Stau ca un gîndac fericit sub prima izbucnire a soarelui în nu ştiu cîte zile, mie mi s-au părut luni mohorîte şi reci. Asta s-a întîmplat în mare parte fiindcă am aşteptat. La noi, aşteptatul la rînd e artă, trebuie să îţi şlefuieşti răbdarea, să sară scîntei din ea. Sau să aştepţi să-ţi crească o a doua piele, indiferentă, rezistentă. În plus, e genul de aşteptare în care nu mai eşti sigur că scopul, finalitatea nu o iau razna, nu pleacă de tot pînă îţi ajunge rîndul.
Doar că eu nu vreau să mă împac cu asta.
6 comentarii:
Şi atunci: plecăm!
Şi-apoi, da, la noi există o filosofie a aşteptării la rând. Timp în care, unii se şi satură, abandonând. La coada formată pentru Judecata de Apoi, rândacii ăştia, mulţi dintre ei, se vor răzgândi şi vor ieşi din front, pentru o ţigară, pentru totdeauna. Dar plecăm, nu?
eu cind astept mult sau merg cu trenul ma bucur caci ma pot gindi la niste lucruri, uneori chiar imi vine sa ma asez asa, la cite o coada aiurea, sa stau acolo, asteptind, strins intre corpuri straine, stiind bine ca nu e rindul meu si ca nu am niciun scop precis acolo
Nu mai plecăm nicăieri. Toată lumea rămâne pe loc! Nu fac trei propuneri la rând. Rămâneţi cu bine.
Da, plecăm, dar luăm şi blogul cu noi!
hahaha, delaskela, ce impuls.
Trimiteți un comentariu