duminică, 9 septembrie 2007

Pastilă antiridicol

Hiacint mi-a întins şi mie momeala (indicându-mi linkul) implicării în "dezbaterea" iscată pe marginea scoaterii din grila TVR a unor emisiuni "culturale". Cum nu puteam refuza o asemenea ocazie de a urmări cu popcornul între buze tălăzuirea prostiei, a solidarităţii linguşitoare de grup, a snobismului ieftin, m-am vârât şi eu cu vreo două comentarii despre cele sfinte pe blogul teroristei. Bineînţeles, acolo, nişte inşi descărnaţi, sensibili nevoie mare la cei care au alte păreri decât ei, „s-au sesizat” cât ai clipi, regrupându-se, cu opiniile gata abandonate, în jurul celei care le dă rost în viaţă - luciat.

De ce pun ghilimelele de mai sus? În primul rând, că, dintru început, totul a fost numai o zbatere flască în care au fost atraşi şi câţiva intelectuali jenaţi, de seamă: Cărtărescu (vezi poza cu M.C. prefăcându-se că citeşte, dar cu un zâmbet stingher şi trădător pe buze), Bucurenci, Daniela Nane (!), etc.; în al doilea rând, emisiunea lui I.T. Morar era un talk-show ca oricare altul, cu ridicat puţin câteva poale-n brâu, cu bârfuliţe (fie şi subţiri), „ca la televizor". Nu mustea de plăcerea a de a citi; invitaţii, cei mai mulţi, erau vizibil torturaţi de obligaţia de a vorbi despre o carte (de regulă, uşoară) pe care, evident, o citiseră cu mari cazne...

În rest, vorba lui Costi Rogozanu (articol scurt, de nota zece, în Cotidianul de weekend): cine poate citi cu televizorul deschis?

Citiţi fără teamă: La ce bun cultura la televizor?

15 comentarii:

Anonim spunea...

Haha, am citit si eu articolul ala din Cotidianul (sau post pe blog, nu mai stiu unde e) acum citeva zile si mi s-a parut... altfel hmm :) dar nu cunosc emisiunea lui Ioan T. Morar ca sa pot sa ma dau cu parerea de-o parte sau de alta.

Oricum, s-a creat o mica isterie mai ales cind au inceput unii sau altii sa comenteze vizavi de "actiunea" din fata TVR-ului, care face ca toata treaba sa capete o nuanta vag mahalagistica, si strica ideea onorabila de la care s-a plecat.

Hiacint spunea...

Eu nu mai am televizor şi, în principiu, aş prefera să trăiesc în altă lume. Fiindcă nu se poate...ridic din umeri :(

Anonim spunea...

vai, hiacint, sint socata! pe bune, n-ai idee cit de rau imi pare ca vezi lucrurile asa! cred ca nu observasem ca pe blogul tau scrie si cristian sirb, nu stiam de unde sa-l iau.
nu-mi aduc aminte ce scria el intr-un comentariu pe care l-am sters - am sters citeva comentarii la posturile despre intilnirea noastra, mai precis pe acelea care incitau la scandal si care incercau sa deturneze discutia.
emisiunea lui Morar era pur si simplu despre carti, nu era ideala, nu era o splendoare, dar era cit de cit ceva despre literatura la tv. pe mine ma ingrozeste, cu toata sinceritatea o spun, faptul ca nimic din toate lucrurile care tin de literatura nu apare la tv intr-un mod, cum sa spun?, decent, interesant, fara fitze, pe un ton omenesc, fara omagii si fara... ochi dati peste cap.
eu as vrea uneori sa ma uit la tv, e absurd sa-mi ceri sa nu vreau asta, si sa vad si ceva care sa ma intereseze. evident, nu voiam documentare despre Derrida, doamne iarta-ma, cit de snoaba poate fi chestia aia? dar exista o lume intreaga a literaturii, se intimpla lucruri, apar carti mari, apar carti interesante, exista scriitori, exista cititori, cum sa nu apara nimic din toate astea? cum sa nu ma intereseze? nu traiesc exclusiv intr-o biblioteca, nu sint innebunita dupa cultura aia super inalta care trebuie citita cu manusi, vreau si eu lucruri normale, chiar superficiale, lucruri amuzante, emisiuni despre carti... ce sa mai zic? ma doare rau de tot, mai rau decit orice altceva, insemnarea asta de pe blogul tau :((((((((((
asa cum de mult imi pare rau ca nu mai pui comentarii la mine, ca nu-mi mai vizitezi blogul... si sa stii ca m-am intrebat de multe ori ce s-a intimplat, ce am gresit, cum de te-am pierdut pe tine...
hai ca nu stiu ce am de sint asa de patetica, dar nu mi-a venit sa cred :(
"tălăzuirea prostiei, a solidarităţii linguşitoare de grup, a snobismului ieftin"???
doamne dumnezeule! erau citiva oameni decenti care incercau sa faca ceva, sa dea un semn ca ar vrea sa vada o emisiune relaxata, fara pretentii, despre niste carti, culmea, de beletristica...
nu-mi pasa de articole ale unor jurnalisti cool, nu-mi pasa de reactii iritate ale unora care isi inchipuie interese mirsave peste tot, nu-mi pasa de nimic, dar mi se face rau sa vad asta aici, la hiacint

evident, nu contest dreptul oricui sa aiba pareri diferite, am vrut doar sa spun cit de tare m-a atins asta :(

Hiacint spunea...

Întîi, nici nu ştiu cum s-a întîmplat pierderea asta. Cred că am pierdut, de fapt, ritmul, adică am început să aflu mai puţine, să scriu mai puţin, să mă intereseze...nici nu mai ştiu ce în mod real. O perioadă neagră, să-i zicem, şi va trece. Intru la tine pe blog şi mă simt pierdută, totul se mişcă aşa repede, citesc însemnările, notez cartea despre care scrii, dar tot mă simt aşa, copleşită. Şi renunţ la reacţie.

Pe de altă parte, mi se pare că lucrurile cu dezbaterea au luat-o razna şi nu din vina ta. Probabil nicăieri n-am mai citit atîtea reacţii negative. Pe mine astea m-au speriat şi m-au îndepărtat, am urmărit nu cu popcorn, ci cu îngrijorare. Pe de-o parte nu cunosc emisiunea, pe de altă parte este o cauză care împarte în tabere oameni dragi mie.
Nu vreau să crezi că Cristian e un fel de mesager al meu, sau faţa mea evil (eh, asta poate că e), pur şi simplu are o opinie diferită. El măcar are, că eu nu am nici una :(( Dar mi-e dor de zilele cînd îmi era aşa simplu să intru la tine pe blog şi să-mi exprim, cu bucurie, admiraţia pentru Paul Auster sau Iulian Tănase. Nu ştiu de ce nu mai pot şi pînă nu aflu şi pînă nu-mi recîştig entuziasmul, cred că o să fiu neutră.

Hiacint spunea...

Din partea mea, masa-pustie nu umblă după "trafic", urmînd subiecte de actualitate, nu-mi place actualitatea, am mai spus. Nici să creez controverse, nici certurile (de aia şi tactica ridicatului din umeri). Nici să stric duminicile oamenilor nu-mi place, pentru asta îmi pare rău.

cristians. spunea...

Trebuie să fie dureros să ajungi să ceri cuiva să te viziteze pe blog...

Vai, Hiacinto, tocmai pe blogul tău, chiar nu mă aşteptam. Te alături şi tu, acum, acelor jurnalişti în căutare de rating şi tiraj, te închizi în biblioteca ta de fildeş, în loc să aperi televiziunea, scopul ei de luminatoare a masselor largi populare, bugetul ei aruncat azi pe politică!

"asa cum de mult imi pare rau ca nu mai pui comentarii la mine, ca nu-mi mai vizitezi blogul... si sa stii ca m-am intrebat de multe ori ce s-a intimplat, ce am gresit, cum de te-am pierdut pe tine..."

