luni, 6 octombrie 2008

Treci acasă!

Mircea Mihăieş: "În urmă cu câteva săptămâni, când preveneam asupra situaţiei dramatice spre care se îndreaptă ţara prin supralicitarea bezmetică a pomenilor, am fost, pur şi simplu, călcat în picioare de bloggerii finanţaţi de partide." SENATUL EVZ: La ce e bun un preşedinte? Fireşte, e vorba de toate partidele minus PD-L. Ăştia din urmă, pesemne, au votat cu pistolul la cap, de s-a obţinut unanimitatea.

Domnule M.M., ce Dumnezeu, sunteţi chiar prost? O personalitate de talia dv. să se alăture aşa, senil, corului care pune semnul egal între scrisul critic sau sceptic (antibăsescian) şi cel năimit?! I-auzi, stimată "companioană", cică ne plăteşte PNL ca să scriu eu anti. Ce-ar fi să verifici contul acela, poate îi dăm banii demascatorului M, să plece cu ei în insulele Maladive? Când se cretinizează prin prosternare până şi intelectualii "vizibili" ai ţării, chiar că nu te mai ruşinezi de anumite gafe şi excese de simplu-blogger-citit-de-un-număr-discret-de-vizitatori. Mergeţi, d-le Mihăieş, înapoi acasă, la Timişoara, un loc mult mai potrivit pentru dv. Luările de poziţie vi se situează cam la nivelul meu, care este unul de provincial frustrat, arzând de dorinţa de a sări repede nişte etape (doar mi-a reamintit şi I.T. Morar ce viaţă culturală joasă are oraşul meu). Numai că, marea deosebire e că Mircea Mihăieş a ajuns deja "la bucate", e în top, pe când eu am rămas şi voi rămâne la stadiul maxim de blogger. Aşa că, total inexplicabilă doza de inferioritate care-l face pe M.M. să mai producă asemenea texte pur polemice, oarbe.

Niciun comentariu: