de a analiza, de a se întoarce la originile tuturor lucrurilor...Cum naiba să explici Vidul absolut, tăcerea isterică, mutismul pedepsitor - ca unic glas al speciei?! Cum naiba poţi crede că poţi lămuri raţional spasmul?!

Mă opresc aici!

Hiacint spunea...

Pai vid=ireprezentabil, intrebarea urmatoare: putem trai alaturi de ceva care nu poate fi reprezentat in capul nostru? Nu, deci sa inventam posibile explicatii care sa inlocuiasca vidul, fantezii, orori, dulceturi, diverse, fiecare dupa putinta si invataturi.

E un noi generic, desigur, si fara gen :)

Cristian SÎRB spunea...

Mai cuget, deci...:)

Merci pentru replica. Era gata sa cred ca nu meritam. Nu noi, e o pers I generica, desigur... :)

Alexandru spunea...

@Hiacint - Frumoasâ si echilibrata prezentare, merci :)

@Cristian Sirb - Mie nu mi se pare ca barbatii sint chiar asa lizibili. Lizibilitatea face parte din indicatiile de regie pentru rolurile masculine - daca ne prefacem deschisi si limpezi, nu inseamna ca si sintem. Lizibilitatea barbateasca e stereotipul corespondent misterului feminin, nu? :)

Nu mi-am dat seama ce doza de seriozitate si ce doza de gluma ati pus in afirmatia misterul feminin = exasperanta irationalitate. Sper ca glumiti :)

De ce vi se pare "odios" feminismul?

As vrea tare mult sa inteleg ce spuneti la sfirsit - "Cum naiba să explici Vidul absolut, tăcerea isterică, mutismul pedepsitor - ca unic glas al speciei?! Cum naiba poţi crede că poţi lămuri raţional spasmul?!" Chiar nu inteleg la ce va referiti cind spuneti vid absolut, tacere isterica, spasm, mutism pedepsitor.

Multumesc dinainte :)

Cristian SÎRB spunea...

Dar de ce să speraţi că glumesc? Nu speraţi. Aşa-s eu, superficial, dezechilibrat (ferice cu companioana că mai temperează lucrurile, pe mine nu mă aşteaptă viitorul paradisiac rezervat 'echilibraţilor'...), ah, da, şi misogin. Mai ales asta.:)

Eu ştiu că nu vă convine să apară cineva, ca mine, să spună despre 'noi' că am fi lizibili. Haha! Dar...cam asta e. Eu, unul, cam aşa sunt într-o relaţie - că la aşa ceva mă refer. Să-mi cer scuze? Nici nu mă străduiesc să fiu altfel, opac adică, indescifrabil, misterios, imprevizibil, că nu văd nici un câştig în asta. :) Imprevizibilitatea mea, ilizibilitatea actelor mele durează extrem de limitat.

Cât despre ce a rămas, poate a înţeles Mihaela. Şi-s mulţumit. Nu este decât un comentariu, nu o postare de-a mea, ca să mă explic.

Mai treceţi. Merci.

Alexandru spunea...

Eu ma consider pe mine foarte lizibil, m-ar deranja foarte tare daca mi s-ar intuneca mintile si m-as apuca sa pozez in misterios si tulbure. Dar nu sint intr-atit de lizibil incit sa va dati seama ce-mi convine si ce nu :) Vorbeam asa, "in general" - ma gindeam doar ca "limpezimea" masculina si "misterul feminin" ar putea fi doua stereotipuri en miroir.

Mda, echilibrul nu are o imagine prea buna. Doar ca in unele excese si dezechilibre nu e nimic de admirat. De pilda, afirmatia ca feminismul ar fi "odios" - daca ar avea o doza de serios - mi s-ar parea, iertati-ma, o prostie excesiva.

Daca adun feminismul odios cu mister feminin = irationalitate, ajung la o pozitie pe care nu prea o-nteleg, de unde intrebarile mele. Dar, bineinteles, nu e nicio problema daca nu doriti sa va explicati :)

Hiacint spunea...

Alexandru, mulţumesc.Mi s-a părut frumoasă cartea, deşi m-am gîndit serios la ce tip de societate se referă autorul, cred că la una ideală. Hm.

