joi, 23 octombrie 2008

Ah! pe vremea mea...

Nu întotdeauna, noi (ăştia mai copţi) privim teenerii cu ură doar pentru că-s gălăgioşi, impertinenţi, mulţi şi peste tot. Nici măcar "tineretul din ziua de azi..." nu este mereu motivul real pentru care îi respingem ades, fără să cugetăm. Când vom admite, totuşi, că ne comportăm aşa, refuznic, straniu, iraţional cu ei pentru că îi invidiem? Ne uităm ironic la fularele lor imense, purtate în plină vară, la tricourile strâmte, cu aspect ponosit, ce ascund străduit comori de sâni plini, şi carne fragedă, pielea afişată cu insolenţă. Pufnim comentându-le franjurii inegali ai bretoanelor, ce nu maschează numai coşuri, ci şi ochi minunaţi, îndrăzneţi. Le persiflăm romgleza şi gadget-urile purtate la vedere - de parcă ar fi onorante grade militare. Îi înjurăm cu năduf "matur", raţionând tot timpul doar la suprafaţă, pentru că - în orele când ar trebui să fie în clase - vedem oraşele pline de trupurile lor îmbrăcate fistichiu, pulsând de poftă de viaţă şi de afirmare imediată. Ca o paranteză: nu cred că maronizarea şi cenuşizarea îmbrăcăminţii, observabile la cei deja intraţi la universitate, sunt o pură întâmplare. Eu le văd ca pe nişte manifestări superficiale ale începutului devitalizării; devitalizare prin bombardament cu surplus de informaţie, prin nevoia copleşitoare de a imita adulţii şi de a le satisface aşteptările, devenind astfel mai scorţoşi, mai prăfuiţi, mai sobri, pre-corporatişti, adică. Nu e greu să bănuieşti, în cele din urmă, că Viaţa este atât: ceea ce se petrece între 16 şi 20 de ani. Restul e imitaţie dusă la perfecţiune, defilare în rânduri strânse (excepţiile sunt doar artiştii), senectute în avanpremieră, plonjare impotentă în livresc şi-n nostalgie. Restul e pregătirea unui ferpar cât mai măgulitor şi cât mai îndepărtat, prin stilizare, de ceea ce se înţelege prin Sine.

10 comentarii:

Anonim spunea...

Din pacate tinerii (si ai nostri, dar si ai vostri) au luat de la occidentali mai mult obiceiurile proaste decat cele bune

Anonim spunea...

Eu parca devin din ce in ce mai plina de viata pe masura ce "cresc". Si am inceput costumarea pre-corporatista de-acum cativa ani :)

cristians. spunea...

Poate, poate e cum ziceti amandoi. Totusi, ramane felul uneori urit in care privim noi, coptii, tinerimea. Pe mine nu cum is tinerii ma doare. Ci noi, astia mai scapatati sau in curs de...

Anonim spunea...

Sau poate ţi-e dor şi ţie de acel "miserupism" de viaţă de pe vremea liceului... Eu unul aş mai trăi măcar câteva luni pe calapodul acela... sincer!

Anonim spunea...

da, asa e, cristi. toti copiii vor sa se maturizeze mult prea repede si sa dea impresia ca sunt copti (persoana de fata), iar altii ar da orice sa-si mai permite "luxul" de a avea 17 ani....

Incze Klára spunea...

Foarte frumos ai scris despre niste oameni foarte frumosi.

cristians. spunea...

Oi fi scris - mulţumesc! - frumos despre ei, dar, vă invit cu un zâmbet insistent, nu omiteţi şi ce am scris - da, urâţel, nu prea onorant - despre NOI privindu-i pe ei!

NE E CIUDĂĂĂ! SĂ O RECUNOAŞTEM. Ciudă pe frăgezimea lor, care le permite orice excese fără ca a doua zi, a treia zi, peste o săptămână, să fie încă dărâmaţi (cărţi, sex, droguri, alcool, chiul, revolte, amor, câte un pic sau mult din toate).

Ne e ciudă că noi nu o mai putem duce ca "odinoară". Că suntem roboţei corporatişti, încorsetaţi îm veşnicele noastre cămăşi şi robiţi amorurilor forţate pe birou cu orice neinteresant(ă), slut(ă) sau urât(ă) care ne pare, brusc, atractiv(ă), în orbirea adusă de lipsa acută a vieţii sociale.

Ne e ciudă că avem bani şi îi consumăm pe haine şi obiecte casnice, care să ne facă puturoşenia şi neputinţa mai iluzoriu suportabile. Haine pe care le purtăm la muncă şi la team building-uri de căcat, unde ne distrăm programat, la comanda unor idioţi.

Hiacint spunea...

Pe de altă parte, cei între 18-30 au propriile idei despre ce ar trebui/nu ar trebui să facă „generaţia” 30-40-50. Nu rar aud: „Să facă aşa ceva. Hai, la 20 de ani mai înţeleg să se poarte aşa, dar la 40...e deplasat/e nedemn”. Asta arată cît de devreme devenim inflexibili şi conformişti, îmi pare mie. Nu cred că e posibil să stai(să stau) într-un echilibru între tentaţia de a arde anii, de a creşte odată! şi cea de a da cîţiva paşi înapoi.

DXN spunea...

cine-s bunaciunile? hop si eu, din Canada sa va spun ce mult imi place vis urat. gol.

cristians. spunea...

Bunăciunile-s de prin Cluj, surprinse în acea postură îmbietoare la un techno party organizat de Cluj Raving Society. O, tempora!