Din seria "Rituri de trecere. Bocetul"

Hiacint, ştii foarte bine de ce nu mai intri pe acel blog. Dar merci că ţi-ai cerut scuze pentru postarea mea. Eşti o cuviincioasă. De acum o să scriu aşa cum "trebuie scris pe blogul Hiacintei". Sau deloc. Ca să nu mai fie nevoie să ţii slujbe de exorcizare şi împăciuire în urma mea.

Îmi cer scuze pentru prezenţă. Pentru opinii ba.

Anonim spunea...

@ Cristian Sîrb, nu ai înţeles NIMIC din tot ce s-a întâmplat. Ţi-ar plăcea sa agiţi apele dar noi, prietenele Mihaelei, nu marsam la asa ceva. Si eu m-am simţit aiurea când am citit însemnarea asta aici.

cristians. spunea...

Ca să înţeleg că trebuia să întreb prietenele Mihaelei înainte să scriu?
Poate că nu am înţeles nimic, dacă tu eşti atât de sigură, puck. Dar ştiu că am înţeles că nu s-a întâmplat nimic.

Mihaela, te rog să-mi spui dacă trebuie să aflu întâi pe ce "marşaţi" şi după aceea să iau atitudine. DAR o să te rog să răspunzi la ţintă.

Şi poate ar trebui,Mihaela, măcar în privat, ca să păstrăm acum misterele şi sursele acestei postări a mele, să le pui la curent pe prietene cu...Nu de alta, dar să ies măcar puţin din singurătatea corzilor. Poate că nu ar trebui să fiu chiar singur aici, în corzile celor care marşează altfel decât mine.

Ia spuneţi, dl. Rogozanu, dv cum "marşaţi"? Ce spuneţi, numai noi nu am priceput ce s-a petrecut acolo. Chiar că ar trebui să ni se taie cablul.

Anonim spunea...

Dar care-i legatura intre Hiacint, motivele pentru care nu mai intra ea pe blogul Lucieit si postul asta?:)

Daca Cristian Sirb are parerile lui, ar trebui combatut el, nu criticata Hiacint, faptul ca impart un blog nu inseamna ca ar trebui sa aiba aceeasi parere despre carti, autori, autori de bloguri, televiziune.

N-o fi inteles el nimic, dar nici isteria pe care am vazut-o pe unele bloguri nu mi se pare super misto. S-a facut adunarea, care a fost frumoasa, lumea a venit, a zis ce-a avut de zis si gata. Cei care vor emisiunea au venit sau au spus ca se solidarizeaza, cei care nu, nu.

Nu cred ca e rea-vointa din partea lui C. S.; a scris ce-a gindit el pur si simplu si, daca are cineva chef sa-i explice de nu are dreptate, bine. Daca nu, nu, dar ma tem ca comentariile de aici nu l-au convins ca a scris un post nelalocul lui, dimpotriva.

Hiacint spunea...

E foarte bine şi aici.
Înainte de însemnarea asta, am discutat cu Cristian despre protestul iniţiat de Luciat&Vic, discuţia egal sursele postării. Dubiile mele cu privire la iniţiativa lor nu au nimic de-a face cu faptul că nu mai vizitez blogul, am explicat mai sus ce e cu vizitele. Poate să spun că mi se pare că pe blogul teroristei polemica nu se mai sfîrşeşte şi nu face pe nimeni mai înţelept sau mai cîştigat? Că în loc să intru acolo şi să mă simt bine vorbind despre o carte, intru ca între lupi? Nu mai spun.
Nu m-a întrebat nimeni ce părere am despre protest, aşa că am păstrat-o pentru mine şi prietenii apropiaţi; aşa mi se pare ok. De asemenea, nu mi-a cerut nimeni să citesc în faţa primăriei din Bîrlad sau la TVR Iaşi. Deci nu vreau Derrida la tv, că n-am, dar nici nu-mi plac reacţiile "demonstrează că eşti cititor", iar dacă vreau să citesc, mă duc să citesc, nu aştept pe cineva să-mi prezinte din ecran.
În rest, pe blogul ăsta se scrie ca şi pînă acum, după cum vrea fiecare din noi şi după cum crede el.

cristians. spunea...

