Diluviene

Văzută la tv sau la cinema, o colibă improvizată, împodobită intim şi utilitarist, înfiptă incert în solul mustos al vreunui colţişor tropical, cu vedere la lagună, pare a fi uneori casa viselor mele: un pat precar, din tulpini subţiri de trestie şi bambus, acoperit cu tot felul de nimicuri provenind de pe corăbiile naufragiate în larg, aduse pe ţărm de maree, o oglinjoară spartă îmi veghează barba crescând, un scăunel pe care şed doar cu jumătate de fund, un cufăr uriaş - doldora de obiecte scumpe, nefolositoare - deasupra căruia sclava responsabilă cu ventilaţia se întinde în timpul liber

înconjurat de atâta apă, în penumbra ostilă lecturii din camera mea, am impresia că mă aflu într-o astfel de colibă, mă aştept dintr-o clipă într-alta să ţâşnească agresiv de după mobile vegetaţia sălbăticită, şi de sub duşumele, de atâta belşug pluvial, iar eu, zăpăcit de-a binelea de lepşele cumcitiţi, primite de la tovarăşii de blogosferă, simt că mi-aş înmuia adânc degetul, din nebăgare de seamă, din teamă, în sexul tău ca să dau mai bine pagina noii noastre zile împreună.

frunzele prelungi, umede şi lucioase, ce parcă-şi dăruiesc unele celorlalte stropii de apă, preschimbând într-o joacă plictiseala ploii necontenite

o joacă de-a părăsirea, de-a abandonul, vreau să mă laşi, dar ce bine ar fi să nu-mi dai ascultare când îţi poruncesc asta regeşte, cu autoritatea unui monarh fără tron, în timp ce citesc războişipace, toate cele patru volume, de-a-n picioarelea în tramvai, agăţat de-o bară care şi-a pierdut şuruburile şi pe care o folosesc ca surogat de potenţă

mi-aş dori să-mi simţi tăria când citesc întins pe burtă, cu patul cel nou tras bine sub trupul meu încă ferm, tensionat la maximum în cusătura lui nouă, cu tălpile rozalii întoarse către umeri, descifrând amândouă portativul cu cvartetul de coarde pentru şira spinării, cum despic cu degetele mari netihna cărţii lui attila bartis doar cât să îmi strecor privirea şi limba înăuntru, între paginile proaspăt epilate, pentru a nu o şifona, pentru a mă amăgi apoi, după ultima filă, că arată ca nouă şi că, odată pusă la loc pe raft, nu le îndepărtează pe celelalte cu copertele ei răscrăcănate de atâta dorinţă neîmplinită.