Legea franceză Création et Internet - un recent ”copil drag” al preşedintelui Sarkozy - NU a fost adoptată, aşa cum un 3,14 dilematic s-a pripit să proclame. Joi, 9 aprilie 2009, actul normativ respectiv a fost respins de Camera deputaţilor, prin votul majoritar contra al socialiştilor (!), dar şi graţie unui foarte slab interes (destul de bine întemeiat) al deputaţilor din UMP (absenteism, poliţe de plătit preşedinţiei, stilului tot mai antipatizat al lui N. Sarkozy de a-şi pune colegii, din majoritatea care l-a şi generat, în faţa faptului împlinit).
Legea în cauză îşi propunea să combată descărcările ilegale de pe internet (de comun acord numita piraterie) şi să protejeze astfel drepturile de autor. Le Monde de sâmbătă, 11 aprilie, susţine, onest, că dezbaterile iscate încă din faza de proiect a legii, între internauţii febrili şi autorităţile grijulii cu impunerea regulilor pe www, au cam demonstrat că, tehnic şi juridic, textul ar fi fost aproape inaplicabil - în forma actuală, cel puţin. ”Proiectul guvernului s-a arătat gata depăşit înainte chiar de a fi fost supus votului” - notează cotidianul pomenit - ”juridic şi tehnic, incert, în întârziere în raport cu „lumea nouă„ a unei culturi pe cale a se naşte.” Ba, mai mult, nu sunt omise nici potenţialele neconcordanţe cu dreptul european.
Până una-alta, adepţii neintervenţionismului în lumea virtuală jubilează. Ei considerau legea ca fiind o tentativă de a prezerva interesele corporatiste ale câtorva industrii ”out of date”. Reprezentanţii ”autorilor”, de cealaltă parte, se îngrijorează privitor la ”degradarea majoră a veniturilor lor, survenită în ultimii 5 ani”.
Cât despre mine, îmi pare cel puţin la fel de cutremurătoare şi de debatable problema stocării şi utilizării fără permisiunea noastră a datelor (a se citi tema din ultima Dilemă veche) personale, introduse pe diverse site-uri (cel mai grav, în adresele de mail!). Cum scrie Cristina Foarfă: "urmele noastre online". Doar că domnia sa afirmă că "ne expunem singuri şi ne place asta". Sincer, nu identific nici un dram de plăcere, nici măcar una perversă, în a-mi şti fotografiile personale colate pentru youtube, de un terţ, fără a prinde chiar de veste.
Legea în cauză îşi propunea să combată descărcările ilegale de pe internet (de comun acord numita piraterie) şi să protejeze astfel drepturile de autor. Le Monde de sâmbătă, 11 aprilie, susţine, onest, că dezbaterile iscate încă din faza de proiect a legii, între internauţii febrili şi autorităţile grijulii cu impunerea regulilor pe www, au cam demonstrat că, tehnic şi juridic, textul ar fi fost aproape inaplicabil - în forma actuală, cel puţin. ”Proiectul guvernului s-a arătat gata depăşit înainte chiar de a fi fost supus votului” - notează cotidianul pomenit - ”juridic şi tehnic, incert, în întârziere în raport cu „lumea nouă„ a unei culturi pe cale a se naşte.” Ba, mai mult, nu sunt omise nici potenţialele neconcordanţe cu dreptul european.
Până una-alta, adepţii neintervenţionismului în lumea virtuală jubilează. Ei considerau legea ca fiind o tentativă de a prezerva interesele corporatiste ale câtorva industrii ”out of date”. Reprezentanţii ”autorilor”, de cealaltă parte, se îngrijorează privitor la ”degradarea majoră a veniturilor lor, survenită în ultimii 5 ani”.
Cât despre mine, îmi pare cel puţin la fel de cutremurătoare şi de debatable problema stocării şi utilizării fără permisiunea noastră a datelor (a se citi tema din ultima Dilemă veche) personale, introduse pe diverse site-uri (cel mai grav, în adresele de mail!). Cum scrie Cristina Foarfă: "urmele noastre online". Doar că domnia sa afirmă că "ne expunem singuri şi ne place asta". Sincer, nu identific nici un dram de plăcere, nici măcar una perversă, în a-mi şti fotografiile personale colate pentru youtube, de un terţ, fără a prinde chiar de veste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu