La început făceam ochii mari a neîncredere (iar în spate ochii mici a invidie) cînd auzeam pe cîte cineva: Aah, păi 5 minute îmi trebuie, şi-ţi spun eu cum e omul din faţa mea. Imediat îmi dau seama... Marea descoperire a fost, pentru mine, că nu se poate aşa ceva, that they were bluffing. Fiecare pas ales din sutele posibili în a şti ceva despre cineva mă duce către mai mari necunoştinţe plus o teamă care sufocă; firesc, mai bine e să-şi găsească fiecare iluzia cea mai confortabilă din care să spună ceva despre altcineva-ul din faţa lui (sau despre cineva-ul el însuşi). De aceea, în ultima vreme este paralizant pentru mine să scriu despre oameni. Mi-e teamă de greşeală, de ridicol, de cuvinte nepotrivite (îmi vreau iluzia înapoi)
7 comentarii:
Hm, io incă mă bălăcesc în iluzia asta, nu îmi sunt necesare nici măcar cinci minute. Imaginaţia mea e un scanner nemilos, din fragedă pruncie a fost aşa, mi-e apoape imposibil să mă stăpânesc. O fi un blestem sau oarece, fac o "recenzie" instant a oricărui om care îmi captează privirea doar trecând pe lângă mine. De cele mai multe ori mă înşel, dar faptul că uneori mi se dovedeşte că am dreptate, îmi stă în calea dorinţei de a mă controla. Dar, de fapt, prin asta nu caut să arat cât de mare dreptare am sau cât sunt de atoate ştiutoare. E o simplă delectare, un simplu gest care se transformă într-un început de puzzel, un joc creativ pentru o minte care musai să "macine" non stop. Desigur, nu scap de ridicol de multe ori, mai ales din cauza impulsivităţii mele, Cristian cunoaşte. But that's just me.:)
Hristos a înviat!
Asta înseamnă (trist, desigur, dar nu apocaliptic, nu incontrolabil...) că şi dumneata...creşti, MB.
Uite, cunosc eu un om care ar ţine cu tot dinadinsul să-ţi menţină speranţa că nu toţi sunt aşa cum (pe, oarecare, bună dreptate) i-ai definitivat... Un om care cred/crede că deţine suficiente date, trăsături, personale cât să nu fie nevoie a-i fi aplicat necesarul strat de iluzie. Omul ăsta, da, şi imperfecţiunile sale ceva mai îmblânzite, măcar cuvântabile dacă nu altfel.
Stai, ăăă, cum se numea el?...hm, ăăă, ah, da!: EU.
;)
Cunoaştem, Ancussa. :) Cu anii, doar iubirii i-am mai lipit iluzii. De la ”oameni”, ca masă amorfă sau ca_colegi, o-hoo, am isprăvit de multişor să mai...mda. Am priceput că nu ne ascultă nimeni în adevăr. Nu suntem capabili de ascultare decât în unul sau două cazuri, iar câteodată, în situaţiuni speciale, deschidem urechea şi mintea doar faţă de una sau două persoane - într-o viaţă întreagă!
Cu vremea, ajungem să le provocăm altora exact neajunsurile ce ne-au tulburat pe noi mai mult. Cred că acela este începutul dezintegrării. Al întoarcerii cu tot spatele la ceea ce ne-am fi dorit odinioară, în zori, să ”devenim”. Al înscrierii în inevitabilul ”average”.
La câtă suferinţă am cunoscut, iscată din indiferenţa, din surzenia autosuficientă a fiinţelor (la un moment dat) dragi, îmi pot permite să cred acum că nimic nu egalează Ascultarea în economia a ceea ce numim OMENIE.
Ceilalţi sunt tot atît de singuri înaintea... pe cât suntem şi noi - e destul să nu uităm asta.
But that is me.
Hei dar ce bine ne simtim cind pretindem ca nu ne trebuie mai mult decit alea 5 minute! Heh.
Lasă că unii baş nu au ce arăta, după cele 5 minute deja clasicizate.
În schimb, domnişoara H se gândeşte, probabil, că-n răutăţi provocate, surprizele se dovediră interminabile, fără, pardon!, fund, chiar din partea celor mai superficiali şi aparent smeriţi dintre semeni. Şi are dreptate: - Omul este suma (şi măsura) situaţiilor în care este pus, aruncat sau în care intră de bună voie.
Îmi permit să mă văd pe mine însumi ce replică exacerbată dau azi unor împrejurări cărora, anul trecut, le-aş fi răspuns sigur cu un surâs. Sinistru e că nimeni nu-i scutit. Noi înşine suntem lupi pentru alţii...
Filosof rămâneam...:)
Da, i-ai descris pe maestrii proiectiei. Poti persista in iluzia asta foarte mult, interpretand inputul de la celalalt ca sa i se potriveasca. Unii merg chiar mai departe, invinovatind persoana in cauza ca nu se conformeaza iluziei tesute pe marginea lor. Asta se manifesta in replici precum: m-ai dezamagit, te credeam altfel sau... nu mai esti persoana de care m-am indragostit :P
Cine? Eu? Cine? Ea, ele?
Trimiteți un comentariu