Puer aeternus

Se întâmplă ca visul să mai dureze câteva minute chiar după ce am deschis ochii. Îl poţi surprinde furişându-se către lada fără lacăt a uitării. Îi captez ultimele rămăşiţe: casa cu multe uşi, culoarul lung; vopseaua de pe uşi decojită şi refăcută neglijent, peste umflături. Vecinii în postura de copii răsfăţaţi, cu părul albit de ani. Nevoia de a fi apreciat, odată plasat oniric - sub protecţie - în casa copilăriei. Renovarea intrărilor, făcută la repezeală, peste vopseaua plesnită, uscată, decojită... Maro-sângeriu.

...nu le plac decât în îmbrăţişarea aceea de câteva minute, încercare zadarnică de a-mi minţi singurătatea.

Fetele imberbe. Pubere, dar presexuale. Se acuplează imaginar în cuprins de sms-uri dulcege şi culminează orgasmic cu beep-uri insistente, date cu număr ascuns.

Câteodată mă regăsesc a fi chiar fericit în oboseala mea. Que faire après dix ans de rien? Visez că fug, evadez de undeva, hăituit de poliţişti printr-o pădure ce ascunde nişte coline abrupte. Nu pot scăpa.

Oraşul s-a deşertat ca la un semn, odată cu începerea şcolilor superioare. Despărţire prostească, şcoala nu ar trebui să stea niciodată în calea iubirii. Aş abandona oricând, pentru a-mi trăi iubirea. La judecata personală de apoi, netrăitul va atârna greu la dosarul penibil al acuzării. Obsesia carierei, a patalamalei. Îndiplomăţeala asta steriloidă. Odioasele „prezenţe"! Litri de lacrimi pentru fiecare în parte, odată cu primele semne ale sclerozării aduse de vârstă. Divinitatea va trebui mai întâi să ne izbăvească de noi înşine, abia Apoi să treacă la lista propriu-zisă de păcate.

Toţi se grăbesc să-mi abandoneze oraşul. O adevărată goană departe de oraş. Rămânem noi aici. Singuri, seduşi, amăgiţi. Cu frigul ăsta, deja ostil. Cu pustietatea străzilor. Cu sărăcia zgomotelor serii. Cu cărţile necitite. Cu trupul neîmplinit. Dar asta am mai scris deja, pe toate blogurile. Va deveni tradiţie, în fiecare toamnă.

„Atunci când este privit ca o tulburare a personalităţii, cea mai şocantă caracteristică a lui puer aeternus este importanţa exagerată acordată spiritului. Von Franz (1971) descrie prin termenul de puer pe oamenii care au dificultăţi în a se stabiliza, sunt nerăbdători, rupţi de realitate, idealişti, gata mereu să o ia de la capăt, aparent neatinşi de vârstă şi fără prihană, predispuşi la evaziuni imaginare." (Mic dicţionar al arhetipurilor jungiene - A. Samuels, B. Shorter, F. Plant, Echinox, 1-2-3/1996)