O să dau două exemple, bucăţi puse de mine în ne-voită oglindă (nedreaptă oglindă!), luate din Dilema veche, pomenită deja în postarea precedentă. Unul ce re-prezintă un intelectual vast-inteligent, dar mai ales cu minte deschisă (nu inteligent degeaba), un teolog lipsit de închistare dogmatică - face un frumos elogiu Fragmentului. Altul, de altă factură: de la rubrica de poante, care trădează infantilism, afişare grosolană a aroganţei, părtinire indigestă, lipsă de măsură.
"Nihilistă, raţionalistă sau dedicată absurdului, filozofia 'modernă' se reazemă pe soclul melancolic al fragmentului. Pascal, Kirkegaard, Nietzsche, Cioran, Camus, Alain (şi mulţi alţii) au fost adversari conştienţi ai voinţei hegeliene de a topi lumea în scheme pretins exhaustive. Toţi simţeau că fragmentul rămâne cel mai avansat instrument al cunoaşterii. Aveau dreptate. Banchetul platonic e frugal. Poemele mitice şi tratatele mistice sau alchimice din afara Occidentului n-au fost niciodată dogmatice. Evangheliile s-au difuzat parţial, într-un cadru de ghirlande apocrife. Ideile Antichităţii au supravieţuit antologic.(...)
Prefer linia întreruptă a gândirii pulsatile, aforismul, eseul, ba chiar şi eşecul, întrucât el omagiază cel mai subtil spiritul aristocratic." (Teodor Baconsky)
***
"Deschid blogul luciatei, cel mai inteligent, mai adecvat în comentarii (chiar aşa!, n.m) şi mai decent blog despre cărţi din România (no shit?, n.m.), şi ce văd?" (Simona Sora) Nu are sens să redau restul intervenţiei - lipsită de un minim umor, care ar fi fost impus de "tradiţia" rubricii. Am, însă, o importantă remarcă de făcut. "Companioana" mea, Hiacint (de fapt, binevoitoarea şi răbdătoarea mea gazdă pe acest blog), se va simţi stânjenită de proastele vorbe ce urmează, dar, poate, le va aprecia mai târziu: dacă am lua la socoată numai recenziile dumisale de pe site-ul bookblog.ro (Mihaela Butnaru), şi tot "hârjoneala" căutat infantilă al luciei t iese extrem de şifonată din această neasumată confruntare. Textuleţele acelea, care nu depăşeau ca nivel intelectualo-cronicăresc "stilul eseistic" al unor compuneri de liceu, clasele IX - X...
Mai zic doar atât (pentru că munca Mihaelei şi a celorlalţi bookeri grăieşte singură; pare-se, totuşi, că unora ca S.S. nu le sare în ochi - mergeţi şi vedeţi, cei care nu aveţi cunoştinţă): vorbele amabile adresate M.B. de-a lungul timpului de tot soiul de celebrităţi de diverse talii au sfârşit prin a mă înăcri, nu altfel simţea şi "companioana" (dar din alte raţiuni). De ce m-au înăcrit: nu din veninoasă invidie, ci pentru gratuitatea lor, pentru orbirea şi muţenia care urmau apoi, venind dinspre aceleaşi "celebrităţi". Ce sens are să lauzi câtă vreme nu faci ceva pentru a promova ce lauzi? Şi am nişte întrebări, mai cu seamă retorice, cu care vreau să închei, lăsând deschisă, însă, discuţia: cui îi este frică de scrisul serios, în presa on paper, cine se teme să tipărească o cronicăreasă ca M.B. ("oficial", neprofesionistă, dar...contează?) într-o revistă de prestigiu? În ciuda aprecierilor îndreptăţite pe care le-am citit pe acest blog şi pe altele, la adresa M.B., de ce a fost preferată în mai multe rânduri LT, în paginile atâtor publicaţii, în defavoarea gazdei mele sau a (aproape) oricărui coleg de-al ei de pe bookblog (uite, pentru un plus de obiectivitate: de ce să nu fi fost solicitate textele scrise de white noise sau de foarte... caligraful alexandru - mult mai solide)?
"Nihilistă, raţionalistă sau dedicată absurdului, filozofia 'modernă' se reazemă pe soclul melancolic al fragmentului. Pascal, Kirkegaard, Nietzsche, Cioran, Camus, Alain (şi mulţi alţii) au fost adversari conştienţi ai voinţei hegeliene de a topi lumea în scheme pretins exhaustive. Toţi simţeau că fragmentul rămâne cel mai avansat instrument al cunoaşterii. Aveau dreptate. Banchetul platonic e frugal. Poemele mitice şi tratatele mistice sau alchimice din afara Occidentului n-au fost niciodată dogmatice. Evangheliile s-au difuzat parţial, într-un cadru de ghirlande apocrife. Ideile Antichităţii au supravieţuit antologic.(...)
Prefer linia întreruptă a gândirii pulsatile, aforismul, eseul, ba chiar şi eşecul, întrucât el omagiază cel mai subtil spiritul aristocratic." (Teodor Baconsky)
***
"Deschid blogul luciatei, cel mai inteligent, mai adecvat în comentarii (chiar aşa!, n.m) şi mai decent blog despre cărţi din România (no shit?, n.m.), şi ce văd?" (Simona Sora) Nu are sens să redau restul intervenţiei - lipsită de un minim umor, care ar fi fost impus de "tradiţia" rubricii. Am, însă, o importantă remarcă de făcut. "Companioana" mea, Hiacint (de fapt, binevoitoarea şi răbdătoarea mea gazdă pe acest blog), se va simţi stânjenită de proastele vorbe ce urmează, dar, poate, le va aprecia mai târziu: dacă am lua la socoată numai recenziile dumisale de pe site-ul bookblog.ro (Mihaela Butnaru), şi tot "hârjoneala" căutat infantilă al luciei t iese extrem de şifonată din această neasumată confruntare. Textuleţele acelea, care nu depăşeau ca nivel intelectualo-cronicăresc "stilul eseistic" al unor compuneri de liceu, clasele IX - X...
Mai zic doar atât (pentru că munca Mihaelei şi a celorlalţi bookeri grăieşte singură; pare-se, totuşi, că unora ca S.S. nu le sare în ochi - mergeţi şi vedeţi, cei care nu aveţi cunoştinţă): vorbele amabile adresate M.B. de-a lungul timpului de tot soiul de celebrităţi de diverse talii au sfârşit prin a mă înăcri, nu altfel simţea şi "companioana" (dar din alte raţiuni). De ce m-au înăcrit: nu din veninoasă invidie, ci pentru gratuitatea lor, pentru orbirea şi muţenia care urmau apoi, venind dinspre aceleaşi "celebrităţi". Ce sens are să lauzi câtă vreme nu faci ceva pentru a promova ce lauzi? Şi am nişte întrebări, mai cu seamă retorice, cu care vreau să închei, lăsând deschisă, însă, discuţia: cui îi este frică de scrisul serios, în presa on paper, cine se teme să tipărească o cronicăreasă ca M.B. ("oficial", neprofesionistă, dar...contează?) într-o revistă de prestigiu? În ciuda aprecierilor îndreptăţite pe care le-am citit pe acest blog şi pe altele, la adresa M.B., de ce a fost preferată în mai multe rânduri LT, în paginile atâtor publicaţii, în defavoarea gazdei mele sau a (aproape) oricărui coleg de-al ei de pe bookblog (uite, pentru un plus de obiectivitate: de ce să nu fi fost solicitate textele scrise de white noise sau de foarte... caligraful alexandru - mult mai solide)?
11 comentarii:
nu cred ca luciat a avut vreodata intentia sa se compare cu ceva sau cu cineva.
ok, ea atrage atenţia în mod ultracritic (unora ca mine) mai mult privită fiind printre trupurile celor care o adulau necondiţionat! Dacă nu ar fi tolerat în juru-i şleahta aia de aplaudaci, mi-ar fi fost indiferentă. Cel mult!
Apoi, de aici, până la promovarea ei în presa culturală...Ar fi trebuit parcursă o cale ceva mai lungă. Nu a demonstrat decât prin "faimă" că merită. Nu şi printr-un deosebit, aparte, nemaiîntâlnit talent. Sigur, pentru asta, redactori orbeţi ca d-na Sora poartă răspunderea, nu LT.
asta spuneam si eu... nu cred ca a cerut luciat sa apara in ziar sau sa aiba "fani". dar nici nu vad de ce ar fi trebuit sa-i goneasca - treaba lor pe cine citesc, in definitiv. si e perfect posibil sa citesti si terorism de cititoare, si bookblog, si reviste culturale...
da, dar nu e (în concepţia MEA) voie să te numeşti simona sora şi să dai aşa repede cu superlativele: cel mai...din România!!!, cei mai..., cea mai, etc.
Nu trebuie goniţi, hei! E destul să-i ironizezi, în diferite doze. Fiecăruia după grosimea pielii şi după curbura şirei spinării.
Oricâte păreri critice aş fi avut, în timp, despre bookblog, acela e un site cu evidente preocupări culturale şi nu pare un moft/blog personal (cu toate că există şi acolo un 'el lider maximo'). ;)
Putea să nu aibă LT nici un fan, ci numai cititori mai mult sau mai puţin încântaţi de preţioasele sale 'comentarii literare'. Cui îi pasă? Aşa cum mie mi s-a spus, periodic, cu sau fără argumente întemeiate, că mă înşel în opiniile mele sau că scriu prea lubric, ori prost, mă pot şi eu pronunţa (fără să o invidiez) asupra scrisului nememorabil, fără rezonanţă (repet, MIE!) al LT.
domnule sirb, dar este EVIDENT 'de ce': pt k
1 NU se poarta fragmentul (atit de frumos descris de prietenul teo b.), ci 'compunerea' satioasa, nazuroasa, 'atractioasa' (pt un public care nu vrea - declarat! -recenzii profesioniste, ci rasfaturi amatoriste);
2 luciat a stiut, f abil, sa flateze gustul medi(ocr)u al cititorilor sai printr-un 'stil' user-friendly, moale & lipicios, gen oracol;
3 exista o perfecta convergenta intre cele de mai sus (1+2) si principiul insusi al comunicarii pe net/blog: superficialitatea & mereu-'actualitatea'... practic, nicio postare nu dureaza mai mult de o zi-doua, dupa care este ingropata (cel mai adesea, definitiv) sub straturi-straturi de postari noi... si mai noi... 'cel mai extraordinar' de noi :)
or, asta e o fatalitate a consum(ism)ului, iar luciat trata cartile/literatura din ACEST pdv: 'shopaholica' inveterata, ea transmitea unor cititori de aceeasi factura cu ea gustul imediatului, al superficialului & al nebatutului-la-cap (de aici, respingerea, frusta, a clasicilor & a cartilor care chiar spun ceva intelectului...). literatura k (com)pulsiune/decor. in fond, kinsella sau vuitton - ce diferenta?!
atit, deocamdata.
ps cu precizarea k un nr dilematic dspr Conflicte (inclusiv online) is on the way... ;)
ah, cat mi-ar placea sa pot discuta pe tema asta fara sa apara als in discutie.... dar voi incerca sa ignor.
cristian, mie numele simona sora nu imi spune nimic, asa ca... ok, te cred pe cuvant. n-am prea urmarit ce s-a scris despre luciat, eu imi imaginez ca oamenii au fost incantati de stilul ei (discutii si pareri despre texte, nu comentarii literare), nu de analizele aprofundate (care intr-adevar nu exista). eu, una, prefer discutiile libere si fara staif. altii prefera lucrurile mai serioase. de gustibus.
si, cand urmaream discutiile acolo, am vazut destule discutii in contradictoriu intre luciat si 'fani'.
@als - evident, in apararea blogului (in general):
1. ar trebui definita notiunea de recenzie profesionista.
2. de acord
3. si revistele sunt ingropate imediat ce-s citite, la fel cartile - primele la gunoi, celelalte in biblioteci. imediatul, superficialul si nebatutul la cap sun caracteristici postmoderne care au facut cariera, sunt caracteristici ale media, in fond, si ale internetului ca specie...
important mi se pare, cum profiti de aceste conditii pentru a spune ceva.
daca esti "tare", poti spune ceva intelectualului si in conditiile imediatului si superficialului...
@ jen: chiar VA ROG sa (ma) ignorati! - si sa va continuati monologul... :)
Hei, să încetăm: vorbiţi vorbe. LT este victima unei faime la nivelul căreia nu s-a putut ridica.
Şi eu ştiu ce am citit la ea şi nu m-a marcat în nici un fel.
Dragoş, în cazul discutat nici vorbă despre ”a spune ceva”. Ci a spune orice, nu contează ce.
Văd cu stupoare cu câtă naturaleţe înghiţiţi superficialitatea numai pentru că insa care o promovează ca stil personal e şi ”ea un om”, ”a avut curajul să”, ”e o persoană sensibilă”. Destul!
Mie îmi pare bine, Ioana, că apare ALŞ în aceste discuţii, altfel aş fi cu adevărat copleşit de suportereala asta care nu se mai termină, de o veselie ce se uită-n cruci!
Nu am ce adăuga la ce am scris şi la ce a adnotat deja (credeam că imposibil de contraargumentat, dar...iată!) ALŞ.
Plus, vă invit, nu evitaţi comparaţiile. Dacă suntem oneşti, vedem de la o poştă lipsa de rezistenţă a producţiiilor LT în balanţă chiar cu texte mai slabe de pe bookblog.
Nu mă pot abţine de la o răutate: ne lipseşte un comentariu adecvat care să îţi spună că te-a plătit bookblog pentru reclamă ;)
Da, ce mai sare BB să mă plătească, nu ştiu cum să scap de oamenii cu cecurile...îhîm. :)
Poate nu trebuia să-l dau exemplu atât de des. Voi isca nedorite bănuieli. Am opiniile mele nu foarte favorabile şi despre multe aspecte (redactare, interpretare, teme, cărţi alese) de acolo.
Pot fi citite la locul cu pricina.
Trimiteți un comentariu