Of, dacă lizibilitatea asta chiar ar fi lizibilă şi pentru femei, ce lume fericită! E atît limpezime în comportamentul masculin, presupunînd că ar exista unul tipic -deşi nu-mi plac mie presupunerile astea instrumentale -, încît eu chiar nu înţeleg...uneori.
Şi eu mulţumesc pentru asta: "echilibrul nu are o imagine prea bună" :)

Cristian SÎRB spunea...

Nu stiu cum va permiteti sa ma faceti prost pe acest blog, nu-i pot zice al meu, desi am pus si eu niste umeri la el...Ma intristeaza recursul asta imediat la a ma cataloga drept prost, indirect...ok, 'afirmatia' e proasta, ziceti, dar nici eu nu cred ca-s scutit. Eu am facut-o doar...

Nu putea fi evitata formula? Acum nu va mai pot raspunde civilizat si regret. Daca eu mi-am exprimat acele opinii, exprimati si dv altele, dar nu desre prostia mea, va rog.

Alexandru spunea...

@Hiacint: Uf, am uitat ca uneori a fost nevoie sa explic unele reactii de-ale mele care mie mi se pareau foarte limpezi :)

Ar fi trebuit sa spun ca "echilibrul nu are o imagine prea buna, DIN PACATE", mi se pare ca e asociat (pe nedrept) cu pozitii sau solutii caldicele, de mijloc :)

@Cristian Sirb: Imi pare rau ca m-ati inteles gresit. Am folosit multe conditionale in ce am spus: afirmatia mi s-ar parea o prostie... "DACA ar contine o doza de serios". Departe de mine "recursul imediat de a va cataloga drept prost" - v-am spus doar ca as vrea tare mult sa inteleg mai bine ce spuneti. Nu m-am grabit cu opiniile mele pentru ca nu ati vrut sa le explicitati pe ale dvs. - e dreptul dvs., desigur, sa evitati o discutie.

Cristian SÎRB spunea...

Nu evit discuţiile decât atunci când 'prostia' mea sau a spuselor mele vehemente, în orice ambalaj, formă o serviţi ca epitet, este pusă mai întâi pe masă. Aţi mai fost pe aici, aţi văzut. Nu ador neapărat să fiu exclusiv aplaudat sau 'înzestrat' cu toată dreptatea din lume de către cititori...

Vă dezvălui un adevăr: mi-ar fi fost mai lesne să mă implic într-o dezbatere inteligentă dacă aţi fi spus că credeţi că greşesc, de exemplu. Greşesc amarnic, greşesc flagrant, etc.

Degeaba acele condiţionale. Şi dacă eu vă spun că nu glumeam? Atunci, ce ne facem? Ne întoarcem la prostie, nu? De unde un dialog acătării, cu mine cel puţin, nu poate avea loc. Au mai aflat asta şi alţii.

Nepotrivit spus 'greşeala' dv a fost ca aţi încercat să înţelegeţi ceva ce nu vă era adresat. Sigur, asta nu e notat nicăieri: comentariu privat, a nu se replica. Dar am menţionat mai apoi: dacă Mihaela mi-a înţeles 'prostia excesivă', mi-e suficient. Iar cu ea am avut deja discuţia, credeţi-mă. În culise.

Altădată o să am mai mare grijă să precizez de la cine aştept răspuns. Dar dacă tot decideţi să daţi unul: folosiţi, în caz de opinii contrare, alţi termeni, mai uşor de înghiţit dinspre intelectuali cum vă ţineţi a fi (eu nu sunt!). "D-le Sîrb, greşiţi! (vă înşelaţi, nu aveţi dreptate, este eronat ce spuneţi, este de nesusţinut, etcetc...)". Şi avem ce vorbi apoi.

Un alt sfat. Dezbaterea despre 'echilibru' mă irită nespus săptămâna asta. Am putea să o oprim aici, vă rog? Mulţam fain.

Cele bune. :)

Cristian SÎRB spunea...

Nu am scris nicăieri că am fi limpezi. Că suntem văduviţi de mister, da! Ceea nu ne face, însă, lipsiţi de oarece adâncimi. Nu ştiu de unde aţi preluat şi apoi vehiculat termenul ăsta...

Şi eu mulţumesc pentru asta: "echilibrul nu are o imagine prea bună" :)