Chiulesc o zi de la muncă. Acces de indolenţă. La finalul zilei, simt că am avut prea mult timp pentru mine. Primul semn? Încep să-mi pipăi compulsiv faţa. Vorbind la telefon cu X, am fost eu însumi surprins să-mi constat calmul desăvârşit din voce.
Freamătul şi singurătatea de dinaintea primului sunet. La fel, înaintea primului cuvânt ce pâlpâie în foaia de word.
Ce înseamnă să fii cinstit cu o fată? Să vă culcați împreună (ce expresie!) şi să-i spui imediat după, dacă aşa simţi, că nu o mai vrei? Să fii, adică, sincer cu ea. Să presupunem, însă, că ea preferă să accepte să facă sex cu tine şi să cultive în taină speranţa că relaţia de câteva ore va continua şi după aceea. Se poate afirma fără dubiu, acestea fiind ştiute, că, nutrind dorinţa asta tainică, ea a fost onestă cu tine, atrăgându-te în „capcana” facilă a sexului?
RELUARE. Aceeaşi surescitare care mă cuprinde în vâltoarea străzii. Aceeaşi angoasantă lipsă de pregătire, teme nefăcute, în confruntarea cu atâta piele încă bronzată, atâţia ochi grăitori, castanii, verzi sau albaştri, atâtea picioare încălţate lejer în sandale sau flip-flops. Atâtea feluri de a zvâcni ale sânilor necopţi, fragezi - liberi! Sunt un străin. Un băiat de la ţară. Goliciunea mă sperie, dar mă și atrage.
Textele mele. Urlete. Invective. Scrisori de la copilul care, eu, nu mai sunt. Zbatere în zadar. Recuperare, umplere goluri? Vizite obsesive în trecutul olog. Tentative de împăcare. Mâna mea scriind scrisori unui destinatar cu care nu am făcut cunoştinţă. Cu cine mă lupt? Atâtea unghere nelămurite, condamnabile din mine pe care le-am proiectat şi le-am în-trupat pentru a le putea înfrunta. Din acest motiv simt cum mă scindez, că mă cutremur și risc să mă sfâșii atunci când dau naştere cuvintelor? Sunt doar un mediu? Un purtător de mesaje. Ori aceste „semnale” sunt numai pentru mine? Ar trebui să rămână pentru uz intern?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu