Ţară, vrem copii!

E singura măsură socială, din câte erau aşteptate, pe care o îmbrăţişez fără reţineri: acordarea unei indemnizaţii maternale în cuantum de 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni. Nu 6 + 2 sute lei la toată lumea, "echitabil", cum era până acum (sumă destul de decentă, să spunem, dar nu pentru toate femeile). Naşterile trebuie încurajate, dar în rândul tuturor categoriilor socio-profesionale. Era înţelept a se stopa stimularea şi folosirea naşterilor ca pretext pentru chiul de la muncă sau completare a veniturilor unor familii de alcoolici şi declasaţi. Încurajarea natalităţii nu este un alt ajutor social, povară neplăcută pe spatele puţinelor milioane de români apţi de muncă. Este o măsură lucidă, cu efecte pe termen lung, pentru evitarea îmbătrânirii populaţiei României, pentru a nu fi puşi în situaţia jenantă (da!) de a deveni o ţară de mărime medie (totuşi, cea mai mare din sud-estul Europei, a 7-a în Europa) dar cu o populaţie la nivelul Ungariei sau Cehiei (circa 10 milioane, adică). Cu acest 85%, sunt tentate acum să renunţe pentru 2 ani la job şi mamele puţin mai înstărite, din clasa de mijloc, mai carieriste, workaholice sau, pur şi simplu, cele preocupate cu osebire de dezvoltarea lor personală (grrr, urât termen de lemn!). Astfel, "izvoarele" de viitor pentru în veci supravieţuirea fiinţei naţionale vor fi mult mai corect răspândite în toate straturile societăţii. Avem nevoie de copii sănătoşi, făcuţi din dragoste, aduşi pe lume cu responsabilitate şi nu folosiţi ca monedă de schimb pentru o iluzorie perioadă de bunăstare şi leneveală.

Uitându-mă înapoi, fără mânie, îmi dau seama că în circumspecta Franţă acest text ar putea fi luat drept fascist, în unele opiniuni conţinute (bine, în Franţa, în alte ţări vestice - vezi şi articolul lui A. Pleşu din ultima Dilemă - a fi de dreapta este destul de... jenant, un stigmat). Departe de mine intenţia fascistă.