1. Întîlnirea cu un dandy

Mă uit cu o sprînceană ridicată la scaunul murdar pe care-mi voi petrece dimineaţa. Vecinul de călătorie are un zîmbet vampiresc, gene de fată şi chef de vorbă. Vorbim. S-au scumpit biletele? S-au scumpit. Începe şcoala? Începe. Îmi amintesc de fosta bancă pe care-o face hotel? Îmi amintesc.

Prin oraş mă plimb cu lentoarea obişnuită, dintr-un autobuz în altul, pe urmă per pedes, deşi ştiu ştiu cît de mult am întîrziat. De aia am şi pus ceasul un pic înainte, să îmi fac plăcerea de-a întîrzia mereu fără să fie o întîrziere şi pentru alţii.

Şi iată Strada. O văd ca printr-un geam aburit şi totuşi mă înghite. Tarabe, aparate foto în mîinile doamnelor, aparate foto uriaşe, pe trepied – de vînzare. Cărţi poştale din Sibiu, Govora, ţări îndepărtate, amintiri ale voiajelor de nuntă, de plăcere sau de afaceri. Rînduri caligafiate incredibil, tremurate, scrise în grabă pe un colţ de masă. Cărţi de vizită, inele, scrisori, linguri de argint. Scrumiere, bani mărunţi, tăvi, tablouri. Oglinzi.

Muzica. Ieşind din cutii de lemn, vie, fără mofturi. Mai că-mi vine să cred că e muzică ieşită din pălărie; divertisment fără proclamaţie. Acesta e cadrul.

Pe el îl întîlnesc în stilul unei mici farse. Nu sunt ceea ce mă arăt, devin aproape invizibilă cu jeanşi şi eşarfă. Serioasă cum mă ştiţi şi avînd deja bănuieli entuziaste, am încercat să-mi reamintesc toate lecturile pe subiectul dandysm, dar naturaleţea cu care se prezintă cel real nu lasă loc decît unui zîmbet de surpriză. Şi-atîta vorbărie despre eleganţa conştientă şi despre pasul şi avantpasul modei. Apare înalt, nonşalant, dar atent, în alertă. Imun la ironii şi obrăznicie, încăpăţînat. Fericit să-şi plimbe degetele prin scrisorile unui advocat din alt secol. Ceva de-amor? Da…Le dandy s-ar asorta gustului pentru poezie şi romane clasice. Şi unei biblioteci mîngîiate zilnic, arcuită în cotoare aurii, fără un fir de praf, îmi închipui. S-ar asorta unui serviciu de ceai negricios, unor perne cu mov şi verde, unui abur nevăzut, îmi închipui. Unui nas în vîntul de primăvară. Le dandy priveşte înainte şi înapoi, cu o singuranţă misterioasă. E adevărat, privind în jur, ajungi să fii capturat, înghiţit de fascinante detalii, de firele aurite de pe o vestă, de bărbia unui fotograf, de o greutate închipuită pe umăr. Lui nu îi poţi spune „puştiule, ai grijă”, distanţa nu e discutabilă.

Strada se decolorează, parcă.