Destul.

Anonim spunea...

Si eu cred ca ai exagerat, sincer. A fost doar o initiativa, luciat l-a numit "protest" din cauza indignarii simtite in acel moment. Evident ca nu a fost unul, insa..lumea a citit, si s-a simtit cu adevarat special. Ma intristeaza felul cumplit de critic din acest post.

cristians. spunea...

E treaba ta...Nu o să fiu mai puţin critic pentru că aşa se cere sau asta e tendinţa momentului.
La fel cum luciat a fost pasională în protestul ei, tot aşa şi eu în prezentarea rostului lui şi a părerii mele despre el.

Oricum, pe tine te întristează de obicei "felul critic", ştii bine. De aceea, nici nu mă mir.

Trist este că mi se cere să gândesc în tipare. Să iert acolo unde rânjeşte falsitatea. Să "îngădui" acolo unde disproporţia te face să râzi în hohote, chiar dacă bunul simţ îţi şopteşte să te abţii.

Solidaritatea întru ipocrizie poate fi la fel de zgomotoasă ca aceea întru opinare agresivă. E drept, făţărnicia, falsitatea sunt niste plapume mult mai călduţe si "ospitaliere" decât criticismul şi sinceritatea francă. De aici şi "oripilarea" istericoidă, falsa strângere a rândurilor în jurul sărmanilor atacaţi, altfel, nişte îngeri bine intenţionaţi.

Nu toată lumea are organ de îngreţoşare în contact cu făcături de acest gen.

Nu voi şti niciodată ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi postat doar articolul lui Rogozanu din Cotidianul de sâmbătă. Pentru că acel articol este mult mai distructiv, având şi o fineţe corozivă a ironiei, pe când eu nu am reuşit să o demonstrez.

Anonim spunea...

Nici nu se cere si nici nu este tendinta momentului, nu mai generaliza pentru ca nu este asa. Nu am fost instruiti sa raspundem conform tendintei, curentului, ipocriziei momentului, sau oricum ai numi tu "facatura", ci am raspuns pentru ca asa am simtit, asa am perceput.

Nu am nici cea mai vaga idee de unde ai ajuns la concluzia ca "ma intristeaza" felul critic. Din discutiile care le-am avut cred ca ai observat contrariul.

Sunt curioasa cine ti-a cerut sa gandesti in tipare; eu doar ti-am spus ca, din punctul meu de vedere, ai exagerat. Cat timp sunt mai multe puncte de vedere pro actiunii nu inseamna ca s-a format un tipar, ci faptul ca mai multe persoane au perceput altfel evenimentul. Falsitate ? Daca intre cateva zeci de persoane, care si-au rapit din mult prea pretiosul lor timp, pentru a citi si pentru a riposta, mai mult sau mai putin vehement/agresiv, impotriva scoaterii unor emisiuni culturale platite din banii publici, tu poti sesiza urme de falsitate atunci nu stiu in ce cazuri ai putea observa originalitatea si creativitatea unor actiuni.

Sunt plapumi mai "ospitaliere" in conditiile perceperii veridice a realitatii. Si, din punctul meu de vedere, ca sa nu spui ca facaturile "fatarnice si false" se unesc intr-un complot incredibil de ipocrit, tu nu ai perceput sau captat starea actiunii. Dar este doar punctul meu de vedere. Al unei facaturi care a apreciat ideea.

cristians. spunea...

Aş fi apreciat mai mult dacă ai fi spus toate astea, în apărarea manifestaţiei respective, din postura de participant.
Ai văzut vreo emisiune? Ai participat. Aş fi zis: jos pălăria.
Îmbucurător e că ai ieşit din tăcere. Bine ai revenit. Mai stai.