Ce rămâne

Pur şi simplu, nu ştiu ce ar mai fi de notat despre mine... Aşa e acum. A mai fost şi altădată aşa. Nici măcar nu mă sperie. Primăvara, bulucită la porţile lui martie, m-a tăvălugit cu totul. Sunt una cu pământul şi mă simt ca-n vatra Braşovului, ca-n Întorsura Buzăului, ca-n depresiunea Ciucului, la Joseni. Nu ştiu de unde să mă culeg şi ce să aleg. Toţi strugurii-mi par acri. Aş face altceva, nedesluşit - nu se poate mărturisi aici, că nu suntem în caietele personale. Nu-mi dezvălui nici mie însumi, nu întotdeauna, darmite...